Mă BUCUR(că)EŞTI

Mă bucur că ai luptat

~Prolog~

-Iubito, mă bucur atât de mult că ai luptat!
-Nu te înțeleg. Ce vrei sa spui?
-Dacă te dădeai bătută dupa primul gust amar, după nepăsarea şi comportamentul meu de nesuferit, nu am fi fost acum aici, unul în brațele celuilalt, unul pentru celălalt.
O pupă pe frunte şi o strânge tare în brațe, prinvind luminile puternice ale oraşului, de pe acoperişul unui bloc. Zâmbeşte şi îşi lasă uşor capul în scobitura gâtului lui. Închide uşor ochii liniştită. E atât de frumoasă când zâmbeşte, mai ales când el e motivul. Se iubesc şi se iubesc sincer.
Nu de foarte mult timp, dar asta nu contează. În dragoste nu contează dacă au fost 2 zile sau 2 ani, ci intensitatea sentimentelor contează cu adevărat.
-Tu m-ai motivat să lupt. Toate şi-au avut rostul, chiar şi nepăsarea ta, care mă antrena să te vreau mai mult. Ştiam că pot schimba ceva. Vedeam în tine ce nu am văzut în zeci de oameni.
-Am fost un dobitoc, că nu te-am descoperit încă de pe atunci. Al naibii dobitoc ce am fost! Am pierdut atâta timp prețios prin baruri cu prieteni falşi şi fete uşurutatice, când puteam să te iubesc pe tine...
-Să nu ai regrete! Lasă trecutul. Acum suntem aici şi mă poți iubi cum nu ai mai iubit vreodată.
-Cum poți să îmi faci asta mereu? Să-mi linişteşti demonii cu 2 vorbe şi un chip frumos? Te iubesc, îngerule! Te iubesc cât pentru toată lumea, cât pentru tot timpul! Cum aş putea să mă revanşez pentru nopțile pe care le-ai pierdut plângând şi sperând la noi?
-Iubindu-mă! Iubeşte-mă frumos!
Cât de bărbat ar fi el, în prezența ei e slab. Se vede cum doua lacrimi îi părăsesc ochii şi se preling pe obraz. Cu mâneca gecii de piele le îndepărtează apoi îi ridica uşor capul de la gâtul lui, o sărută sincer pe obraz, apoi o ia la pieptul său. Priveşte în față ca un învingător. Crede că are lumea la picioare atunci când o ține pe ea în brațe.