Oamenii nu sunt ceea ce vor sa para oricat ar incerca. De ce ? Pentru ca atunci cand incerci sa fi altcineva ai scapari in care te contrazici singur si unele afirmatii nu mai sunt valide.
Oamenilor le e frica sa fie ceea ce sunt pentru ca ei nu sunt multimiti de rezultatul actual, ascuzand in adancul lor un alterego care de fapt este adevarata persoana. Iar in momentul in care acest alterego iese la suprafata, pentru oricat de putin, acestia spun ca nu au fost ei, ca nu stiu ce s-a intamplat si sustin sus si tare ca au alta personalitate si alt comportament.
Diferenta dintre oamenii care se prefac si cei care nu, este una foarte mare fiind oricum vizibila. Oamenii falsi sunt placuti de toata lumea, acestia incercand sa intre sub pielea tuturor si considera ca popularitatea este esentiala, in timp ce oamenii (haide la sa le zicem asa) adevarati au putini prieteni si multi amici, neincercat sa placa tuturor. Evident ca exista si exceptii pentru fiecare categorie.
Sunt momente, din ce in ce mai dese, in care pur si simplu vreau ca existenta mea sa fie anulata, nu sa ma sinucid sau ceva de genul asta, total nu, pur si simplu sa fie anulata. Abia astept momentul in care voi putea sta singura la modul ala pe bune si sa nu mai depind de nimeni, fara parinti sau prieteni. Uneori ma simt mai bine singura.
De ce oamenii considera singuratatea ca fiind tristete ? Cred ca e genial sa fi singur. Nu depinzi de nimeni, nu esti dezamagit de nimeni, nu trebuie sa faci pe nimeni fericit, nu trebuie sa te prefaci ca esti okay atunci cand nu esti, te cunosti pe tine mult mai bine, iti invingi fricile nefiind nimeni care sa faca lucrurile respective pentru tine. Ce e asa rau in asta ?
Unde vreau sa ajung cu asta ? Nicaieri.
Nu mai stiu de mult nimic de mine.
