La inceput credeam ca este doar un vis dar pe masura ce timpul trecea realizam ca face parte din realitate, una ciudata.
Nu de mult ma simteam fericita, nu de mult eram linistita, calma dar acum totul s-a schimbat, nu stiu de ce si cum mai exact dar nu este prea placut. Deseori realitatea doare si nu ma refer la faptul ca cineva spune un adevar crud, nu, ci la faptul ca atunci cand sunt treaza totul doare. Exista un gol continuu in stomac care nu ma lasa sa ma bucur de lucrurile mici, o durere de cap care nu-mi permite sa ma concentrez si sa-mi aud gandurile in galagie, o lipsa totala de energie pentru deplasare, o energie ciudata care se plimba in intregul meu corp atunci cand cineva intrege limita, aceasta energie e impulsul de a lovi si de a arunca cu argumente. Insa partea aiurea este ca prostia din exterior nu-mi permite sa-mi satisfac nevoia doar cu aruncarea unor argumente puternice, am nevoie de a lovi, de a simti durerea, altfel nu pot scapa de toata adrenalina din vene.
In realitate nu ma pot concentra, nu pot gandi limpede, insa in vis o pot face.
O camera alba goala, fara usa sau geamuri, un scaun in mijloc.
Liniste totala
Focus
Overthink
Momentul in care pot gandi clar este atunci. La inceput eram speriata pentru ca in vis gandeam si gaseam raspunsuri la intrebari pentru viata reala, eram speriata pentru ca visul nu e lipsit de realitate. Inca sunt speriata dar ma bucur pentru ca el exista, momentul meu de liniste.
Somnul.
