Am incercat astazi sa vorbesc cu o colega timida. Am vrut de mult timp sa ii vorbesc, mi se pare interesanta intr-un mod normal. E normala. E cuminte. E o fata normala.
Astazi mi-am facut "curaj" si am mers la ea la prima ora unde eram doar 7 elevi la ora. M-am asezat langa ea in banca si am rugat-o sa-mi povesteasca chestii in timp ce mi-am rezemat barbia de ambele maini. Am vazut cum pupilele i se dilata, cum zambetul ei timid iesise la suprafata.
A spus ca nu are ce, nu stie ce.
Nu stiu cum am ajuns sa vorbim despre pisicile noastre, imi povestea despre pisica ei gravida si am privit-o in ochi. Parea speriata. Parea ca i-am atins sufletul iar ea era surprinsa. S-a balbait si a zambit.
Am intrebat-o de ce s-a mutat la noi in clasa, dupa un an de colegialitate. Mi-a povestit cum pitipoanca clasei cu multa influenta asupra prostilor a ras de ea, turma de oi a urmat-o si au izolat-o. Un an ea a stat singura asteptand sfarsitul clasei pentru a se putea muta.
I-am intrerupt propozitia in care imi spunea despre pitipoanca respectiva pentru a o intreba daca se crede superioara unora. A parut iar speriata si ea m-a privit in ochi si a zambit. A zambit arogant. A zambit superior. A spus fix asa "Am o parere proasta despre mine dar stiu ca sunt superioara unora". Am fost placut surprinsa.
Asta simt si eu.
Conversatia noastra a fost intrerupta brusc de profesoara care ne-a spus sa iesim pentru ca s-a sunat.
Tot restul zilei mi-a zambit timid cand privirile noastre se intanleau intamplator.
