Niste batai puternice in usa m-au facut sa imi deschid lenesa ochii. Voiam sa plece, stiam ca e tata, dar imi doream sa plece. Voiam sa fiu singura.
-Margaret!
-Pleaca! am spus cat am putut de tare si cu ultimele puteri.
Saptamana asta fusese oribila. Trecuse putin de la acel eveniment neplacut, insa mi se paruse o vesnicie. Ignoram apelurile prietenilor mei si mai ales pe cele ale lui Harry.
Eram aproape, asa de aproape sa renunt la tot si sa merg cu el. Voiam un viitor alaturi de el. Voiam sa fim fericiti. Cu siguranta acum este in Santa Barbara, la facultatea pe care a visat-o mereu, iar eu stau si imi ud pernele cu lacrimi.
Mi-am afundat capul in perna si am auzit usa deschizandu-se. Tata a pasit in camera si a tras draperiile lasand lumina si intre in camera.
-Margaret, te vreau jos in 5 minute.
Nu a mai spus nimic apoi, pur si simpu a plecat. Era suparat, al dracu de suparat si avea motiv. Nu mancam, nu ieseam din camera, nu il bagam in seama. Eram o epava.
Mi-am facut in cele din urma curaj si m-am ridicat din pat. Am facut un dus lung si m-am imbracat in niste haine curate, apoi am facut patul si am deschis geamul. Trebuie sa imi revin, trebuie sa merg sa ma inscru la facultate. Nu pot sa imi plang atata de mila. Harry nu e ultimul baiat de pe pamant, insa e singurul pe care l-am iubit vreodata cu adevarat.
Am oftat si mi-am trecut mana prin par, apoi am deschis usa camerei. Am pasit ametita pe scari si am ajuns in sufragerie. Inima mi s-a oprit in loc vazand cine se afla pe canapea. Jess stea langa Liam, care tinea niste foi in mana. Langa ei se afla Cam, iar pe fotoliu, Louis.
-De ce ati venit?
-De ce? De ce?! Nu raspunzi la telefon, nu iesi din casa, pentru numele lui Dumnezeu Margaret, nu e sanatos ce faci! tipa Cam la mine, iar eu imi las capul in jos.
-Am fost ingrijorati. Atata tot. completeaza Jess.
-Iar Harry... continua Liam.
-Nu.Nu! Nu vreau sa aud de el, nu vreau sa stiu de el. Nu vreau.
-Margo, macar asculta. spune Lou in timp ce se ridica si isi pune man ape umarul meu.
Am luat o gura mare de aer si am aprobat din cap.
-Margaret, nici el nu e bine. Nu a vrut sa se intample ceea ce s-a intamplat. O uraste pe Moira, iti jur, o uraste, si asta o demonstreaza si palma pe care i-a dat-o imediat ce tu ai plecat. Nu suporta sa te vada suferind.
-C-cum...?
-Harry ar fi in stare de orice pentru tine. Nu am putut sa il convingem sa plece sa se inscrie la facultate. Tot ce vrea e sa iti vorbeasca.
Dupa cuvintele lui Jess am luat o gura mare de aer si am lasat cateva lacrimi sa imi paraseasca ochii.
-De ce il ignori? ma intreaba Lou calm.
-Imi e frica. recunosc intr-un final.
-Ce?
-Imi e frica Lou! Imi e frica sa nu doara. Sa nu doara din nou, pentru ca m-am saturat de asta. Pentru ca odata in viata, te simti iubit. O persoana se uita la tine de parca ai ceva la care merita sa se uite. Ceva frumos, care se afla in interiorul tau. Apoi totul face puf si dispare. Si doare.
In camera s-a asternut o tacere deranjatoare. Ii priveam pe toti, iar ei priveau podeaua parca fascinati.
-Te iubesc Margaret, cu totii o facem, dar suntem nevoiti sa plecam. Trebuie sa facem ce avem de facut. spune Jess.
Am aprobat si am zambit slab. Erau pe calea cea buna, urmau sa isi urmeze visul. I-am imbratisat strans, apoi le-am facut cu mana inainte de a pleca. Am inchis usa si m-am intors, vazandu-l pe tata.
-Tata, eu...
-E ok, scumpo!
Apoi m-a imbatisat. Aveam nevoie de o imbartisare ca asta, lunga, calduroasa si pilne de iubire.
-Tata, plec sa imi iau ceva de mancare! am tipat de langa usa , la tata care se afla din biroul sau.
-Bine Margo! mi-a raspus acesta iar eu am iesit din casa.
Vantul adia usor, iar asta imi amintea de o seara ce incepuse atat de frumos, si se terminase oribil. Nu imi pasa ca era tarziu si ca corpul meu era prins usor de racoarea serii, mergeam cu pasi mari pe strada, fredonand o melodie. Mi-am verificat buzunarul drept al blugilor si am scos pachetul de tigari, pund una intre buzele mele rosii. Am incercart ca a prind bricheta, insa fara succes. Am pus piciorul jos de pe asfat si mi-am continuat sa incerc sa imi aprind bricheta.
Nu stiu cum, m-am trezit in mijlocul strazii, iar doua lumini oribitoare se indrepatu repede spre mine. Nu puteam face nimic, picioarele imi intepenisera, iar gandirea mea rationala disparuse. Ceva imi spunea sa fug, altceva nu ma lasa sa o fac. Am inchis ochii : sa fie ce o sa fie.
Un scartait deranjant s-a auzit iar misosul cauciucului incins a ajuns la narile mele. Inca nu aveam curajul necesar sa deschid ochii si sa vad ce se intamplase defapt. Am auzit cum portiera se deschide, si am deschis rapid ochii.
La fel eu, cat si el, am expirat socati. Era sa dea peste mine cu masina. Harry era sa dea peste mine cu masina.
-Margaret?! Ai idee cat e ceasul?
Am aprobat din cap iar le s-a apropiat de mine.Stiam ca nu ii place sa merg singura pe strada, mai ales seara, tarziu. Nu am realizat cand a ajuns langa mine si bratele lui s-a infasurat in jurul meu, iar eu i-am copiat gestul. Il tineam strans, de parca fiecare secunda din viata mea depindea de asta. De acest moment, de acesta imbratisare. De mirosul sau de prafum, de toata fiinta lui.
Si dupa secundele ce au greu, mi-am simtit din nou obrajii uzi. Plangeam din vina lui? Din vina mea? Din cauza situatiei in sine? Sau poate ca imi lipsise atat de mult...?
Mi-a sters lacrimile cu degete sale mari si a zambit slab. Vedem ceva vibrand in ochii sai verzi. Lacrimi.
-Te rog, Margaret, nu mai plange.
-De ce?
-Ma doare. Stiu ca eu sunt motivul, si asta ma distuge.
Obazul sau a fost taversat de o lacrima. Se scurgea incet, dureros, iar eu am indeparat-o de pe fata sa frumoasa.
Eram in mijlocul strazii. Masina lui era in mijlocul starzii. Dar cui ii pasa? Nimeni nu era acolo ca sa poata distruge asta. Conexiunea pe care noi doi o aveam.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Baaaai pinguinii mei, stiu ca am intarziat o gramadaa si imi pare rau pentru asta.😶
Cam asta a fost si cu capitolul asta.😀
All the love my penguins!❤
Necorectat...
