Viață pierdută (+18) Vol. I + Vol. II /H. S.

{Capitolul 14}

Apoi cade din picioare.

-Lucas!

Liniste.

-Lucas!  Țip mai tare.

...

-Doctore, este bine?

-Nu prea...

-Ce a pățit?

-A fost drogat cu o substanță foarte puternică.

-Îl pot vedea?

-Sigur!

Intru în salon, si îl văd întins pe pat, palid la fața si cu perfuzii în mână.

Merg cu pași mici si inima cât un purice spre patul lui.

Mă asez pe margine si îl privesc.

-Domnule doctor, ce spuneați că are?  Spun cu vocea stinsă.

-A fost drogat. Cu droguri foarte puternice.
Si mi-e frică pentru el. A avut iesiri dubioase?

-Foarte!  Spun de data asta putin mai tare.

-Păi din cauza asta a fost.

Îl privesc iar, si aud uşa de la salon cum s-a închis.

-Lucas!  Spun cu lacrimi în ochi!  Te rog, trezește-te!

Liniștea deja devine sufocantă.

-Lucas, te rog nu mă lăsa! Cu ajutorul tău am scăpat de calvarul pe care îl trăiam cu tata! Cu ajutorul tău am început dinnou să zâmbesc! Tu ai fost salvarea mea! Te rog, nu mă lăsa! Te iubesc, Lucas!

După 1 lună:

Gata! Mă omor! Ce rost are să mai trăiesc! Îl iubeam! Defapt, îl iubesc! Ce rost are să trăiesc dacă el nu este lângă mine? Ce rost are?

Fără să îmi dau seama, am izbucnit în plâns.

Deși nu i-am spus în față, îl iubesc nespus de mult! El mi-a refăcut viața! Si dacă el pleacă, plec si eu cu el!

Din perspectiva lui Lucas:

A trecut ceva timp de când sunt pe nenorocitul ăsta de pat.

Am auzit. Am auzit tot ce a spus Kendall.

Sunt conștient. Doar că nu mă pot trezi. Nu îmi pot deschide ochii.

-Trebuie dus la morgă! Nu mai putem face nimic.  Aud vocea doctorului.

Să mori tu?!

-Da, Doctore!  Aud vocea pițigăiată a asistentei, sau cine dracu o fi.

Să mori si tu, fă?

Mi-au scos perfuzia si au vrut să mă acopere cu ceva, dar în momentul ăla am deschis ochii!

Kendall, nu te las!

●●●●●●●●●●●●●●●

Omg, dragilor, plâng! Am scris cu lacrimi în ochi.

Dacă mă fac singură să plâng... sunt nebună!

Voi ce faceți?