Viață pierdută (+18) Vol. I + Vol. II /H. S.

Vol. II Cap. 1

Mă trezesc din somnul oribil si merg la baie pentru rutina mea de dimineață.

Nu pot să cred ce am ajuns. Eram acea fată tristă, fără dreptul la viață, care plângea si se tăia zilnic. Apoi, a apărut raza mea de lumină si mi-a schimbat viața. Am devenit o fată veselă, iubitoare, încrezătoare în propriile puteri. Dar acum... am revenit la ceea ce eram o dată.

Nici acum, după 3 ani, nu pot să accept realitatea. Pur si simplu nu pot. Pentru că, a venit acel moment, de care mă temeam, în care simt că voi ceda si nu va avea cine să mă ridice. Dar... iată-mă! Schimbată, în rău, si lupt pentru a trăi. Lupt, dar nu pentru mine! Pentru două persoane! Pentru mama, si pentru Lucas.

Au fost singurele persoane care m-au iubit, care m-au ajutat si care mi-au fost alături.

Si acum... nu mai am nimic.

În fine...

Mă îmbrac cu o pereche de blugi albi, o cămaşă albă cu triunghiuri negre, părul îl prind într-o coadă de cal, puțin fond de ten, rimel, ruj si parfum.

Îmi iau geanta neagră, si mă încalț cu tenisii negrii si sunt gata.

Închid ușa de la casă si merg la asa-zisul meu loc de muncă.

Ajung în fața blocului si urc la etajul 1.

Bat la usă, si spre surprinderea mea, nu îmi deschide Ian, omul căruia îi fac curat, ci un bărbat înalt, cred că de două ori cât mine, frumos, cu ochi verzi si părul creț, până la umeri.

Mă privește... nu stiu cum mă privește! Frumos? Drăgăstos? Pervers?

-Bună ziua!  Spun timidă.

-Bună! Îl cauți pe unchiul meu?

-Pe domnul Somerhalder.

-Da! Unchiul meu! Nu este acasă!

-Păi... să îi spune-ți că vin mai târziu!

-Defapt, intră! Mi-a spus să te primesc si să stau cu tine până vine.

Mă ia ușor de mână si mă bagă în casă.

-Intră în sufragerie!

Aici, totul este... curat! Exact cum am lăsat ieri. Toate lucrurile la locul lor! Ciudat...

-Hai să stăm de vorbă! Vrei ceva de băut?

-Nu, mulțumesc!

-Cum te numești?

-Kendall.

-Câți ani ai?

-19...

-Aa... Eu sunt Harry si am 23 de ani.

Îl privesc timidă, dar după fața sa amuzată, cred că mă vede speriată.

-Te rog, nu fi speriată! Nu te mănânc! Nu sunt omnivor!

-Bine...

A izbucnit într-un râs isteric, iar eu doar îi priveam gropițele adorabile.

-De ce te holbezi la mine?  Spune încă râzând.

Am lăsat capul în jos si îmi simt obrajii arzând.

Din perspectiva lui Harry:

Stau pe telefon si aud pe cineva cum bate la ușă.

Cred că a venit fata care trebuie să facă curat.

Unchiul mi-a spus să nu fac prostii cu ea, pentru că are un trecut naşpa, si este singură, bla bla bla. Si m-a avertizat asta pentru că mă ştie pe mine...

Deschid ușa si rămân mască. Asta fată neajutorată? Sau cum a spus el? E atât de... frumoasă! Atât de sexy! Ahh... Îl trezește pe ,,Micul Harold'' la viață.

-Bună ziua!  Spune timidă.

-Bună! Îl cauți pe unchiul meu?

-Pe domnul Somerhalder.  Spune cu privirea în pământ.

-Da! Unchiul meu! Nu este acasă!

-Păi... să îi spune-ți că vin mai târziu!

Doamne! Ce ființă! Mă vede bătrân? Ce naiba?!

-Defapt, intră! Mi-a spus să te primesc si să stau cu tine până vine.

O iau ușor de mână si o bag în sufragerie.

-Hai să stăm de vorbă! Vrei ceva de băut?

Trebuie să o scot din starea asta. Nu o pap la cină! Serios acum!

-Nu, mulțumesc!

-Cum te numești?

-Kendall.

-Câți ani ai?

-19...

Atât de mică? Si inocentă!

-Aa... Eu sunt Harry si am 23 de ani.

Mă privește atât de timidă. Mă abțin să nu râd. Crede că o să o mănânc?

-Te rog, nu fi speriată! Nu te mănânc! Nu sunt omnivor!

-Bine...

Am început să râd. Nu mă pot abține! Serios! Are o față de milioane.

Îmi îndrept privirea spre ea, si se holbează la mine.

-De ce te holbezi la mine?  Spun încă râzând.

Lasă capul în pământ si roşeşte. Dumnezeule! E atât de adorabilă!

-Hei! Ce s-a întâmplat?

-Nimic!

Mă apropii de ea si o iau în brațe.

Zici că sunt Godzilla pe lângă ea.

O iau în brațe si îşi pune capul pe pieptul meu.

Urmează un moment de tăcere. La naiba! Zici că suntem la înmormântare.

La un moment dat, aud suspine.

Îi ridic bărbia si o văd plângând.

Ce am făcut?