Wings

6.

Linistea a fost constanta in masina tot restul zilei. Eu nu mai voiam sa il intreb nimic pentru ca ma scotea din sarite tot ce zicea si el nu ma intreba nimic probabil din acelasi motiv.

Dar cand s-a lasat noaptea, Sean a tras pe dreapta in fata unui motel si nu puteam sa nu il intreb ce face.

-Pentru urmatoarele doua zile o sa fim in pustiu. Nu vrei sa mori de foame nu? a raspuns.
-Si de ce ai oprit la un motel atunci?
-O sa stam aici pana dimineata, o sa mancam si o sa luam cateva provizii, apoi o sa plecam. Esti prea curioasa, sti?
-O scuza-ma ca vreau sa ma asigur ca omul cu care merg spre nu stiu unde, pentru ca nu ai vrut sa imi spui, nu e un criminal. Motelul in mijlocul nicaieriului nu ajuta, sti?

La asta si-a dat ochii peste cap si a iesit din masina. Am iesit si eu si am inceput sa ma indrept spre motel prin parcarea goala. M-a ajuns din urma cu un bagaj in brate si a soptit printre dinti:

-Nu e vina mea ca nu ai putut sa te gandesti singura sa pleci cat mai departe.

M-a lasat in urma cu mult si cand el a intrat in motel, eu eram la mijlocul parcarii incercand sa imi calmez nervii. Imi dadeam seama ca se credea mult mai bun decat mine, dar asta m-a enervat cel mai tare. Ori ma credea proasta, ori incerca sa ma enerveze, si reusea, pentru ca ma trata de parca nu as putea face nimic singura. Dar nu voiam sa il las sa castige asa ca am luat o gura mare de aer si m-am calmat inainte sa intru. Am mers langa el, am luat cheia si bagajul si am mers fara nici un cuvant spre usa cu numarul 7 fara sa astept ca sa isi termine discutiile cu doamna care se uita foarte ciudat la noi.

Cand am ajuns in fata camerei, am realizat ca o sa fie un dezastru de la simplul fapt ca usa era aproape distrusa.

Am deschis-o ca sa gasesc un dezastru. Asternuturile de pe pat erau murdare, peretii erau patati si pe podea nici nu voiam sa ma gendesc ce era. Singurul lucru care era intact din camera era un fotoliu atarnat de tavan. M-am asezat pe el si am incercat sa adorm. Chiar daca nu am facut mare lucru toata ziua, ma simteam foarte obosita.

Dupa ceva timp dupa in care am incercat fara folos sa dorm intr-o pozitie incomoda, am auzit o bataie la usa. Am deschis fara sa ma gandesc stiind ca oricine ar fi si orice ar incerca ma puteam apara. Dar spre surpriza mea, era Sean.

-Du-te si culca-te, i-am spus fara rabdare.
-As face-o daca m-ai lasa sa intru.

Cand am auzit asta, i-am trantit usa in nas.

-Hei! a tipat prin usa.
-Chiar te astepti sa impart aceeasi camera cu tine? i-am raspuns la indignare.
-O, dar scuza-ma, maria ta, nu stiam ca ai bani sa iti platesti camera!
-Scuza-ma tu ca nu m-am asteptat sa fiu luata si dusa fara sa stiu la ce sa ma astept. Daca mi-ai fi spus ce se intampla inainte sa ma bagi in masina, poate ca as fi buzunarit pe cineva sau ceva ca sa fac si eu rost de bani.
-Penny, lasa-ma sa intru.
-Nu.
-Penny, o sa fac o criza. Esti prea enervanta.
- Tot eu sunt cea enervanta?

Nu am mai auzit nimic cateva clipe pana cand usa s-a dat de perete si eu aproape am cazut pe jos.

-Esti nebun? am tipat. Chiar vrei sa platesti si usa asta?
-Taci si lasa-ma in pace!

S-a dus si s-a trantit in pat. Eu am ramas acolo, prea socata ca sa ma misc. Stiam ca toate experimentele au avut problemele lor si ca majoritatea aveau probleme mentale, cum ar fi bipolaritatea, cu care puteam simpatiza, depresia, cu care, de asemenea, puteam simpatiza sau pur si simplu nebunia pura, dar aceasta era intalnita numai la esecurile care nu puteau vorbi, gandi, sau nu se puteau conecta cu partea lor umana, dar nu aveam habar ce se intampla in capul lui Sean.