Wings

20.

Plaja era pustie. O fasie lunga de nisip goala, singuratica. Pestera se afla intr-o duna de pamant, prea mica ca sa fie un deal, dar destul de mare incat sa incapem cu totii in scobitura. Eram invizibili fata de drum si de mare. Fluxul a trecut, cu tot cu orele diminetii, iar refluxul a inceput sa isi faca aparitia. In cateva ore apa ne va acoperi gleznele scobind mai adanc in maruntaiele dunei. In cateva ore ar trebui sa fie aici.

Comunicarea lui Geko prin intermediul panzei freatice era slaba, dar existenta. Destul de existenta ca sa ne anunte locatia, dar prea slaba ca sa pastram legatura, asa ca nu aveam nici cea mai mica idee cand voi vedea in sfarsit experimentele divergente.

Gemenii inca dormeau. Zack era terifiat. Nimeni nu scotea o vorba. In aer se simtea elecricitatea unei furtunii. Norii se adunau pe cer destul de repede incat sa le poti vedea innaintarea. Realizam conditiile noastre precare si situatia periculoasa. Fata de electricitate, nevozitatea din aer era cea infricosatoare.

M-am apropiat incet de Geko care statea la marginea pesterii cu mana in apa.
-Cum crezi ca o sa procedeze? l-am intrebat. Doar nu o sa vina cu un vapor pana aici, nu?
-Nu stiu, Penny.
-Ai mai reusit sa afli ceva?
In acel moment, Geko s-a ridicat atat de repede in picioare incat aproape m-a daramat.
-Nu intelegi ca nu stiu nimic? De ce ai venit aici, numai ca sa ma derajezi? Nu am mai fost pe insula asta de atatia ani, la naiba!
Cu toata furia din vorbele lui, tot puteam simti sesibilitatea ascunsa dupa ele. In mod normal nu as fi lasat pe nimeni sa se rasteasca la mine, dar stiam ca tot ce isi dorea Geko era sa isi ascunda teama. Nu stiam cum se simtea, puteam numai sa imi imaginez. Nu am avut niciodata o familie pe care sa o pierd. Dar el a pierdut tot ce iubea in acel atac al bazei cercetatorilor. Desi nu mi-a spus-o, stiam ca soldatii pe care i-a adus cu el erau cei mai de incredere prieteni ai lui si mai stiam si ca experimentul tanar, era de fapt un copil in antrenament. Era copilul lui. A pierdut tot ce avea mai drag si a fost capturat. Nu era sigur daca oamenii il mai stiau cu adevarat, daca o sa il creada sau o sa il ajute, sau daca o sa ne omoare pe toti. Stiam ca avea o greutate pe umeri si ca voia sa o arunce cat mai departe. Problema era ca sentimentele nu erau in general punctual nostrum forte, asa ca nu il puteam ajuta.

Stiam ca toti treceam prin niste momente grele, de fapt ultimele saptamani au fost cele mai grele din viata tuturor, dar cele mai frumoase din viata mea. In momentul in care am sarit gardul ghimpat al laboratorului, am inceput sa vad o urma de scop si cauza in existenta mea. Cu siguranta, din acel punct nu ma mai puteam intoarce inapoi.

Tacerea a durat ore intregi. Gandurile au continuat ore intregi. Cand lumina a inceput sa scada ne-am pierdut sperantele la un pat si o masa calda inainte de culcare si am inceput sa ne pregatim pentru o noapte rece. Am cautat lemne ca sa prindem un foc, fara succes, umiditatea fiind sporita de salinitatea din aer. Un start gros de ceata a inceput acopere malul marii, innaintand spre drum, invaluindu-ne complet. Pentru prima data in zi am reusit sa stau, fara nelinistea asteptarii. M-am indreptat spre fundul pesterii verificandu-i pe gemeni si dupa ce am observat ca erau inghetati de frig cu tot cu hainele lor si a lui Zack acoperindu-i, mi-am dat jos haina crosetata si i-am invelit pe amandoi ca intr-un cocon.

-Lasa-ma pe mine, a spus Sean din spatele meu, dandu-si jos geaca.
-Deja i-am invelit, i-am spus apsenta.

Fara sa mai adaug ceva, am iesit afara din pestera facand o spartura in perdeaua groasa de ceata. Stiam ca Sean va veni dupa mine. Si a venit.

-Ia asta, a insistat intinzandu-mi geaca.
-Nu mi-e frig, sunt ok, am insistat si eu.
-Ia-o odata! si-a pierdut el rabdarea si mi- a pus-o pe umeri. Nu esti ok si toata lumea isi da seama, a adaugat mai incet.
-Cine e?
-Vrei sa vorbesti despre asta? a spus luat prin surprindere ca am recunoscut.
-Despre ce sa vorbesc? Ce mai e de vorbit? E razboi Sean. Si lumea se bazeaza pe mine de parca as fi cine stie ce minune, dar sunt doar o persoana. Cercetatorii ne depasesc numeric, am spus cu vocea tremuranda.
-O sa o scoatem la capat. Suntem o echipa, nu o sa te lasam singura.

S-a apropiat de mine si m-a luat in brate. Surprinsa, dar fericita, l-am strans si eu in brate. Aveam nevoie de asta, asa ca am stat in acea imbratisare cat de mult am putut. Dupa un timp, Sean a inceput sa ma mangaie pe spate, desi aripile ii stateau un cale. Din acea pozitie puteam sa ii simt fara nici o bariera umflatura dintre umeri, unde omoplatii obisnuiau sa ii fie acoperiti de aripi.

-Eu nu ma mai intorc acolo, Sean, i-am spus, da data asta plangand de-a binele.
-Nu va fi nevoie, m-a asigurat el.
-De unde sti?
-Pentru ca eu m-am intors odata si nu o sa las sa se mai intample asta nimanui.

Atunci, realizarea m-a infiorat. Doar atunci mi-am dat seama ca in inregistrarea de la statia de politie avea aripi, ceea ce insemna...

-Imi pare rau, am soptit cu fata pe umarul lui.

Nu stiu daca m-a auzit sau nu, deoarece nu a spus nimic, doar s-a desprins din imbratisare. Desi nu a parut o incheiere abrupta, m-a lasat nesigura. Dar nu am mai avut timp sa ma gandesc la asta.

La gatul lui Sean a aparut un cutit ce plutea in aer. Fara sa mai gandesc, am aruncat geaca de pe umerii mei pe jos si am lovit cu toata puterea ceva ce se apropia din spate. Un geamat infundat mi-a dat de veste ca am nimerit. Cutitul s-a apropiat atat de tare da gatul lui Sean incat acesta a fost nevoit sa ridice mainile sus. In spatele meu a aparut dintr-o data o femeie intinsa pe jos. Era rasa in cap si un firicel de sange i se prelingea pe tampla. Stiam cu ce aveam de aface. Cand am incercat sa ma apropii de ea, ramanand cu garda sus, un alt spion a incercat sa ma atace, dar am fost mai rapida. Cand mana lui invizibila a incercat sa ma apuce de gat, am parat-o fara dificultati, prinzandu-l eu de dupa gat cu o mana. Intre timp, fata pe care am lovit-o prima si-a revenit si a incercat sa ma loveasca la spate. Avand doar o mana disponibila, am reusit sa o apuc, cand un geamat m-a facut sa ma opresc. Cutitul a inceput sa se apese pe beregata lui Sean, taindu-l incet dar sigur.

-Nu! Opriti-va! am tipat neputincioasa.

Le-am dat drumul ambilor spoini, care m-au inpins in genunchi, pe jos, imobilizandu-ma. Atunci l-am observat pe Geko stand neputincios in spatele lui Sean cu Ash si Lily in brate, cu Zack ascuns dupa el.

-Mir! Mir! Ne predam! Avem copii, va rog nu ne faceti rau.

Desi cei doi spioni care ma tineau pe mine nu pareau sa aiba o reactie semnificativa la aparitia lui Geko, deoarece le simteam talpa bocancilor apasata pe picioare si cutitul pe care intre timp mi l-au pus la gat nu parea sa se miste nici macar milimetric, spionul care tinea il tinea pe Sean a tresarit, aproape infigand cutitul in gat, si si-a facut aparitia. Solzii lui stravezii straluceau de la firicelele de lumina care penetrau ceata, dar chiar daca ar fi stralucit in lumina soarelui, nu i-as fi observat, deoarece acel barbat avea ochii de un galben fosforescent care ar fi strapuns intunericul unui orb.

-Nu pot sa cred, generalul! a exclamat intr-o voce neasteptat de suptire pentru un barbat solid, din armata. Gekolius Lichtenstein, gresesc?
-Nu, a spus Geko vizibil usurat.
-Pentru cine lucrezi? a intrebat apoi schimbandu-si complet atitudinea, trecand inapoi la sumbritatea lui obisnuita puternic contrastata de voce.
-Suntem Societatea Unita a Cobailor. Va solicitam numele, numarul si scopul, a spus fata vizibil mai tanara decat comandantul care l-a recunoscut pe Geko.
-Ma numesc Gekolius Lichtenstein, fost comandant al armatei SUC, numarul cinci sute sase si am scopul de a transporta in siguranta primul si singurul experiment reusit, a spus recapatandu-si postura. Un experiment pus in grav pericol de cutitul pe care i-l ti la beregata, permite-mi a adauga, soldat.

La un scurt gest al comandantului cutitele de la gatul meu si a lui Sean au fost indepartate. Am fost ridicata in picioare si mi s-a dat drumul. Pentru prima data de cand l-am vazut in inregistrare, vechiul Geko si-a facut aparitia in totalitate. Un general mandru, inteligent, sigur pe sine care nu accepta neascultare.

-Imi cer scuze, generale. Ma voi asigura ca estepenalizata cand ne intoarcem pe insula. Ma numesc Cam Varç si am fost un noviceintr-una din echipele dumneavoastra. Nu cred ca va mai amintiti.
-Tu erai copilul mic si slab care nu se putea tine pe picioare? a spus Gekorazand la expresia generalului cand a realizat ca nu a fost uitat.
-Geko, nu vreau sa stric momentul, dar in primul rand rana lui Sean are nevoiede bandaje si in al doilea rand ai vreo idee ce facem de aici