Nana -Volumul I. Inocenta-

Capitolul 5 [EDITAT]

                                                                         Capitolul 5

                                                                            Nana

               "Muzica pe care o cânti şi asculţi te defineşte ca persoana."

Beep! Beep!

"Cine sună la ora asta?"

Adormită îmi i-au telefonul de sub pernă şi răspund fără să mă uit la apelant.

- Alo? Răspund adormită.

- Urcă sus urgent! Îmi urlă Sophia în telefon după care închide.

Mă ridic cu greu din pat şi mă uit la ceas: 13:30. Ce o vrea aşa de "dimineaţă"?

Îmi prind părul într-un coc dezordonat, îmi i-au un hanorac şi ies din casă în pijama şi papuci de casă. Urc până pe bloc unde mă întâlnesc cu fetele.

- Nu mai pot oamenii să doarmă, spun trântindu-mă în fotoliu.

- Lasă că sigur o să te trezească ceea ce o să-ţi spunem, zise Elisa.

- Pai hai, spuneţi-mi!

- Pai, am fost ieri prin centru şi am văzut un afiş, începu Ana.

- Şi afişul era despre un eveniment, continuă Elisa.

- Ce eveniment? întreb curioasă.

- Pai, despre deschiderea Mega Mall-ului, spuse Sophia.

- Şi noi ce legătura avem? O să fie reduceri? Întreb curioasă.

- Nu tocmai. Adică o să fie reduceri dar nu pentru aia o să mergem.

- Dar pentru ce?

- O să cântăm! zise entuziasmată Sophie.

Am sărit din fotoliu trezindu-mă instantaneu şi începând să urlu ca o descreierată împreună cu ele.

- Dar cum? Când? Cu ce ocazie?

- Pai pe afiş scria ceva de divertisment şi m-am gândit că poate ne putem face cât de cât cunoscute cântând acolo, aşa ca m-am dus acolo şi am întrebat iar ei mi-au zis că normal ar trebui să dam o probă dar cum nu mai au alţi candidaţi suntem acceptate, explică Sophie.

- Păi şi când e deschiderea?

- Săptămâna viitoare.

- Azi e duminică. Nu asta care vine ci cealaltă, îmi explică mai bine Ana.

- Şi ce o să cântăm?

- Avem destule melodii, trebuie doar să ne hotărâm pe care să o cântăm.

Am ridicat buretele pe care te aşezi de la fotoliu şi am scos toate foile. Le-am împrăştiat pe jos şi ne-am pus în jurul lor începând să ne uităm peste el şi să ne dam cu părerea. Când careva alegea ceva uneia nu-i plăcea sau nu i se părea potrivită situaţiei. Pentru o clipă ne-am gândit să scriem unul nou dar nu aveam destul timp. Trebuia compusă melodia, apoi versurile, învăţată, repetiţii, coregrafie, etc. Era prea mult de făcut într-un timp prea scurt.

Ne-am mai gândit şi să facem cover-uri de la artişti cunoscuţi dar am zis că o melodie compusă de noi v-a fi mult mai apreciată.

A durat ceva până ne-am decis să cântăm o melodie care să ne convină tuturor. Mai exact 3 ore şi  jumătate. Am cântat melodia aleasă de 2 ori şi am decis să repetăm în fiecare zi având în vedere că era un eveniment extrem de important pentru viitorul trupei.

Pe la 18:00 am mers fiecare acasă şi din nou mama mi-a ţinut un discurs demn de politică. M-am prefăcut că o ascult iar dupa ce a terminat m-am dus să-mi scriu ceva pe mâine, totuşi sunt în a XII-a şi am de dat bacul.

Mi-am scris tema la matematică, română şi engleză, apoi am intrat pe facebook. Mi-am scris adresa de e-mail şi parola, am dat enter şi am avut o surpiză. Aveam o cerere de prietenie de la Tudor. Tipul roşcat de la ora de matematică. "Are poze foarte faine!"

- Cine-i tipu'? întreabă Dana băgându-se în faţa calculatorului aproape dărâmându-mă de pe scaun.

- Un coleg de la meditaţii, îi răspund încercând să ies de sub fundul ei mare care acum se află în braţele mele.

- E drăguţ! Exclamă mai tare decât ar fi trebuit.

- Da, da. Poţi să-ţi muţi fundul de pe mine?

Se ridica şi se uită la mine insistent.

- Ce? Întreb plictisită.

- Dă-te jos!

- De ce?

- Pentru ca e rândul meu.

- Abia m-am pus aşteaptă.

- Nu, te dai jos acum! urlă ea.

Văzând că nu dau semne de cedare a început să mă tragă jos de mână. Mama auzind scandalul făcut de draga mea soră a venit într-un suflet să vadă ce a paţit draga ei Dana.

- Nana, las-o pe sora ta, tu ai stat destul!

- Doar ce m-am pus! urlu eu la rândul meu.

- Kim Nana nu ridica tonul la mine!

- Ce aveţi de urlaţi aşa? Intră şi tata în discuţie.

- Nimic. Eu ies! Nu ca i-ar păsa cuiva, ultima parte o spun doar pentru mine.

Nu-mi permiteam să fac scandal şi să urlu în faţa tatălui meu, îl respectam prea mult. El e singurul din familia asta care are încredere în mine şi mă iubeşte necondiţionat. Aşa că decât să mă cert cu mama de faţă cu tata am decis să ies afară. Cum nu aveam ce face singură l-am luat şi pe Agyo cu mine. I-am pus lesa şi am plecat spre parc.

Ajunşi în parc i-am dat drumul lui Agyo din lesa pentru a-şi face nevoile iar eu m-am aşezat pe o bancă. Mi-am scos cartea , Maitreyi, uitându-mă din când în când după Agyo.

 Prinsă de fabuloasa carte a lui Mircea Eliade am uitat de Agyo, iar când mi-am amintit şi m-am uitat să văd unde e nu l-am mai văzut. Inima a început să-mi bată cu putere. M-am ridicat de pe bancă şi am început să-l strig şi să aleg în diferite direcţii.

- Agyo! Agyo! nimic, nu-mi răspundea. Cum pot fi atât de iresponsabilă, cum?

Alergam de nebună prin parc la 12 noaptea strigându-l.

După puţin timp îl aud mârâind. Încep să alerg spre locul de unde se aude. Ajung în mijlocul parcului şi dupa un copac era Agyo care se juca cu un alt câine şi cu... cu...

- Raul?!

- Nana! Bună, ce cauţi în parc la ora asta? Mă întreaba el ridicându-se din genunchi.

- Îmi căutam câinele. Dar tu?

- Am ieşit la plimbare cu Rocky. Căţeluşul acesta draguţ e al tău?

- Da. Şi de ce Rocky? Îl intreb zâmbind.

- Când era mică...

- E fată?! Intreb râzând de-a dreptul acum.

- Nu putem purta o conversaţie fără să mă întrerupi? Oftează el. Şi de ce râzi?

- Se pare ca nu. Credeam că e băiat, adica o cheamă Rocky şi arată ca un mascul.

Oftează zâmbind şi se aşeză din nou în genunchi.

- Dar pe al tău cum îl cheamă?

- Agyo, îi răspund aşezându-mă lângă el.

- Agyo? Mă intreabă ridicând o sprânceană.

- E în coreeană, spun sec.

- Aha! Deci eşti coreeană, zice el entuziasmat.

- Nu, îi zic râzând. Ţi-am mai spus sunt corcitură.

- Deci tot nu vrei să-mi spui. Bine, o să aflu singur.

- Multă baftă! Îi spun ridicându-mă, luându-l pe Agyo şi ducându-mă spre casă.