Nana -Volumul I. Inocenta-

Capitolul 7.

                                                                         Capitolul 7

                                                                              Nana

                             "Sunt o nebuna pasnica, dar orgoliu-mi e razboinic."

 E joi, ora 16:10 si eu sunt in pustietate, pe un camp, cu un idiot care tot ce face e sa rada. Ce as mai putea cere? Cum am ajuns aici? E simplu...

Cu o ora si 10 minute in urma..

E 15:00 si inca sunt in statie, asteptand autobuzul. Un motociclist opreste in statie, iar cand isi da casca jos inghet. 

- Urca!

- Cu tine? Nici nu ma gandesc.

- Parca intarziai, sau ma insel? Haide te duc eu.

"Dute cu el, nu ai ce pierde!" spuse dracusorul de pe umarul stang. "Nu te duce, o sa regreti" zise ingerasul de pe umarul drept. "Dute!", "Nu te du!", "Dute!", "Nu te du!"..

- Tic-tac, tic tac, se face tot mai tarziu.

- Bine! tip atragand atentia tuturor persoanelor din statie asupra mea.

Imi arunca o casca zambind amuzat de reactia mea, cel mai probabil. Ma urc pe motor si ma prind cu mainile de lateralul acesteia, nu de el. Se intoarce spre mine si rade. Ambaleaza motorul, merge un centimentru si pune frana. Repeta schema crezand ca ma sperie. Idiotul.

Intr-un sfarsit porneste si dupa cateva minute imi dau seama ca mergem in directia gresita.

- Hei, mergem in directia gresita.

- Ba nu.

- Ba da, Unirii e in partea cealalta.

- Cine a spus ca mergem in Unirii? 

Pe buze i se formeaza un ranjet, un ranjet, in minte auzindu-se cuvantul acesta ca un ecou. 

- Idiotule, opreste, unde ma duci? intreb furioasa.

Tot ce face el e sa rada si sa mareasca viteza.

- Opreste! mai strig odata.

Mareste mai mult viteza.

- Daca nu opresti, sar.

- Nu esti in stare, esti prea lasa.

- Ma provoci cumva?

- N-am cum sa te provoc la ceva ce oricum nu o sa faci.

In acel moment, furioasa la maxim, mi-am lasat o mana libera. 

- Esti nebuna?! tresare el incetinid considerabil.

- Sunt o nebuna pasnica, dar orgoliu-mi e razboinic. Asa ca opreste sau imi dau drumul.

- Stai acolo si tinete bine, oricum nu mai ajungi la meditatii, si nici nu ai cu ce, spuse iar ranjetul ii apare din nou pe fata.

Arh ranjetul acela, nu-l suport, atat de fermecator si enervant.

Dupa vreo jumatate de ora, motorul lui se opreste, in mijlocul campului. Il aud injurand.

- Te rog spune-mi ca aici trebuia sa ajungem nu ca am ramas fara benzina sau ca am facut pana, ii spus rugator.

- Deci vrei sa te mint?

- De ce mi se intampla doar mie?

- Hei nu ti se intampla doar tie, sunt si eu aici.

Inchid ochii incercand sa-mi pastrez calmul ca sa nu sar pe el sa-l las fara suflare.

- Bine, care dintre cele doua?

- Fara benzina.

- Minunat, si acuma ce facem?

- Lasa-ma sa ma gandesc.. Telefonul! Sunam dupa ajutor.

Scotocesc prin buzunare dupa telefon, nimic. In geanta, nimic. 

- O nu, nu, nu ,nu, nu se poate, spun cautand disperata telefonul.

- Nu-l gasesti? ma intreaba amuzat.

- Trebuie sa-mi fi cazut cand mi-am lasat mana. Macar tu il ai, nu?

- Nu, l-am lasat acasa la incarcat.

- Ce? Nu se poate!

- Se pare ca suntem prinsi aici, singuri, spune apropiindu-se de mine ranjind, din nou.

- Ce cliseu, spun dandu-mi ochii peste cap.

Ne-am certat timp de aproximativ jumatate de ora alegand varianta mea de a merge pe jos pana la sosea si a lui de a astepta pana venea cineva pe un camp pustiu. Am tot mers pana am vazut o padure si ne-am dat seama ca timp de o ora si ceva am mers in directia opusa soselei.

- Minunat, doar minunat, spun eu.

- Pana ajungem la sosea se intuneca.

- E doar vina ta!

- Vina mea?

- Da, daca nu te opreai in statie si ma lasai sa merg linistita cu autobuzul acuma nu as fi pierduta pe un camp la marginea padurii cu tine, nu, as fi...

- Ai fi la orele de mate pierdandu-ti timpul, nedistrandu-te!

- Spre deosebire de tine, "Domnule Distractie", eu chiar am nevoie sa iau bacul!

- Il iei orcum la cat ai invatat toti acesti 4 ani, nu-ti trebuie meditatii pentru asta. Si in plus nu e ca si cum ar trebui sa te angaezi imediat ce termini scoala, adica ai o familie perfecta si un venit destul de bun, toata lumea te iu..

- Nu spune "iubeste"! tip disperata. Tu nu sti nimic, nu sti nimic despre mine, despre familia mea si despre persoanele care se presupune ca ma iubesc. Nimic! tip in continuare.

- Toata lumea stie ca esti rasfatata familiei, ca parintii tai se inteleg de minune si ca ai familia perfecta. 

- Taci! Taci, taci, taci, te rog taci, te implor.. spun cazand in genunchi astupandu-mi urechile plangand.

- Hei. hei nu.. nu am vrut sa.. nu plange.

- Te rog, te rog, te rog.

S-a apropiat de mine si m-a cuprins intr-o imbratisare. Am simtit o caldura stabatundu-mi corpul. L-am acceptat, era atat de bine in imbratisarea lui. Nu stiu daca de vina e el sau faptul ca nu mai fusesem imbraisata cu adevarat de ani buni si, sincer, nici nu-mi pasa, dar important e ca ma simt importanta pentru cineva. Imi place sentimentul acesta, chiar imi place.