Wendy-o viață învăluită în mister

Viata iti ia ceva si dă la schimb altceva

   M-am dat jos din pat speriata...Am deschis usa...in jurul meu erau doar niste folii de impachetat,praf si multa groaza.Groaza de a fi...ABANDONATA!!!De propia mama?!De propia sora?!Simteam cum incep sa imi pierd din echilibru si cad brusc pe podea.Aud niste voci in surdina...iar apoi totul se pierde in ceața...
   -Ne auzi?
   -Ămm...unde sunt??m-am trezit.Dar unde?Eram inconjurată de multi ochi si priviri ingrijorate.
   -Te afli la spitalul local...ai suferit o trauma.Dar acum cred ca ti-ai revenit.Te-am gasit singura intr-o casa goala...cu exceptia unui bilet
...si o asistenta mi-l dadu pentru a-l deschide.
    Mainile imi tremurau incontrolabil...Intr-un final,am desfacut foaia.Iata ce scria negru pe alb:

    ,,Noi nu te-am iubit niciodata,Wendy.Ai fost doar o sansă de care am profitat.Adio!!
   Semnat:cele pe care le credeai familia ta"
   Sigur au fost...ele!,,Tradatoare"imi rasuna in minte.Atat de putine cuvinte pentru a-si lua adio?
   -Esti în regula?se auzi un glas.
   -Ea este...salvatoarea ta...ma lamuri asistenta.
  -Ma numesc Brianna.Tu...Wendy,nu?
  -Da...Si iti multumesc!
  -Nu ai pentru ce.Dar,totusi...nu mai ai pe nimeni?la auzul raspunsului negativ al meu,fața i se intrista...Te-am gasit in casa,pe podea.Usa era deschisa si...am sunat la politie.Tata lucreaza acolo.Facusesi infarct si la varsta noastra e foarte rar si de asemenea,foarte grav,continua aceasta dupa un moment de meditare.
    -E de ajuns,Brianna.Se auzi din spate o voce groasa si solemna-era tatal fetei.
    -...casa in care locuiai nu era a familiei tale,se adresa el mie.Si inca ceva.Certificatul tau de nastere e de negasit.Ceea ce inseamna ca si datele tale personale sunt necunoscute.
    Vorbele sale parca imi strapunsera inima.E ca si cum eu...nu sunt eu?Daca nu ma numesc Wendy,atunci cine sunt?Si...casa care a fost caminul meu atata timp nu era de fapt a familiei Kally?M-am ridicat brusc din pat,dar inca eram epuizata.
     -Unde voi locui? spusem
speriată
   -Poate sta cu noi,nu-i asa?!intreba ea,uitandu-se insistent la acel domn.
   -Ma tem ca nu.Singurul ei loc este la orfelinat!
   -Dar...nu,tată!!Nu o putem lasa!se ruga Brianna cu ochii in lacrimi.
   Am atins-o uşor pe umăr şi am aprobat supusă din cap.Nu aveam de ales.Trebui sa fac asa cum mi s-a spus.Desi eram constienta ca mi-am pierdut liberatea de a fi copil , stiam ca mi-am facut o...prietena.

      #Wattys2016