Spectru

Prolog- 1650

AUDRA

  Sute de pereţi şi sute de coridoare, toate formând impunătorul palat în care vorbe, secrete şi şoapte încercau să se ascundă. Pe holuri se putea zări oarecum o pată de culoare rapidă, care te putea induce în eroare. Audra încercă să se grabească spre ieşire fără a fi observată de cineva.
   Alături de alte mii de personane din acea lume şi ea ascundea un secret. Unul pe care il ţinea cu ea până la ieşirea din palat. Nu era prea greu de observat o prinţesă grăbită care alerga printre camerele palatului în care locuia, dar ea reuşea oarecum să se facă neobservată. Să fi fost oare unul dintre farmecele pe care probabil le-a folosit?
Cu multă sigurantă de sine, a ieşit prin imensa poartă împodobită cu flori pe lângă ostaşii ce stăteau de pază în faţa acesteia. Folosind viteza primită de la însuşi zeul vântului pe care dintotdeauna l-a ironizat, a ajuns în mai puţin de zece minute în pădure. Ar fi reușit să ajungă în două minute, dar materialul costumului neflexibil o dezavantaja din simplul fapt că purta o vestimentaţie pe care nu ar fi numit-o o rochie de nuntă. Totuși peplumul lung deasupra pantalonilor îi acorda un aer feminin ce sugera eleganță. Mereu a avut dispreţ faţă de rochiile sau topurile cu un decolteu generos încă de la o vârstă fragilă, întrucât peplumul și bluzele nedecoltate erau semnătura ei. Astăzi, însă, materialul pe care-l purta nu era comod, ba chiar înțepator, iar partea de sus avea un decolteu destul bătător la ochi. Deasupra pieptului ei se aflau trei perle. Menlos, Ires și Kravos. Minte, suflet şi Putere. Perlele pe care le purta simbolizau cele trei elemente de care fiecare fiinţă are nevoie.
Ajungând în inima pădurii, unde razele de lumină mângâiau iarba, conturul intunecat al unui barbat cu plete lungi si două coarne imese se afla la metri distanță de ea. Știind că în fața ei se afla viitorul ei soţ, Audra a avansat înainte. Avea la cunoștiință că tocmai avea să încalce ordinele regelui măritându-se cu cel pe care-l iubea, iar fugind de o căsătorie aranjată cu fiul duşmanilor continentului Edrendira de Est risca un război, totuşi fugea încontinuare către alegerea inimii ei . Se gândea ce avea să-i spună lui Arthur dupa ce aveau să se căsătorească. Probabil că în pântecele ei o mică minune se odihnea, așteptând să treacă cele patru luni de sarcină. După cum îl știa pe Arthur, avea să se bucure nespus de mult.
   Dorind să-i rostească numele când se apropiase de el, vorbele se opriseră în gât, iar un ghem de spini i se formase în inimă. Grăbindu-se să-l ia în brațe, Audra vărsă un ocean de lacrimi și suspine ce-i alinau inima. Înfipt în ţeapă, mirele își dăduse ultima suflare nevinovată, plină de amărăciune.
       Doar Tianna, sora ei ştia de nuntă, dar nu era capabilă să-i spună tatălui. Sau poate era? Cu siguranță împăratul aflase de încercarea lor de a se căsători in secret. Animalele pădurii s-au aliniat în jurul celor două fiinţe doborâte. Suspinele fetei erau singurele care se auzeau, iar razele soarelui atingeau doar cele două corpuri: femeia îngenuncheată si bărbatul în braţele ei.

    Audra știa că într-un final trebuia să se depărteze de cadavru, așa că și-a folosit bagheta ca să creeze un sicriu de cleștar împodobit cu flori de Nu mă uita. A aruncat o vrajă de protecție asupra corpului în așa fel încât să nu putrezească niciodată şi ca nimeni înafară de ea să nu-l găsească. Îmbărbătându-se puţin ca să-şi limpezească mintea, Audra ştia ce trebuia să facă sau şi mai important, pe cine să distrugă.

...

TIANNA

Ziua în care Audra s-a întors clocotind la palat a fost una grea pentru Tianna. Știa că trebuia să fie fericită pentru sora ei, mai ales că se mărita cu bărbatul pe care-l iubea, dar se simţea oribil. Ochii i se transformaseră deja de la sarcina în violet, burta îi crescuse foarte tare, iar copilul o tot lovea. Capul o durea constant. Nu se putea concentra, iar atmosfera agitată de la castel o neliniştea din ce în ce mai tare. Când Audra sosise ca o furtună pe lângă ea, înțelesese că ceva se întâmplase. Chiar daca nu se simţea în stare să discute cu ea, tot o întrebase ce se întâmplase.

- I-ai spus! a urlat Audra furioasă la sora ei.

- Ce să-i spun? a întrebat Tianna nelinistită, îi era teama ca ceva rau se întamplase cu nunta.

Audra şi-a săgetat sora cu o privire acidă, plină de ură. Obrajii ii erau roşi de furie, iar lacrimi încă îi mai curgeau pe față. Hainele îi erau şifonate și urme de pământ se aflau pe materialul alb şi dur. Tianna era ingrijorata pentru ea, așa că a pălit instantaneu la momentul în care a analizat-o. Îi era teama de ce se întâmplase, aşa că a tăcut in timp ce Audra a început să vorbească.

- I-ai spus jegului pe care îl numim tată că aveam să mă mărit în secret cu Arthur! Cum ai putut? Am avut încredere în tine!

Tiannei i se facuse greaţă din cauza acuzaţiei. Ştia că nu era vina ei, dar se simţea oribil. Şi-a dres vocea răgușită, apoi a rostit uşor:

- Nu am spus nimic. Trebuie să fi aflat de la altcineva. Tata e împăratul, deci presupun că-i este simplu să afle lucruri.

Audra părea să se linişteasca, dar Tianna putea sa judece dupa chipul ei ca Arthur murise. A sărit imediat în braţele acesteia, ca s-o îmbrăţişeze. Sora ei era în doliu. Ştia exact care avea să-i fie următoarea mişcare, imediat după ce toate lacrimile ar fi fost vărsate. Aşa că printre suspinele surorii sale, Tianna a reușit să spună:

- O să te ajut să-l răzbuni pe Arthur chiar dacă ar fi sa omor fiecare om de pe lumea aceasta, așa că nu-ţi face griji. Se va rezolva totul.

- Mulţumesc, a șoptit Audra parcă mai uşurată.