Liniște asurzitoare, pe peronul rătăcit prin subsoluri de străzi aglomerate, adăpostind sufletele înmagazinate in trupurile pierdute in gândurile unei dimineți de Septembrie. Toamna, frunze colorate, pictând pastelul unei noi amintiri, de dragoste, de singurătate, de speranța sau chiar de dorința arzătoare a unei cești de cafea, cu putin zahăr si putina energie amestecate in lichidul întunecat, dorit de toți adepții unei stări de euforie oferită de fiecare picătura din pocalul de sticla, savurata in propria singurătate in timpul răsăritului sau in compania cuiva, îmbrăcat cu așternuturile albe ale unei noi zile. Oricum ar fi savurata băutura cu gust dulce-amărui, un lucru e cert, cei ce o doresc in fiecare dimineața sunt acele trupuri dependente ce își încep viața, ce sclipesc abia dupa ce prima picătura ce a umplut ceașca le atinge simțurile, euforia si dorința crescând iute si spulberandu-se brusc in momentul in care privesc spre acea sticla modelată si observa ca este goală, iar dorința de a simți din nou gustul este tot mai accentuată cu fiecare secunda care trece.
