Cand in sfârșit crezi ca ai reușit sa te redresezi, sa ajungi pe drumul pe care voiai de la inceput sa-l urmezi, trecând prin zeci de obstacole de diferite grade de dificultate, cand credeai ca in sfârșit vei reuși sa faci ce ti-ai propus, viata pândește de dupa un colț întunecat si cand vede ca te-ai ridicat, te mai lovește odata, doar ca sa-ti amintească ca nu e totul usor, ca nu poti sa te ridici atunci cand vrei tu, ci cand vrea ea. E frustrant sa o vezi trecând pe langa tine si sa-ti spui mereu in gand "oare o voi ajunge vreodata?" Nu. Nu o vei ajunge niciodata, iar făcuse va intampla, atunci va fi prea tarziu, căci ea va renunța din a mai alerga de tine si va preda ștafeta. Cui? Acelui personaj care ne sperie doar cand ii auzim numele, acel personaj care executa fara mila orice ființa, umană sau animală, orice vietate existența. Toti ne întâlnim cu acel personaj sinistru, care ne provoacă fiori de gheata pe sirea spinării si de care nu putem scapă, căci tot va veni, fie ca vrem sau nu, la noi sau la oricine altcineva din viata noastra, iar cand va acționa cu sânge rece, fara remușcări si fara regrete, vei sti ca e prea tarziu ca sa mai poti face ceva. Va fi copleșitor, un sentiment atat de profund, care iti va invada fiecare celula, fiecare țesut, fiecare venula, arterială, ce iti va opri respiratia si iti va provoca dureri insuportabile in miocard, dar, cel mai rau, va provoca o durere nesfârșita in suflet. Corpul nu conteaza, la sfarsitul timpului se va descompune, insa sufletul, acea parte din noi care ne face vii, care ne face sa simțim fiecare sentiment de iubire, tristețe, ura, bucurie, dezamagire, siguranta si multe altele, acea parte specială din noi va suferi mereu, ca intr-o operație pe viu, in care esti conștient de fiecare tăietura, de fiecare mișcare făcută, esti conștient de durerea nemarginita si speri ca totul se va termina, insa ajungi intr-un final sa te obișnuiești cu durerea, sa ajunga sa iti placa, sa ajungi sa o iubesti, sa ajungi sa iti dai propria-ti viata doar pentru a mai simti inca o data gustul amărui al durerii. Incepi sa o cauti in orice lucru mărunt, încerci sa o seduci cu aromele fumului gros ce iti inunda plămânii si iti face inima sa pompeze mai repede, amortind fiecare parte a corpului, încerci sa o convingi sa vina spre tine, prin gustul sângelui ce se scurge incet prin rănile deschise. Încerci sa o îmbeți cu arome fine de alcool si aburi de placere, ce vin din joint-un de pe masa, ce arde incet si emana euforia momentului, motivându-te sa-i simti din nou gustul, ca intr-un sarut pasional, insa mortal. Oh si totusi, aceste lucruri sunt doar plăceri ascunse in lucruri interzise, nimic altceva. Dar oare, ce e durerea cu adevărat? Poate cineva sa răspundă la aceasta întrebare? Probabil ca nu, căci fiecare o percepe in felul lui propriu, diferă ca intensitate, nimeni nu poate simti aceeași durere, chiar daca, poate, trăiesc acelasi moment. Nu noi ne controlam durerea pe care o simțit, ci psihicul si trecutul.
