O linie subțire intre vis si realitate, intre viata si moarte, intre ura si iubire, intre suferința si placere. Tot ce iubim provoacă suferința, realitatea ne provoacă ura, plăcerea ne arata visul, iubirea ne arata ca nu exista moarte, dar totuși, cine suntem noi? De ce existam ai de ce facem ceea ce vor altii de fapt si nu ceea ce vrem noi? Greu de spus, poate nici nu exista o explicație. Poate ca viata e făcută doar pentru a înfrunta fricile din amintiri, fricile care pun stăpânire pe tine atunci cand totul o ia razna, cand totul se învârte in jurul tau ca intr-un uragan, dar de fapt nu se intampla nimic, e numai liniște si pace. Totul e in mintea noastra, in materia cenușie, in locuri înghesuite, ne circula prin sânge frica de moarte, frica de a pierde pe cineva, frica de a fi noi înșine atunci cand este cineva in jurul nostru, frica de a nu fi judecați dupa faptele pe care le facem, dupa viciile pe care le avem, dupa felul in care ne comportam cu ceilalți, cu noi înșine.
