Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 13

Vociferația din jur îmi face stomacul să se strângă într-un ghem dureros. Tony își iese în cele din urmă din fire și se ridică brusc în picioare, lovind în același timp lemnul masiv din bucătărie. Tresar speriată și o privesc pe mama cum se străduiește să curețe cafeaua acum răsturnată pe masă. Tata se ridică la rândul lui în picioare, ridicându-și într-un mod sfidător privirea înspre bărbatul din fața sa.

Nu știu de la ce a pornit cearta, dar cert este că niciunul dintre ei nu vrea să se oprească. Speriată că această confruntare ar putea să ia amploare, mă postez între cei doi care sunt în stare să se certe în continuare. Tata nu este un bărbat care s-ar putea lua la bătaie de la o simplă contrazicere, dar Tony pare pus pe harță.

-Înțelegi că nu sunt plătit pentru a-ți face ție tura? Mârâie tata printre dinții încleștați.

-Dar nici pentru a-i face treaba lui Jered, contraatacă celălalt mascul.

Mama mă trage deoparte și mă scoate afară din bucătărie.

-Lasă-i puțin. Își vor rezolva pe cont propriu problemele.

-Ce s-a întâmplat mai exact? Întreb curioasă.

Nu am reușit să aflu de la ce s-au luat la ceartă pentru că am făcut curățenie în camera de care vorbea Alejandro. Am șters praful adunat pe mobila rustică de culoare neagră, am măturat, aerisit și spălat pe jos. Sper să fie ok, iar Sergio să se simtă bine.

-Zinman trebuia să aibă restul după-amiezei libere, dar Jered, un coleg cu care lucrează în hambar l-a rugat să îi facă tura până merge să își vadă sora. E bolnavă și îi e teamă să o lase mult timp singură, explică mama. Tony a aflat și nu a fost de acord cu înțelegerea celor doi. De fapt, are nevoie de cineva care să stea lângă poartă și să-l anunțe în caz că Alejandro se întoarce mai repede de la petrecerea la care a plecat.

-Chiar așa? În regulă, oare e ceva de făcut pentru a ameliora cearta?

-Ai putea sta tu la poartă. Nu e mare lucru, dar tatăl tău i-a promis lui Jered că îl va ajuta, iar eu mai am treabă în bucătărie.

-Sigur că voi sta!

Odată ce m-am pus la punct cu ultimele detalii ale "serviciului" de noapte și l-am asigurat pe Tony că îl voi anunța imediat ce mașina șefului se zărește în depărtare, am intrat în tură.

Ploaia s-a oprit, iar în aer persistă un vânt răcoros și revigorant. Tony mi-a spus că ar vrea să se odihnească, dar l-am auzind șușotind cu March, femeia ce spală rufele, vasele și o mai ajută pe mama prin bucătărie despre o posibilă întâlnire. Nu am spus nimic, preferând să îi las să discute liniștiți în camera lui Tony. Sigur au lucruri importante de vorbit de care Alejandro sau oricine altcineva nu ar trebui să afle. Oftez rezemându-mă de gardul din lemn uscat. Nu mai e mult și se înorează, iar muștele deja au venit în întâmpinarea mea.

Deci Alejandro a plecat la o petrecere! Nu știu de ce mi-a spus că nu a avut nicio femeie angajată sub numele de Catty. Doar el mi-a făcut cunoștiință cu ea, mi-a spus că o pot întreba orice. Despre ce vorbește? Vrea să mă ia de proastă sau ce? Mă scoate din sărite gândul că nu știu cum aș putea să o găsesc. Sau de un mod în care să fac rost de cheia camerei în care a închis-o.

-Hei, ce faci singurică aici?

Tresar speriată și, total luată prin surprindere îmi întorc privirea spre Sergio Alvar. Stă cu brațele încrucișate la piept și mă fixează cu privirea maronie. Doamne, să mă ia cineva de aici până nu cad de pe picioare! El chiar stă aici, privindu-mă cu o asemenea intensitate.

Scoasă ca dintr-o stare de reverie, încerc să mă gândesc la un posibil răspuns ce nu l-ar da de gol pe Tony. S-a înserat mai mult decât mi-am dat seama, se pare că am stat foarte mult în starea de reverie și de gândire.

-Bună. Păi... Nimic special. E-eu doar stau pe aici. Adică... E cald în casă, nu? Ce am vrut să spun e că îmi place vremea de afară. E așa...răcoroasă și...frumoasă.

Ah, m-am bâlbâit groaznic! Zâmbetul din colțurile buzelor îmi arată că Sergio și-a dat seama că sunt o toantă! Proastă, Cassley! Proastă!

-Da, e drăguț afară, dar ești sigură că nu vrei să intri? Șarpele din spatele tău pare mai mult decât dornic să îți țină companie.

La auzul vorbelor sale, îmi mijesc speriată ochii și, scăpând câteva sunete ce se aseamănă cu niște chițăieli, o iau la fugă. Dau să trec pe lângă Sergio, însă brațele sale mă prind la timp și mă lipesc de el. Pieptul îi tresare de câteva ori, ceea ce denotă faptul că râde. Nu știu de ce anume se distrează, dar nici nu vreau să aflu.

-Oh, Doamne, lasă-mă să plec. Nu vreau să mă prindă șarpele, rostesc pe nerăsuflate.

Mă zbat în brațele lui Sergio fără să îmi pese de faptul că l-am călcat de câteva ori pe picioare.

-Gata, liniștește-te. Nu e nici un șarpe acolo.

După modul în care a ajuns să mă țină lipită de el, se poate considera gestul lui foarte intim, iar mâinile sale îmi mângâie lent spatele, vrând să mă liniștească. Mă simt înroșindu-mă în urma gestului său, dar cuvintele pe care abia le-a rostit mă fac să îmi ridic buimacă privirea spre el. Chiar dacă întunericul acum persistă, îi găsesc cu ușurință maroul din pupile în care se reflectă imaginea mea neclară.

Nu este nici un șarpe acolo? Asta e cumva o glumă proastă sau ce? Îi arde de făcut glume în vreme ce eu tremur de spaimă până în adâncul sufletului?

Deschid gura să mă revolt pentru micuța glumiță făcută, dar mi-o închid la loc când aud un zgomot venit de după tufișul din spatele gardului. Frunzele i se mișcă în stânga și în dreapta, părând să fie torturate de greutatea unui corp. Alți pași apăsați se fac auziți din spatele nostru. Mi-a trebuit o clipă ca să observ că suntem înconjurați de mai multe corpuri masive ascunse în întuneric.

---

Capitol dedicat lui AndraCarmina, care a ajuns cu cititul la zi. Mulțumesc, dragă pentru follow și voturi! Vă aștept în continuare părerile! ❤