Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 21

Nu ştiu de cât timp stau pur şi simplu privind în gol spre stelele de pe cer, dar nici nu îmi pasă. În acest moment tot ce mi-aş dori ar fi să se deschidă o gaură în pământ în care m-aş putea ascunde pentru următorii ani. Mă simt jalnică, folosită şi nefolositoare. Cum a putut Alejandro să mă păcălească în halul ală? Nici nu mă miră de ce Sergio nu a mai vrut nici măcar să dea ochii cu mine. Sunt o persoană oribilă care nu merită atenția lui. Poate ar fi mai bine să îl las să stea supărat, fără să ştie care este de fapt adevăratul motiv pentru care mă aflam în biroul fratelui său.

-Te superi dacă mă aşez?

-Da, răspund fără să mă întorc cu fața spre Alejandro.

-Eşti supărată.

Chicoteşte. O, nu. Nu poate fi atât de insensibil încât să chicotească acum, când mai am puțin şi scot flăcări pe nări. Înghit în sec, abținându-mi o înjurătură.

Alejandro ia loc lângă mine, pe treptele pe care m-am aşezat, oftând. Nu pot să cred că priveşte chiar şi stelele!

-Ce? Acum nu vei mai vorbi cu mine?

Îl ignor. Dau să mă ridic, însă mâna lui mă opreşte şi mă forțează să iau loc. Îl privesc încruntată.

-Să nu mă mai atingi vreodată, şoptesc.

-Sau ce? Dai fuguța la Sergio să mă pârăşti? Nu cred că e dornic să te vadă acum.

Glasul îi este înfumurat, batjocoritor, dar tonalitatea la fel de scăzută ca a mea.

-Ne vom întoarce în Germania.

-A, da? Se lasă pe spate, privindu-mă cu o sprânceană ridicată. Ia o gură din paharul cu lichior pe care nici nu observasem că îl ținea în mână, apoi mă prinde din nou de braț.

-Să nu crezi că tu faci regulile, păpuşă, mă trage înspre el. Respirația fierbinte se loveşte de fața mea şi sunt nevoită să înghit din nou în sec. Vei sta aici cât voi dori eu, ai înțeles?

-De fapt, îmi mențin tonul scăzut şi calm. Chiar nu înțeleg, Alejandro. De ce aş rămâne aici când adevărata mea casă este în Germania? De ce ți-aş curăță casa în loc să merg la facultate sau, fac o mică pauză şi îi smulg paharul cu băutură din mână, gustând puțin. De ce ți-aş suporta nervii în loc să te dau pe mâna poliției? Nu cred că un simplu bărbat din Spania are puterea de a lua sub ținere o întreagă familie dintr-o țară străină. Îmi înclin capul, zâmbind uşor. Te rog, luminează-mă pentru că eu mă prind mai greu.

Îi dau răgaz să spună ceva. Orice. Dar nu o face. Rânjeşte, recuperându-şi paharul din măna mea. Îmi eliberează într-un final brațul, iar acum mă priveşte cu ochi sclipitori de la lumina lunii pline.

-Îmi placi, ai prins tupeu, păpuşă. Problema e că îți vâri nasul unde nu e cazul, iar asta mă cam enervează. Sfatul mei ar fi să îmi faci pe plac.

-De ce aş face asta?

Îmi încrunt sprâncenele. Deja mă enervează foarte tare şi sunt pe cale să uit că este şeful meu şi îi voi spune vreo două.

-Ne putem îndeplini propriile nevoi, Cassley. Ai nevoie de mine aşa cum şi eu am nevoie de tine.

Oftez nervoasă şi dau să mă ridic din nou, însă şi de această dată, mâna lui mă opreşte.

-Nu am nevoie de nimic care să vină de la tine!

Mă priveşte cu o sprânceană ridicată, apoi aruncă paharul pe jos. Clipesc mărunt când acesta se sparge şi înghit din nou în sec când Alejandro îmi prinde ceafa şi mă apropie de el. Pare furios.

-Probabil vrei să ştii ce i s-a întâmplat lui Catty, nu-i aşa?

O, Doamne. Îmi mijesc ochii la el. Normal că vreau să ştiu ce i s-a întâmplat acelei fete, mai ales că a fost doar vina mea motivul pentru care a dispărut pur şi simplu.

Aprob din cap, abținându-mă să nu mă eliberez din strânsoarea mâinii lui.

-Atunci ar trebui să joci după cum cânt eu, păpuşă şi să laşi deoparte copilăriile. Ultima oară când am verificat aveai optsprezece ani.

Mă încrunt din nou.

-Să nu crezi că mă vei putea manipula!

Bea puțin lichior direct din sticlă, apoi o aruncă la picioarele noastre. O urmăresc un timp cum se rostogoleşte, apoi fața îmi este întoarsă brusc înspre Alejandro. Se apropie din ce în ce mai mult de mine, având o sclipire ciudată în ochi.

-Sigur că nu, chicoteşte înainte ca buzele noastre să se unească intr-un sărut cast. Dar îmi eşti datoare cu câteva favoruri dacă vrei să o mai vezi pe Catty întreagă.

Înghit în sec, mă feresc de un viitor sărut din partea lui. Îmi trec degetele peste buze, apoi mă desprind de Alejandro. Îl privesc încruntată, simțind cum lacrimile îmi înțeapă ochii.

Înainte să mai spună ceva, fac stânga împrejur şi plec cu totul de lângă casă, cufudându-mă în întuneric. Îmi simt lacrimile curgând şiroaie pe obraji, dar decid să nu le bag în seamă. Nu mă opresc din alergat decât în momentul în care dau cu ochii de tata. Observ că e foarte supărat, aşa că îmi şterg rapid lacrimile şi mă apropii de buturuga pe care stă aşezat. Mă las pe vine în fața lui.

-Tată, ce s-a întâmplat?

-Nimic, du-te la culcare.

Deşi încearcă să zâmbească, tot am observat urmele de lacrimi de pe fața lui.

-Tată....

-Ştii, mereu am crezut că vom fii de nedespărțit, că nimic în lumea asta nu ne va face să ne pierdem speranța, rosteşte el cu melancolie.

-Despre ce vorbeşti?

Mă priveşte o clipă, apoi îşi trece degetele peste obrazul meu, lăsând câteva lacrimi să îi alunece din ochi.

-Mama ta....

-Ce s-a întâmplat cu mama?

De această dată sunt mai mult ca sigură că am ridicat tonul cu câteva octave. Tata nu face altceva decât să mă privească îngrijorat.

-A fost lovită de un alt hoț.

Mă ridic fulgerător şi privesc speriată în toate părțile.

-Unde este acum?

-În camera ei. Doctorul o consultă.

Aceea gaură din pământ nu mai sună atât de rău acum, când tot ce vreau este să dispar de pe planeta asta. O, Doamne, mama a fost atacată! Aerul pare mai rece acum când alerg spre casă, însă exact când mai aveam puțin şi intrăm pe uşa casei, Sergio îmi apare în cale.

Probabil observând spaima din privirea mea, nu mă lasă să trec pe lângă el, deşi încă pare încordat.

-Sergio... oftez, lăsând câteva lacrimi disperate să îmi ude obrajii.

Mă prinde de umeri şi mă trage spre el, bucurându-mă cu o îmbrățişare ca de urs.

_________________________

Acesta este capitolul ceva mai lung de această dată. Sper să îmi scuzați eventualele greşeli si să îmi lasati pareriile voastre.