Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 22

Aerul din încăpere este împregnat cu un miros de medicamente şi soluții medicinale. Fereastra este închisă datorită vântului rece de afară, iar linişte domneşte pretutindeni. Nici în restul casei nu pot spune că este mai multă zarvă pentru că majoritatea muncitorilor sunt la culcare de câteva ore bune. Dar eu nu pot dormi când o ştiu pe mama zăcând pe un pat din dormitorul ei.

Îi strâng uşor mâna, asigurând-o că îi sunt alături. Nu a deschis ochii de când am venit să o vizitez şi nici nu cred că o va face până dimineața, dar în caz contrar, eu voi fi aici să mă asigur că nu-i va lipsi absolut nimic. Respiră uşor şi am senzația că este liniştită, dar rana acoperită de un bandaj din jurul capului ei, mă îngrijorează. Doctorul a spus că lovitura pe care a încasat-o nu este foarte gravă, dar a trebuit să îi ofere un calmant pentru a o liniştii şi a o determina să doarmă câteva ore.

Alejandro l-a luat deoparte şi a discutat ceva cu el. Un lucru pe care încă nu l-am aflat şi de care sunt foarte curioasă în momentul de față. Dacă i-a dat bani, aş vrea să ştiu exact suma pentru a-i înapoia lui Alejandro. Nu vreau să-i fiu datoare cu absolut nimic.

E trecut de ora două noaptea, iar vântul bate năpraznic în fereastra camerei. Mă ridic pentru a o închide mai bine şi pentru a determina zgomotul să înceteze.

-Cum se simte?

Mă întorc speriată spre cealaltă voce din cameră. Îi fac semn lui Sergio să tacă din gură şi îi fac semn să iasă pe uşă. Mă priveşte cu intensitate, apoi îmi respectă decizia.

-Nu ştiu cum se simte. Nu a deschis ochii până acum, îmi încrucişez brațele la piept.

-Va fi în regulă.

Încurajarea lui mi-a adus lacrimi în ochi şi mă trezesc plângând de-a dreptul pe pieptul lui. Sergio mă strânge în brațe şi îmi mângâie delicat părul.

-Şşş, totul va fi bine. Linişteşte-te.

Asta încerc să fac, dar efectiv nu pot. Cât timp încerc să îmi controlez lacrimile, brațele lui Sergio mă strâng mai mult la pieptul său. Mă simt atât de bine aici.

-Ce cauți aici? Reuşesc să întreb printre suspine.

Mă desprind de el şi îl privesc în ochi. Pare îngrijorat pentru mine.

-Nu am avut somn şi m-am gândit să verific cum se simte mama ta.

Îmi prinde capul în palmele lui mari şi îmi mângâie delicat obrazul. Îmi mențin ochii închişi pentru un timp, memorând senzația de bine pe care mi-o oferă.

-Eşti împreună cu fratele meu?

-Ce?! Sigur că nu!

-V-am văzut, Cassley. Nu încerca să negi.

Trag adânc aer în piept. Îl prind din nou de braț pe Sergio exact când voia să se depărteze.

-Nu este nimic între mine şi Alejandro. Te rog să mă crezi.

Acum e rândul meu să îl privesc țintă în ochi, rugându-mă în gând să nu facă vreo scenă, dar mai ales să mă creadă.

-Ok.

-Sergio, te rog. Trebuie să mă crezi. Nu vreau să ai impresia că îți ascund lucruri.

-Cassley, te cred. Ştiu că uneori fratele meu poate să devină cam prea insistent. Tocmai de asta am nevoie să îmi spui dacă se mai apropie de tine, în regulă?

Dau aprobator din cap, apoi îmi încolăcesc brațele în jurul gâtului său.

-Mulțumesc.

____

-Eşti sigură că te simți bine? Îți pot aduce altă pernă mai confortabilă dacă doreşti sau puțin ceai. Doctorul a spus că ar fi bine să îți aduc ceai când te trezeşti.

-Cassley, sunt bine, mama îşi aşează o mână peste a mea şi îmi zâmbeşte.

-Mi-a fost atât de frică să nu fi mai rănită, spun şi o îmbrățişez strâns pe femeie care mi-a dat viață.

Aud uşa camerei cum se deschide, aşa că îi dau drumul mamei şi mă ridic în picioare.

-Mă bucur să văd că sunteți mai bine, îi spune Alejandro mamei cu un fals ton de îngrijorare.

-A fost o simplă lovitură în cap. Nu ştiu exact de ce au făcut-o, dar sper să nu se mai întoarcă.

-Le-ați văzut fețele?

Alejandro ia loc pe scaunul de lângă pat cu privirea ațintită asupra mamei. Pare dornic să afle cât mai multe răspunsuri. Mama clatină de cap în semn de negare.

-Totul s-a întâmplat mult prea repede, am reuşit să văd un trup bine lucrat şi înalt. Atât.

-Au intrat în bucătărie?

-Da. Pentru o clipă m-am întors să iau un plic de consecvent de pe blat, iar când m-am întors cu fața spre uşă, o bâtă m-a lovit din plin.

-Vă lipsesc lucruri?

Când îmi întorc privirea spre mama, aceasta aprobă printr-o mişcare al capului.

-Mi-au luat lănțişorul de la gât. Era din aur curat şi trebuia să fie al lui Cassley.

- Ştii cum arată?

Întrebarea rostită de Alejandro îmi este adresată mie pentru că îşi răsuceşte privirea înspre mine. Cad o clipă pe gânduri, apoi aprob când îmi amintesc despre ce lănțişor era vorba.

-Foarte bine. Atunci vei veni cu noi la noapte pentru că plecăm la vânătoare.

_________________________

Persoanele interesate de povesti cu vampiri sau lucruri supranaturale sunt invitate sa imi citească cartea "Annabella" pe care abia am inceput sa o scriu. Sper sa va placa.

P.s. capitolul este needitat.