Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 15

Urmăresc atentă mișcările agitate ale lui Alejandro prin încăpere. Se plimbă dintr-o parte de cameră în alta, meditând asupra a ceea ce i-a spus Sergio. Își freacă gânditor barba, iar privirea îi este îndreptată asupra fratelui său.

-Ești sigur că ai văzut bine? Îl mai întreabă odată.

Sergio pufnește nervos și se ridică în picioare.

-Asta îți dă un răspuns?

Alejandro privește un moment vânătaia pe care fratele lui i-o arată, apoi se întoarce pe călcâie spre mine.

-Tu ce căutai afară la ora aia? Știu că nu ți-am interzis să ieși, dar când te-a găsit Sergio părea că aștepți pe cineva.

Sergio și gura lui mare! Ar fi putut să nu mai menționeze acest aspect. Nu contează ce făceam eu acolo, ci ce era pe cale să se întâmple. S-ar fi putut ca din bătaia dintre Sergio și acei hoți, fratele șefului meu să cadă victimă colaterală.

-Am ieșit doar să iau o gură de aer, rostesc. Dar nu asta contează. Contează că Sergio a scăpat aproape teafăr.

Alejandro îmi oferă o privire încruntată ce îmi face stomacul să se strângă într-un ghem. Poate ar trebui să mă opresc să mai dau ordine în stânga și în dreapta. Cel puțin până se mai liniștesc puțin apele.

-Unde e Tony? Întreabă acesta dintr-o dată.

Acum că l-a adus în discuție, îmi simt obrajii arzând puternic. Instinctiv îmi duc mâna spre față pentru a verifica dacă sunt sau nu fierbinte. Și da, ard la fel de puternic ca un calorifer. Bine, ni chiar așa, dar pe aproape.

Sper ca noul meu comportament să nu fie observabil, iar Alejandro să nu mă tragă la răspundere pentru obrajii acum roșii.

Mă privește un moment fără să întrerupă contactul vizual, apoi se lasă pe vine în fața mea. Îmi mijesc ușor ochii, dar nu suficient de mult încât să observe Sergio care se află lângă mine.

-Sergio, lasă-ne o clipă singuri, spune Alejandro neluându-și privirea din ochii mei.

-Nici gând.

-Doar câteva momente, câteva secunde își mută privirea de pe mine pentru a-și privi insistent fratele. Acesta răsuflă resemnat și se ridică în picioare, trecând pe lângă fratele său, iar după ce îmi aruncă o scurtă privire, iese din biroul fratelui său și ne lasă singuri. Prea singuri.

-Acum, începe din nou Alejandro să vorbească. Unde este Tony și de ce nu a fost în tură în momentul în care v-au atacați hoții?

Îmi mușc în repetate rânduri buza inferioară, procesând un răspuns ce nu l-ar pune pe Tony într-o lumină proastă în ochii șefului său. Decid în cele din urmă să ridic impasibilă din umeri. Știu, un gest penibil acestei situații, dar nu știu ce altceva aș putea spune.

-Cassley, eu nu mă joc aici!

Spunând asta, se ridică în picioare, abordând o atitudine mult mai autoritară și feroce.

-Dar nu știu, încerc să mă scuz.

-O să vă pun față în față, iar atunci veți fii nevoiți să recunoașteți!

Planul său nu sună atât de bine și mă înfior la acest gând. Nu vreau să stau față în față cu Tony după toate ce s-au întâmplat. Prefer să fiu pedepsită eu.

-L-am trimis pe Tony în bucătărie atunci, spun cu glas mic, lăsând capul în pământ. Încep chiar să îmi frământ degetele stresată în poală. Voiam să mă întâlnesc cu cineva, iar prezența lui acolo nu era tocmai potrivită.

Bravo, Cassley! O mie de puncte pentru minciună! Nu puteam născoci ceva mai bun, totuși asta sună atât de banal!

Degetele groase ale lui Alejandro se strecoară sub bărbia mea pe care o forțează să se ridice. Acum sunt nevoită să îi privesc acei ochi căprui, iar tremurul ușoral buzei ingerioare nu mă ajută deloc să mă controlez și să mă mențin pe poziții.

-Cu cine trebuia să te întâlnești?

Spre marea mea surprindere, glasul îi este foarte calm în comparație cu situația în care ne aflăm. Parcă mă îndeamnă să îi spun adevărul chiar acum. Simt cum încep din nou să mă înroșesc, fir-ar.

-Păi... Nimeni important, doar u-un cunoscut. Nu cred că îl știi... Stă prin zonă și... Nu te știe, deci nu cred că îl cunoști. El a vrut... Niște mere, da! Și... I-am dat eu. Adică.... Ar fi trebuit să îi dau, dar a venit Sergio și... Apoi hoții și el nu a mai ajuns.

Răsuflu parțial ușurată când termin de rostit fraza. Nu cred că mi-a fost vreodată mai greu să duc o frază până la final în toată viața mea!

Zâmbetul ce încolțește pe chipul lui Alejandro mă induce în eroare, precum este și gestul său de a mă ridica în picioare și de a-și poziționa degetele în jurul bărbiei mele, strângând puțin mai tare. Degetele de la cealaltă mână sunt strecurate acum în părul meu, trăgându-mi capul pe spate pentru a-l privi direct în ochi.

-Niciodată, dar niciodată să nu mai încerci să mă minți, ai înțeles?

-Dar nu am mințit...

Trage puțin de firele părului, făcându-mă să scâncesc rănită.

-Nu voi repeta ce tocmai am spus!

-E-eu...

Mă bâlbâi, iar glasul îmi este răgușit și tremurul ce se inundă încăperea mă face să roșesc mai puternic. Chiar mi-e frică de Alejandro în acest moment.

-Trebuia să mă întâlnesc cu iubitul meu, gafez. Acum, dă-mi drumul!

-Cine e iubitul tău? Vreau să îi știu numele!

-Asta chiar nu este treaba ta, mă răstesc.

Cine se crede să se intereseze de viața mea personală?

-Dă-i drumul, se aude o altă voce din spatele meu. Un braț puternic reușește să mă tragă din strânsoarea lui Alejandro și să mă ascundă în spatele lui.

-Sergio, nu te amesteca!

-Nu! Tu să nu îndrăznești să o bruschezi! Ripostează Sergio înfuriat. Nu e vina ei că ai fost mult prea incompetent în ceea ce privește paza casei.

Nu-i dă răgaz fratelui său să riposteze în vreun fel, căci se răsucește cu fața spre mine, iar după ce îmi cuprinde mâna într-a sa, mă trage afară din birou, departe de privirile ucigătoare ale lui Alejandro.

---
Mulțumesc Sense_Quite și Sinshein pentru toată susținerea! Mi-ați fost alături de la început și mi-ați suportat toanele! Vă iubesc, fetelor!

De fapt, vă mulțumesc tuturor pentru că vă irosiți minute din viață pentru a-mi citi cartea! Xoxo.