În Umbra Trecutului ~Evelin

Mă urăsc pentru ceea ce am fost și pentru ceea ce am devenit...

Mă simt în plus... mă simt în plus peste tot , în grupuri de prieteni și chiar și în propria familie...nu știu , parcă nu-mi găsesc locul , când încerc să spun ceva nimeni nu mă ascultă , parcă toata lumea e setată să nu mă asculte.De cele mai multe ori mă supăr însă nimeni nu vede asta , nimănui nu-i pasă !Uneori îmi doresc să dispar , să fiu invizibilă la propriu, să vad..oare o sa-i lipsesc cuiva ?Dar ce întrebare stupidă , cui aș putea să-i lipsesc ? Toată lumea se uită urât la mine , toată lumea mă bârfește , de parcă ar vrea să mă omoare într-o zi , să-mi bage mâna în piept și să-mi scoată inima cu zâmbetul pe buze ...Mă urăsc pentru ceea ce am fost și pentru ceea ce am devenit...
Merg cu capul aplecat pe stradă de frică să nu dau de privirea rece a unei persoane, urăsc când cineva țipă la mine sau când îmi reproșează : " nu ești bună de nimic , nu știi să faci nimic..pleacă, nu vreau să te mai văd" De parcă eu nu aș avea sentimente . Din exterior par o fire puternică , care este mereu veselă și un adversar de neînvins , dar înăuntru totu-i sfâșiat de vorbele și bârfele oamenilor , aș putea spune că e ca un cimitir de care nimeni nu s-a mai ocupat de milioane de ani.
-Evelin! Evelin!
-Ce ? ce? scuze nu eram atentă deloc.
-Să nu se mai întample, este a doua oară când vii la locul de muncă și stai degeaba... scrii mereu în caietul ăla , nimic nu faci! Dacă mai continui așa , te dau afară Evelin.
-Nu , nu , te rog...promit că nu o să se mai întample.