Minti murdare

Capitolul 6

Dupa ce m-am mai linistit James m-a sprijinit de zid asigurandu-se ca pot sa stau pe picioarele mele. Mi-am plecat capul lasand parul blond sa imi vina pe fata. Usa de la intrare s-a deschis iar Abel si-a facut aparitia. Cand l-am vazut am inceput sa plang si mai tare. M-am prabusit la pamant,strangandu-mi genunchii la piept si incepand sa ma misc inainte-napoi. Nu mai suportam. Doream sa dispar. Sa ma dezintegrez de acolo. Sa nu mai vad pe nimeni si sa nu mai fiu vazuta de nimeni. Se auzeau voci in jurul meu. Dar eram prea dezinteresata ca sa si ascult ce vorbesc. Doar erau acolo. Zgariindu-ma pe creier. Dupa un timp au tacut. Am crezut ca s-a terminat. Ca o sa ma lase sa ma inec in lacrimi. Dar nu a fost asa. Doua brate m-au ridicat de pe podea si m-au ajutat sa ma misc. Ma lasam tarata nepasandu-mi in ce directie. Putea sa ma duca si in iad. Macar acolo era cald. Am urcat intr-o masina iar centura de siguranta a fost pusa peste corpul meu. Priveam prin bordul masinii, undeva departe. Nici eu nu stiam. Imagini cu ai mei mi se plimbau nestingherite prin cap iar eu tot incercam sa le inchid in cel mai ascuns sertar al creierului. Masina s-a pus in miscare dar nu imi pasa. Ma simteam prea goala ca sa mai simt ceva. Ma pierdeam. Ma simteam singura chiar daca eram inconjurata de persoane.

Acei ochii albastrii mi-au aparut in minte si mi-am strans pumnii infigandu-mi unghiile in carne. Uram posesorul ochiilor. Acel monstru cu parul blond care vorbea cu atata usurinta. Care zambea in timp ce povestea. Il uram. E putin spus. Il detestam. Mi-as fi dorit sa sufere si el la fel de mult ca mine. Sa simta cum intunericul il macina pe dinauntru. Sa simta cum ii mananca fiecare organ, cum roade fiecare oscior, cum savureaza fiecare bucata din sufletul lui. Dar astea raman doar vise. Nu sunt in stare sa il omor. Am privit cu sila copacii golasi din fata blocului meu. Pana acum imi placeau dar acum sunt neinteresanti. Am fost tarata pana in fata apartamentului unde am ramas privindu-l pe Abel. I-am privit nasul si buzele stranse. Nu puteam sa ii vad ochii. Mi-ar fi adus aminte de el. Am scos manunchiul de chei din buzunar, punandu-il in mana. A deschis usa si m-a lasat sa intru. M-am aruncat pe canapea privind pata de cafea de pe masuta. Era uscata. Si inexpresiva. Doar o pata. Dar pentru mine, semana cu pata de intuneric care se extindea din ce in ce mai mult in sufletul meu. Neagra si urata. Nu avea ce sa caute acolo. Dar spre deosebire de cafea, pata din sufletul meu nu putea fi stearsa. Ramanea acolo. Pe veci.

Injuraturile din bucatarie m-au intrerupt din contemplarea petei dar nu au fost destul de puternice incat sa ma faca sa ma ridic. Am mai auzit cateva sertare trantite dupa care s-a asternut linistea.Se pare ca gasise ce cautase. Mi-am dat geaca jos, arucand-o pe jos. Ce imi pasa. Ea nu avea sentimente.

Luna si-a facut aparitia din baie privindu-ma cu subinteles. Ea era o samanta de fericire. Care s-a asternut in sufletul meu, formand o bariera pentru intuneric. Dar era numai o samanta. Avea nevoie de apa. Si iubire. Lucruri pe care nu le putea gasi. Luna s-a urcat pe canapea mangaindu-ma cu capul. Am scarpinat-o dupa ureche multumindu-i pentru ajutor.Ea s-a culcat cu capul in poala mea lasand-o sa o mangai pe cap.

Abel a aparut si el in peisaj, cu doua cesti cu ceai care scoteau aburi. Le-a pus pe masuta acoperind pata de cafea. Aceasta era apa de care avea nevoie samanta pentru a inflori. S-a asezat si el pe canapea privindu-ma. Mi-a zambit trist facandu-se comod. Am stat asa ceva timp, fiecare adancit in propriile ganduri.Nu se apropia de mine. Statea la o distanta decenta lasandu-ma sa gandesc. Dar nu doream sa gandesc. L-a un moment dat el s-a ridicat spunandu-mi:

-Eu cred ca plec. Vad ca nu mai ai nevoie de nimic.

Nu putea sa plece. Nu putea sa ma lase singura. Aveam nevoie de el. El era apa. Fara ea samanta mea va fi uscata iar intunericul se va imprastia in sufletul meu.Nu vreau asta!

-Nu...ramai! am spus cu o voce abia soptita. Am nevoie e tine.

S-a asezat din nou pe canapea, acum mai aproape de mine, imbratisandu-ma cu un brat. Mi-am lasat capul pe pieptul lui lasand inima lui sa imi creeze poteca rationalitatii prin campul de idei din capul meu.