Dedic aceasta poezie unei prietene care..probabil trece prin cea mai grea perioada a vietii. Suntem alaturi de tine, Ioana !
N.N
Te rog nu mai plange, viata e mult prea rea
Intotdeauna se va opri, va rade si va lovi din nou in suferinta ta.
Abisul pamantesc elibereaza doar sufletele tari, menite sa ne protejeze
Pe cei ce n-au cerut nimic, dar au stiut s-aprecieze.
Lacrimile le vom citi in stropi de ploaie rece si vorbele-n adieri tarzii de vant
Imbratisari si sarutari le vom visa in fiecare noapte, si il vom urmari mereu in gand.
Amintirile sunt vesnice, nici moartea nu le poate nimici
Acelasi va ramane-ntotdeauna, iubirea din iubire creste si nicicand nu va muri.
Cerul inca te vegheaza, norii se unesc, se-ndreparteaza si formeaza
O posada aurie, ce-o parcurge-n fiecare seara
Doar ca sa-ti arate
Ca n-a plecat, ca te iubeste si nicicand n-o sa dispara !.
* Destinul e un demiurg, judecator in pace, nu se-abate niciodata
Canoanele nescrise sunt mai importante, nimic nu mai conteaza, la ce mai folosesc?
Dar de ce oamenii prea buni platesc? ...ingerii ce se iubesc...
YOU ARE READING
Back
Şiir~ De cand ma stiu mi-a placut sa compun, dar niciodata nu am pus accent pe asta. Incet, incet a devenit o pasiune care ma ajuta sa ma regasesc in momentele grele, sa ma exprim, sa comunic..mai simplu, ma reprezinta ! Deocamdata sunt o incepatoare, i...
