INCA NU POT
M-a ranit, m-a lovit pentru ca doar el stia cum ma doboara
M-a depasit, m-a scindat de tot ma-nconjoara.
Eram doi care traiau in acelasi trunchi comun
Sapat de timpul greu, cu cicatrici nemuritoare
Care se legana la fiecare unda dureroasa
Si nu mai avea de mult scoarta fina, protectoare.
Iarna jalnica din sufletele noastre...
Aproape ca a daramat trunchiul dezgolit de foame
Nici fulgii uzi si reci nu conteneau sa ne atinga
Ne ocoleau si se-ntorceau, vorbeau in epigrame.
Prezenta m-a facut sa sufar mai mult decat absenta
Dependenta bolnava ma urmarea in fiecare clipa a vietii
Caracterul si ipocrizia mi-au marcat existenta.
Dar chiar si-asa, nu il pot lasa sa plece
Influenta negativa m-a cuprins, m-am obisnuit cu raul, nedreptatea
M-a ucis, m-a inviat, m-a coborat si m-a urcat
Niciodata n-am uitat...
Dar ‚, trunchiul nu se fragmenteaza pana nu este sfaramat”.
YOU ARE READING
Back
Poetry~ De cand ma stiu mi-a placut sa compun, dar niciodata nu am pus accent pe asta. Incet, incet a devenit o pasiune care ma ajuta sa ma regasesc in momentele grele, sa ma exprim, sa comunic..mai simplu, ma reprezinta ! Deocamdata sunt o incepatoare, i...
