Lacrimi reci de toamnă se zăresc,probabil o să mă înec
Omătul iernii îmi face inima sloi,ma va acoperi clişeic
Ale primăverii mirosuri mă amețesc,e ceva amnezic
Vara mă-neacă într-una în ploi
Primele strănuturi ale sufletului se ițesc
Inima-mi pare în febră de gradul trei
Mă simt fragilă,nu mi-e firesc
Lumea mea atârnă veşnic de o frunză de tei
Dar frunza se desprinde şi de-odată aterizez
Pe pământul moale,cafeniu - uşor amuțesc
Atât de firavă,simt cum pălesc
Simt câtă iarnă se ascunde în ochii mei
Ochii mei plini de teamă,abia îi dezlipesc
Atâta iarnă încât incep să ningă din ei fulgi de dureri
Fulgi care mă îngheață,mă împăienjenesc
Mă-ndeamnă să mă agăț
De stele şi de nori
Să mă ridic în zbor către cer
Mă îndeamnă să plutesc.
CITEȘTI
ARTĂ-MĂ
Poesía'Artă' pentru că,deşi cuvântul "artă" nu e un verb,exprimă stare,trăire şi se conjugă in inifinite moduri - fie cu ajutorul cuvintelor,al cheii sol sau poate al culorii...Astfel arta e mai flexibilă decât orice verb. ' -mă ' deoarece există persoane...
