Din întâmplare

Capitolul 8

Eduard intră fericit în casă.Mama lui era în bucătărie.El se îndreptă spre frigider pentru a-şi lua ceva de băut.
-Bună,mamă!
-Hei.Ce faci?
-Bine...foarte bine.
El vru să iasă din bucărărie.
-Hmm..Şi care să fie motivul?Ema?
Edi se opri şi se întoarse spre mama sa.
-Ți-a zis Maia ceva?
-Probabil.
-Nu e adevărat.Minte!Orice ți-a zis,să ştii că minte.
-Dacă spui tu,îi zise mama lui răzând,iar Edi ieşi,îndreptându-se spre camera lui.

------------------------------------------------------

Ema deschise uşa şi se întreptă spre camera ei.
-Hopa,uite cine şi-a făcut apariția.
Ea se opri şi se uită pe canapeaua din camera de zi şi îl văzu pe fratele ei,Simon.
-Tu când te-ai întors?
-Hmm...acum ceva timp.Dar lasă asta.Nu crezi că hanoracul ălă îți e puțin cam mare?
-Nu e al meu.
-Hmm..da,aşa bănuiam şi eu.
-E al lui Edi.
-Ooo...Există şi un băiat în viața ta.Cum se face că eu nu ştiu?
-Pentru că s-a mutat recent aici.
-Cam cât de recent?
-Ăăm...vreo 9-10 zile cred.
-Aha.Şi ce treabă ai cu el?
-Suntem prieteni,iar azi ne-am plimbat şi mi s-a făcut frig,iar el mi-a dat hanoracul lui.
-Mhm...Da,foarte atent băiatul.
-Eduard James.Îl ştii deja.Tu i-ai zis toate chestii alea despre mine.Idiotule.
-Acum e vina mea ca tu eşti ciudată?
-Termină.Şi nu e treaba ta ce fac eu sau cu cine.
-Categoric...Stai,ați făcut ceva?Ema?
-Nu e treaba ta!zise ea şi fugi în camera ei.
-Ema,vino înapoi!Nu am terminat conversația,soro!

------------------------------------------------------

Eduard deschise uşa camerei şi o zări pe Maia în patul lui.
-Hei,hei,Ed.
-Ce vrei,Maia?
-Eu?Nimic.Dar tu ce faci?îl întrebă ea dând din sprâncene şi rânjind.
-Maia,termină.
-Ce să termin?Eşti tot numai zâmbet.Zici că ai câştigat la Loto.
-Hmm...se poate spune şi aşa.
-Ce ați făcut?
-Ne-am plimbat ca doi oameni normali.
-Mda,sigur.Şi unde ți-e hanoracul?
-Ăăm...i l-am dat Emei.I se făcuse frig.
-Ooo...Bun,bun..Continuă.
-Ce să continui?
-Zi odată!
-Nu s-a întâmplat nimic gen sărut,ok?Dacă asta voiai să ştii.Acum ieşi afară şi lasă-mă!
-Uu...cineva e supărici.Stai calm,daca îi mai dai geaca ta de căteva ori,sigur te va săruta.
-Nu înțelegi nimic,Maia.Nu vreau să grăbesc lucrurile,ok?Dacă ea nu vrea,eu nu voi insista.Acum pleacă.
-Nu,Eduard.Chiar nu voi pleca.Au trecut câteva zile de când vă ştiți şi ştiu ce am zis ieri despre asta,dar pot să văd cât de îndrăgostit eşti de ea.Şi ea este.
-Ba nu,nu este.
-Ed,am văzut cum te privea!E atât de evident!Poate că ea aşteaptă să faci tu primul pas!
-Uite ce e,ieri abia am reuşit să repar lucrurile.Nu pot pur şi simplu să mă duc la ea şi să-i spun că o iubesc.Ar suna prostesc.
-Faci ce vrei,dar tu ai de pierdut.
Maia ieşi,iar Edi căzuse pe gânduri.Adevărul e că nu suporta să fie aproape de ea,dar să nu o poată avea aşa cum şi-ar dori el.

------------------------------------------------------

Ema intră în camera sa şi lăsă cartea pe noptieră,apoi se aruncă pe pat.Strânse mai bine hanoracul în jurul ei şi inspiră parfumul lui Eduard.Se simțea ca şi cum ar fi stat în brațele lui.După câteva minute,se schimbă în pantalonii de pijama şi un tricou roz.Luă telefonul şi o sună pe Spencer.Îi povesti cum îl cunoscuse pe Edi,cum fusese la cină acasă la el,cum îl auzise cântând,dar şi despre plimbarea de azi.Nu omise detalii prea multe,doar cele care i-ar fi dat prietenei sale de înțeles că ea ar fi îndrăgostită de el.După conversația cu Spencer,coborâse la cină,unde Simon îi aruncă priviri ciudate.Termină de mâncat şi plecă în camera ei,unde îşi găsi telefonul sunând.Era Edi.
-Da?
-Hei,Ema!
-Hei!Scuze ca am raspuns aşa târziu.Abia am luat cina şi...
-E ok.Înțeleg.
-S-a întâmplat ceva?
-Nu,eu...eu doar voiam să-ți aud vocea.
-Păi...mă bucur că m-ai sunat.Altfel aş fi făcut-o eu.
-Deci,eşti în camera ta?
-Dap.
-Atunci,uită-te pe geam.
Ema se îndreptă spre ferestră şi-l zări pe Eduard jos,cu chitara lui in mână,în fața casei ei.
-Eşti nebun?Ce cauți acolo?
-Închide telefonul şi deschide geamul.
-Nu o să arunci din nou în mine,nu?
-Nu,zise el râzând.
Ea închise telefonul şi deschise geamul.Edi se uita la ea şi zâmbea.Purta un tricoul alb şi o jachetă neagră şi aceeaşi blugi negri.Părul lui era prins într-un coc lejer şi arăta superb în lumina lunii.
-Ai de gând să-mi cânți o serenadă?întrebă Ema amuzată.
-Nu fi ridicolă.
El începu să cânte o melodie pe care ea nu o mai auzise,dar care suna bine.Era despre o fată pe care Edi o place,dar cu care nu poate fi împreună.Din cântec reieşea că el suferă,dar nici nu ar vrea să o rănească pe acea fată.Canta despre cât de minunată e.Ea îl admiră şi îi zâmbea.Apoi un gând îi apăru în minte:ea era fata despre care Edi cânta?El termină cântecul,iar privirea lui era puțin pierdută şi avea o urmă de tristețe.
-Ema...el ezită.
Ea se retrase de la geam şi îşi luă hanoracul lui în fugă,îndreptându-se spre uşă.Edi văzu că Ema plecase de la fereastră.Lumea lui se prăbuşi.Crezuse că iar o dăduse în bară.Se întoarse să plece,dar o voce îl opri.
-Edi,stai!
El se întoarse şi o văzu.Era ea şi stătea în pragul uşii.Avea părul desprins şi ciufulit,era în pijamale şi purta hanoracul lui.Era frumoasă...O văzu cum aleargă spre el,aşa că îşi lăsă chitara să cadă jos şi îşi deschise brațele.Ea sări în brațele lui,punându-şi picioarele in jurul taliei lui şi îl sărută.Eduard o prinse şi rămase surprins,dar îi răspunse la sărut.Buzele ei erau mici şi moi,erau perfecte.Ea era perfectă.Ema îşi duse mâinile după gâtul lui.Momentul a durat câteva secunde,dar pentru ei parcă ar fi fost ore.Ea se dădu jos din brațele lui şi îl privi în ochi.Amândoi respirau greu şi repede,dar nu zgomotos.Inimile lor băteau pe intens si accelerat.
-Edi...
-Da,Ema.
-Cântecul...era despre mine?
-Da..L-am compus pentru tine.Ema,ştiu că trebuia să o luăm uşor,dar..
-Edi,nu mai pot.De prima oară când te-am îmbrățişat am vrut să fiu cu tine,mă simțeam în siguranță.Vreau să fiu cu tine.M-am abținut cât am putut,dar...
El îi puse o mâna pe obraz.
-Ema,te iubesc.
O strânse la pieptul lui şi o sărută în creştetul capului.Ea părea mică în brațele lui.
-Şi eu...şi eu te iubesc.
Vocea ei tremura şi Eduard ştia că ei îi era mai greu să spună acele cuvinte,dar pentru el nu conta.Sărutul Emei îl făcuse să ştie exact ce simte ea.Se desprinseră din lunga îmbrățişare.
-Din păcate,trebuie să mă întorc.Altfel s-ar putea să coboare părinții mei...şi Simon.
-Chiar trebuie?
-Dap.
-Bine,iar Edi se aplecă spre ea şi o sărută scurt.Apropo,drăguț hanorac,spuse el râzând.
Ema zâmbi şi intră în casă.El îşi luă chitara,se uită la cerul înstelat,zâmbi şi apoi se îndreptă spre casă.