Din întâmplare

Capitolul 18

Eduard ii ridică usor capul Emei si il asezase in poala sa,mângâindu-i părul şi fața.
-Te rog,Ema!Deschide ochii,spunea el printre lacrimile ce ii invadaseră ochii si intreaga față.Iartă-ma,Ema!Te iubesc asa mult.
Se apleca si ii saruta usor fruntea.Intre timp,soferul masinii ce o lovise pe Ema sunase la ambulanță,aceasta ajungând la locul faptei.Ema zacea inconstienta in bratele lui Eduard.Contactul cu solul o facuse sa se loveasca grav la cap,sangele curgandu-i siroaie pe tampla stanga si pe mainile lui Edi.Cei din ambulanță au incercat sa-i recapete respiratia,insa au fost nevoiti sa o duca la spital.Lui Edi nu i s-a dat voie da urce,asa ca i-a sunat pe parintii iubitei sale,explicandu-le incidentul.Acestia au ajuns in cateva clipe langa el,in urma lor fiind Maia.Tatal Emei a coborat.
-Eduard,noi ne ducem la spital.
-Imi pare extrem de rau,zise el ingandurat si istovit de durere.
-E in regule,băiete,il consola domnul Fray,punandu-i mana pe umar.
-Vin si eu cu voi!
-Mai bine te-ai duce acasa si apoi te anunțăm noi.
Maia coborâse si ea din masina ei.
-Edi,zise ea cu lacrimi in ochi si il imbratisa.Imi pare rau!
-Maia,noi trebuie sa plecam.
-Bine,il duc eu acasa pe Edi.
Tatal Emei urcă in masina si porni spre spital.
-Haide,Edi.Sa mergem acasa.
-Trebuie sa o vad pe Ema!
-Mai intai mergem sa te speli si sa te linistesti putin.Te rog.
Dupa multe insistente ale Maiei,Edi ceda.

------------------------------------------------------

Edi iesi repede din baie,isi lua in graba hainele pe el si coborî.
-Edi,unde te duci?il intreba mama lui.
-La spital.
-Dar abia ai ajuns acum 15 minute.
-Mamă,trebuie sa fiu cu ea acum.E vina mea si ea are nevoie de mine.Te rog,nu ma opri.
-Bine,spuse mama lui ingrijorata.
Edi urca in masina si porni spre spital.Cand ajunse,ii gasi pe parintii Emei si pe Simon asteptand pe hol.
-Unde e Ema?
-E in salon,zise Simon.
Edi o zari pe mama Emei plangand,iar sotul ei o mangaia usor pe spate.
-Pot sa o vad?intreba Edi ingrijorat.
-Este in comă...Trebuie sa asteptam.
Eduard se intoarse nervos si dadu cu pumnul in perete.Simon il lua si il aseza pe un scaun.
-Calmeaza-te!Nu rezolvi nimic aşa.
-E numai vina mea!zise Edi si lacrimile ii reaparura.Daca nu as fi facut prostia aia,daca nu as fi acceptat locul la facultate...
-Edi,nu are rost sa te invinovatesti.
Eduard nu mai spuse nimic.Dupa cateva minute,Simon se duse langa parinții lui.Tot momentul se derula in mintea lui Edi.Se simtea vinovat si ar fi dat orice sa poata face ceva,sa fie el il locul ei sau sa dea timpul inapoi.Voia neaparat sa o vada,sa o stranga in brate si ea sa-i zambeasca.Daca ar fi alergat mai repede,ar fi oprit-o inainte ca masina sa o loveasca.Daca nu i-ar fi dat palma aceea...Inca nu-i venea sa creada ca o lovise pe fata ce o iubea atat de mult si pentru care si-ar fi dat viața.Cum putuse sa tipe la ea,sa se comporte in felul ala față de cea care i-a fost alaturi in ultimul an din viata lui?In timp ce se gandea,adormise cu gandul la Ema.

------------------------------------------------------

Era ora 5 dimineața,când Maia il trezise pe Edi.Acesta era putin confuz si ar fi vrut sa stie ca totul fusese un vis,dar nu era.
-Edi?
-Maia?Ce faci aici?
-Am venit cu mama si tata.
-Sunt si ei aici?
-Da.
Edi simti o durere la cap si isi duse mana in crestet.
-Te doare capul?il intreba sora lui.
El dadu afirmativ din cap.Maia scotoci prin geanta ei si scoase o pastila,apoi se duse sa aduca un pahar cu apa.
-Poftim.Te vei simti mai bine,spuse ea zambind trist,dar apoi ii vazu privirea.Adica,cel putin iti va trece durerea de cap.
-Multumesc,zise Edi si inghiti pastila.E vreo veste despre Ema?
Maia ezită putin.
-Ea...e mai bine si o poti vedea daca doresti,dar...
-Ce?Si de ce nu mi-ai zis?intreba Edi si se ridica indreptandu-se spre salonul Emei.
-Ea nu e inca treaza!
Insa lui nu-i păsa.Deschise usa si intra.Se oprise in pragul usii cand o zari pe Ema,plina de perfuzii,intinsa pe pat.Se apropie de patul ei,asezandu-se langa ea.Ii lua mana stanga intre ale lui si o mangaie.
-Ema,murmură el.Imi pare asa rau...Te rog,iarta-ma.Sunt asa tampit si nu m-am gandit la ce fac.Nu am vrut sa te lovesc,spunea el plangand.Nu o sa ma duc la acea facultate,fac orice pentru tine,doar fa-te bine.Esti cea mai minunata fata si acest an alaturi de tine a fost cel mai frumos.Probabil nu te merit si da,sunt egoist spunand ca te vreau doar pentru mine,insa te iubesc,Ema.Te iubesc atat de mult,spuse si isi lasa capul in jos.
-Şi eu te iubesc.
Edi auzi vorbele soptite ale Emei si isi ridica capul.Avea ochii intredeschisi si o lacrima i se scurgea pe obraz.
-Ema?Esti bine?
Ea incerca sa ii zambeasca si apoi ii stranse usor mana.
-Te rog,nu pleca.
-Nu te voi parasi niciodata.Promit.
-Nu fa promisiuni pe care nu le poti ține.
Edi se aplecă si o saruta pe frunte.
-Imi pare rau...pentru tot.
-Te iert,Edi.Parintii mei...si Simon...
-Sunt aici.Vrei sa-i chem?
-Da...
Edi se ridica si ii aduse familia Emei alaturi.El iesi,lasandu-i sa discute.
-Fiule,ii zise mama lui.Cum se simte?
-Bine...cred.A deschis ochii si...a vorbit.
-Asta e de bine.
Mama lui il imbratisa.
-Isi va reveni,Eduard.Trebuie doar sa avem rabdare.

Urmatoarele zile au fost agitate.Cand toata lumea credea ca Ema se vindeca,la 10 zile dupa accident,ea a facut un atac cerebral,situatia complicandu-se.Fusese operata,iar doctorii spun ca a avut noroc ca se afla in spital,dar starea ei e foarte grava.Parintii ei erau devastati si nu mai aveau sperante.Edi statea doar in spital si cand avea voie o veghea pe Ema.Nu a mai fost pe acasa de zile bune,iar Maia venea si ii aducea haine si mancare,insa pofta lui de mancare nu prea exista.Se plimba mereu de colo-colo si isi reprosa diferite chestii.Vorbea cu iubita lui,chiar daca ea il auzea sau nu,si ii spunea cat de minunata e si cat de rau ii pare.Plangea si dormea foarte putin.Cearcane intunecate aparuse sub ochii lui,care isi pierduse stralucirea.Parul ii era incalcit si statea rasfirat in toate directiile.Spencer si alti prieteni fusesera si ei in vizita,dar nu statusera prea mult,cu exceptia lui Spencer,care plecasera acum cateva ore sa se svhimbe.Trecuse 5 zile de la atac si Ema nu mai deschisese ochii,aflandu-se iar in coma.

In timp ce astepta pe hol,vazu cum asistente si doctori alearga panicati si intra sau ies din salonul Emei.Edi se indrepta spre una dintre asistente,oprind-o.
-Ce se intampla?
-Situatia e grava,zise ea grabita si apoi pleca.
Il zari pe doctorul Emei.
-Domnule doctor,ce se petrece?
-Scuza-ma,tinere.Nu am timp acum,ii raspunse,apoi intra in camera Emei si o inchise.Edi isi puse mainile in par si se lasa in jos,rezemat de perete.Mama Emei era si ea panicata,iar Simon o consola.
Dupa o ora jumatate,uşa se deschise si doctorul iesi.Cei prezenti langa salon se ridicara.Venise si prietena Emei intre timp.
-Doctore?zise Edi.
-Imi pare rău,dar pacienta a decedat.Condoleanțe,spuse doctorul.
La auzul acestor vorbe,Edi inlemni.Nu putea fi adevarat,asta era imposibil...Totul parca se oprise in jurul lui.Momentele cu iubita lui ii invadau mintea,iar lacrimi sarate isi faceau aparitia.Decedată?Ema?Nu voia ca el sa accepte asta.Se duse spre doctor si il prinse de bluza cu pumnii.
-Spuneti-mi ca nu e adevarat!
-Domnule James,am facut tot ce am putut.Va rog sa ma scuzati acum.
Edi ii dadu drumul si apoi privi in jur.Mama Emei plangea si i se facuse rau,o asistenta ocupandu-se de ea,iar tatal ei tot nega ce se intampla.Simon plangea,iar Maia il imbratisa si ea printre lacrimi.Spencer lesinase la auzul vestii si fusese dusa intr-un salon.Cum se intamplase toate astea asa repede?Cu ce gresise Ema?El era cel vinovat,el trebuia sa plateasca pentru ce ii facuse iubitei sale.Cum va putea el continua fara ea?