Din întâmplare

Capitolul 2

A doua zi,Ema se trezise puțin derutată şi se întreba dacă întâlnirea de ieri nu fusese doar un vis.Se dădu jos din pat,îndreptându-se spre baie.Se opri în fața oglinzii şi îşi dădu seama cât de ciufulită şi obosită era.După ce se spălă pe față şi se aranjase puțin,îşi luă hainele de pe scaun şi le îmbrăcă.Purta nişte blugi nu foarte scurți şi un tricou alb.Luă micul dejun şi apoi se aşeză pe pat,gândindu-se la ce să facă.Pana la urma se hotărî sa citeasca.
Deodata,auzi niste zgomote mici si ascutite.Ii lua cateva minute ca sa isi dea seama ca veneau de la geamul ei.De fapt,cineva arunca cu ceva in el.Întrerupta din lectura sa,se dă jos din pat si deschide geamul.
-Ce se...
Se opri din vorbit cand o pietricica se lovi de capul ei.
-Au!Cine e idiotul care a aruncat?
-Eu...
Se uita si observa ca "idiotul" era baiatul de ieri.Se uita la ea,evident putin vinovat si cu un zambet tâmp pe față.
-Eu am aruncat.Scuze!Imi pare rău,foarte rău.Nu am vrut să...
-Serios?Nu ai vrut?Si de ce ai facut-o?
-Din greseala.Vino afara si iti voi explica.
-Ooh,chiar o sa vin.Sper sa ai o explicatie buna pentru asta.
Închise geamul si iesi afara nervoasa.
-Heei...
-Lasa asta!Ascult marea ta explicatie pentru faptul ca m-ai lovit in cap.Cu o piatra.
-De fapt,era o pietricica...
Ea il fulgera cu frivirea.
-Dar presupun ca asta nu conteaza.Deci...aruncam cu pietricele in geamul tau,pentru ca voiam sa vorbim,iar tu ai deschis geamul si nu am observat si...
-Si m-ai lovit!
-Da!Adica nu am vrut.
Ea se uita la el de parca astepta ceva,iar el isi dădu seama ce.
-Aa,da...Scuze.Promit ca ma voi revansa cumva.
-Bine.
Acum,cand statea atat de aproape de el,ii putea vedea trasaturile.Era înalt,mult mai înalt decat ea si banuia ca aveau aceeasi varsta.Parul lui era şaten,lung pana la umeri si putin ondulat.Privirea ei se opri asupra ochilor săi verzi şi patrunzatori.
-S-a intamplat ceva?
Ema,buimacita,se opri din examinarea baiatului.
-Ce?Nu...
Fata roşise.El observă.
-Atunci de ce te uitai asa la mine?
-Asa cum?
-Cu admiratie.
Un mic zambet se ivi in coltul gurii lui.
-Cu admiratie?Cum poti spune asta?Doamne...esti asa plin de tine!
-Mă rog...cum zici tu.Deci,care e numele tău?
-E...Ema.
Observă că pe el îl bufni râsul.
-Ce e?De ce râzi?Ce are numele meu?
-Nimic.Scuze!Doar că...te-ai bâlbâit.
El inca zambea,iar ea si-ar fi dorit sa-i dea o palma.
-Nu e adevarat!
Şi îl plesni peste față,fără să-şi dea seama.
-Au!Am zis ca imi pare rau.
-Stiu.
Ema zâmbi.
-Atunci de ce m-ai lovit?
-Pentru ca ai aruncat in mine cu o piatra.
-Era din greseala!
-Nu imi pasa.
Urma o scurta pauza.
-Deeci...numele tau care e?
-Ooh,deci acum te intereseaza numele meu.Buuun...Face progrese.
-Mai taci.
-Bine,tac.
Dupa cateva minute,pe Ema o enerva tacerea dintre ei doi.
-De ce taci?
-Tu ai zis sa tac.
-Oof!Te urasc!Nici nu stiu de ce am venit sa vorbesc cu tine!Eu plec.
-Stai!Gata,vorbesc!
-Paa!
Ema se întoarse si se indreptă spre usa casei,cans auzi ceva.
-Eduard.Numele meu e Eduard.
Ema se opri pentru o clipa,zâmbi,dar nu se intoarse spre el.Intră in casa si se uita pe geam.El nu plecase încă.Privirile lor se intalnira.Eduard o vazu si rânji.Ea isi lasa capul in jos,ascunzandu-se de privirea lui,şi isi dădu o palma peste frunte.
-Rahat!
El plecă spre casă.Ema se ridică,iar Eduard nu mai era acolo.Se trânti pe pat,cu fața in sus si răsuflă,abia atunci dându-şi seama ca isi tinuse respiratia.Ce se intampla cu ea?De ce inima ii batea asa repede,iar mainile ii tremurau?Sigur nu avea legatura cu Eduard...Nu?