Iubire imposibilă - Viaţa lui SoYi (În desfăşurarea corectării gramaticale)

Capitolul 1

                                                                                      SoYi

Viața mea e liniștită și fără probleme în familie, niciodată nu i-am văzut pe ambii mei părinți să se certe, așa cum fac alți părinți. Merg cu sufletul împăcat spre biserică, chiar dacă părinții nu prea au timp să treacă pe la biserică. Mă duc în fiecare duminică și mă rog pentru ei și pentru mine. Pup icoanele și mă rog la fiecare icoană, nu sunt sfântă dar încerc să am sufletul curat fără să fac păcate pentru ceea ce nu sunt cu adevărat. Merg într-un colț dar în zona din față, mă așez în genunchi și ascult sfânta liturghie.
În timp ce ascultam, mă mai uit în jur la enoriași și văd un băiat care salută și sărută orice icoană și se roagă. Merge spre ușa din stânga și așteaptă ca un preot să ia pomelnicul de vii și morți, cu lumânări aprinse și cu prescură.
Apoi, se pune în genunchi lângă mine fără să își dea seamă că s-a pus în partea greșită. Adică partea stângă stau femeile și partea dreaptă bărbații. Mă uit la înfățișarea lui, buze mici și cărnoase, pomeții înalți și maxilarul fin fără creșterea bărbiei.


"E frumos, are buze moi și mici cărnoase, mâinile fine și ferme."


Duc privirea în jos când simt că și el mă privește.
Slujba se încheiase și porneam liniștită spre casă, simt ceva că cineva mă urmărea, dar nu mă întorc și merg liniștită că nimeni nu mă urmărește ci e doar imaginația mea bogată de puștoaică de 15 ani.
În viața pe care o am, nu am mulți prieteni din cauza că sunt diferită față de ei. Din pricina că sunt o fată simplă și mi-e greu să mă adaptez din cauza muncii lui tata. Are zile care nu îl mai văd pe acasă și mi-e greu să trăiesc fără tata prin casă și lângă mine. Mama a fost lângă mine, când aveam nevoie și mai ales când eram speriată, acum un an când mi-a venit prima dată menstruația și toată clasa râdeau de mine că sângerez și multe jigniri. Am chiulit de la școală și am fugit acasă, am intrat în baie și m-am închis. Mi-am dezbrăcat de toate hainele de pe mine și am intrat în cadă, spălându-mă tot corpul și mai ales în zona intimă. Simțeam o durere de burtă de nu mai rezistam, plâng fără oprire și aud bătăi în ușă.


— SoYi, ești bine? Ce s-a întâmplat? Deschide ușa, te rog! Spune mama, blând.
— Sângerez! Mă doare burta rău. Mi-e rău...spun cu sughiț de plâns.
— Vin cu schimburi și revin înapoi.


Deschid ușa și îmi las să intre mama în baie, face ceva care mă bulversează. Și mă bucur că a fost lângă mine indiferent de situație, e mama mea și merită iubirea mea de fiică. Mi-a fost prietena, soră și mamă, și mai ales confidenta mea. Chiar sunt mândră că am doar o singură prietenă adevărată, decât să am prieteni care să bată joc de mine și să râdă.



                                                                                   YoHwa



Ajuns la biserică, salut enoriașii și merg să sărut icoanele sfinte, aștept în partea stângă preotul să-mi ia pomelnicul. Sărut mâna preotului și mă așez în față că nu prea îmi place să stau în partea dreaptă unde trebuie să stea bărbații, simt că cineva mă privește și duc privirea spre o fată cu părul șaten, chip mic și rotund-oval, buze mici și are mâinile împreunate. Cred că se roagă pentru cineva drag ei.

"E frumoasă, nu ai ce să mai comentezi. Drăguță și nu cred că e de mine, nu e potrivită. Parcă ar fi săracă."

S-a terminat slujba și merg spre casă. Mă uit în față și o văd pe ea, cum merge cu fundul ăla mic al ei. Oare să fie o vecină de peste drum, de avem acel drum spre casă? Ea intră în casă și îi analizez grădina și absolut totul.

"Se pare că nu e săracă."

Cotesc spre dreapta și merg acasă, intru pe poartă și văd pe bunica care stă pe prispa casei, vorbind cu mama. Habar nu am despre ce vorbesc, dar intru în discuția lor.

— Sărut mâna, bunică - mamă!
— Bună, nepoate!
— Bună, fiule! Ai ajuns?
— Da. -stau o secundă pe gânduri- Despre ce vorbeați voi, aici?
— Treburile adulților! Nu ai teme de făcut, nepoate?
— Mă și expediezi repede, bunico! - zâmbesc sincer.


                                                                                  SoYi

Simțeam că m-a privit și se uita în grădina și casa mea, cotește spre dreapta lui. Merg în casă liniștită, mă apropii de camera mea, dar aud ceva în altă cameră o discuție a părinților. Știu ca nu e voie să ascult, dar totuși tot aflu de la unul dintre ei.

— Dragul meu, cred că ar trebui să mai faci o pauză de la munca pe care o ai, nu prea mai ai timp de noi, de mine și de fata ta care are nevoie de iubirea ta de tată.
— Știu ce spui, dar nu sunt eu de vină. Misiunile pe care le-am primit pe bandă, nu prea mai am timp de familie. Dar, încerc să ajut cu bani și cu tot ce vă trebuie.
— Dar banii nu ajută golul pe care îl avem în inimile noastre, numai dacă te las și să vezi cât de greu este să îți fie cel drag departe și să stai în colț ca să primești, o atenție din partea lui.
—Vrei să spui că nu primești atenție?
— Da. Atenție de iubire și de îmbrățișarea aia pe care mi-ai dat-o. Mai ales atunci când ți-a fost ție greu, am fost lângă tine și ti-am mărturisit iubirea pe care o port pentru tine. Te-am iubit și te voi iubi în continuare, dar nu merge așa. Am iubit-o și pe ea, fata noastră. Chiar dacă nu e din sângele meu, e fata mea. Dar, datoria ta de tată are nevoie și ea. Să fie iubită, să o iubești și să fi alături de ea.

Tata, nu mai spune nimic, rămâne tăcut și după ce am aflat ceva că "Chiar dacă nu e din sângele meu, e fata mea." Vrea să spună că nu e mama mea biologică? De ce aflu așa prin asculta cearta lor? De la cea a pornit, dar îmi dau seama. Chiar și așa, fără să am un sânge de al ei în venele mele, îmi iubesc mama. Nu voi fi supărată.

— Îmi pare rău, nu am știut și nu am vrut să vă rănesc prin absența mea. Dar, punând din nou trecutul în discuție mă doare. Nu vreau să afle așa fata mea, despre mama ei.
— Nici atunci nu mi-ai spus, de ce a murit! -țipă răspicat mama.
— Avea cancer la plămâni și a atins și de inimă, a născut prematur pe fată și a mai trăit o zi, apoi a murit. Și totul de acolo, știi și tu povestea. - se întrista tata.
— Și ce vom face acum? Mă mai iubești sau nu?
— Da, te mai iubesc și te voi iubi. Ce tot spui?
— Am stat zile care m-am pus pe gânduri, mă doare că nu ai fost și tu lângă mine, atunci când mi-am pierdut copilul nostru. - avea ochii sticloși de lacrimi.
— Ce? Când? De ce nu mi-ai spus?
— Erai plecat cu misiunea pe care o aveai atunci. Erai în alt oraș, cum să te sun să îți spun?
— Ce idiot am fost și sunt. Îmi pare sincer rău....

Nu pot să cred, atunci când avea dureri abdominale și avea multe pe cap, am mai stat și eu pe capul mamei. De ce nu mi-a spus și mie, poate eram lângă ea și nu în pat. Încep să am obrajii uzi de la lacrimile care mi s-a scurs, nu vreau să ascult mai mult că e intimitatea lor.

— Vreau să nu mai lungești timpul, să realizezi și măcar să îți schimbi și tu postul de muncă ca să nu ajungem unde nu vreau să se ajungă.
— De ce, îmi vorbești așa?
— Nu mă mai simt iubită și fericită lângă tine, chiar dacă te iubesc și te voi iubi, mă simt goală în suflet. Poate așa îți vine în minte să pui accent pe familie și nu pe cariera de muncă.
— M-ai băgat în ceață. Ce vrei să spui mai exact?
— Vreau să divorțăm și fiecare pe drumul lui.
—Nu spune asta, nu accept.
— De ce? Tu ești fericit sau nu în relația asta?
— Sunt...- își apleacă privirea în jos - Ai dreptate, nu vreau să fi nefericită lângă mine. Îți accept.

Nu se poate, divorțează? Nu, nu vreau să divorțeze niciunul, o să îmi fie greu fără amândoi, mai ales mama. Nu. Nu. Nu. Ies în fugă afară plângând și merg la locul meu știut de mine, încât să nu fiu găsită de niciunul. Știu cum e să vezi copii abandonați de părinți sau de unul din părinte. Unii sunt luați în batjocură și sunt puși la colț de către un coleg sau mai mulți colegi.

Mă așez în șezut și mă ghemuiesc, încep să plâng fără oprire și mă simt în piept că mă sufoc. Fără să îmi văd pe mama ori pe tata. Sau pe amândoi!

Oare, ce mi se v-a întâmpla în continuare în viața mea?