Moartea Respira

-Moartea Artistului-

As vrea sa incep cu ceva simplu, cu ceva ce pentru mine insa reprezinta una dintre putinile motive pentru care inca-mi suflu sperante ca totul o sa fie bine...Ceva indispensabil din vietile tuturor si ceva ce multi si-ar fi dorit sa stapaneasca. Vreau sa vorbesc despre arta,despre pictura, despre desen si despre tot ceea ce inseamna asta.

De exemplu cand pictez...totul este o alta lume,o alta poveste si o alta motivatie. Multi nu inteleg ce reprezinta arta...multi cred ca e doar o pensula ce se preseaza pe o panza prinsa de niste lemne, altii cred ca e o pierdere de timp si unii cred ca ceva din care vei muri de foame. Pentru mine panza e ca o carte neinceputa,nu stiu ce o sa fie,nu stiu daca o sa-mi placa...Dar stiu ca va fi o parte din mine acolo si ma va reprezenta chiar si dupa moartea mea. Regretele si tristetile mele sunt ingropate in straturi de vopsea peste panza care este un vid al tuturor posibilitatilor. Imi spun oful prin pensula si dorintele prin culoare...din pacate tot ce fac este in alb-negru...

Povestea mea se afla in fiecare bucatica de arta pe care o fac,transfer ceva spiritual in ceva pallpabil si vizibil. Imi refugiez sufletul bolnav intr-o lume unde eu sunt Dumnezeul,unde eu aleg vremea,timpul,obiectele,expresivitatea,actiunea,traiul sau problema...Imi petrec ore insiri ca sa-mi creez scaparea din ceea ce unii au crezut ca e raiul tuturor. N-a fost greu sa ma exilez din iadul vostru si sa mi-l fac pe al meu ca apoi sa sufar dupa propriile mele reguli primordiale. Iar voi condamnati asta doar pentru ca am ales ca inima mea sa apartina unui viciu diferit fata de al vostru. Mi-am construit suflul,vazul,auzul,bataia inimii si miscarile dupa cum eu mi-am dictat prin arta iar ea mi-a spus sa fiu eu insumi.

Mi-am condamnat singura existenta la suferinta in favoarea artei si arta imi tine inima intacta ,ceea ce voi nu ati putut face...Am ales sa exist in pictura si sa trec neobservata printre voi si nu regret nimic. Mereu voi alege pensula in loc de persoana,mereu voi alege sevaletul sa ma sustina si nu omul,mereu voi alege culoarea ca sa ma dezvaluie si nu oamenii...Pentru ca atunci cand muream si totul era negru am avut sansa sa plec si sa dezvolt speranta infinita in panza ce mi-a oferit prilejul de a ma descarca pe ea.

Sunt ca un lup ranit in padurile din taramurile iernatice,lupt ,sufar,razbat, traiesc pentru ceva nedefinit precis,pentru un scop nestiut decat adanc in instinctele mele,traiesc pentru ca asa-mi spune inima si fac ceea ce fac pentru ca simt ca asa e,iar rana imi este marita de inamici si aparata de familie...pentru ce lupt nu stiu si stiu ca nici nu trebuie sa stiu,dar stiu ca urmele mele vor ramane chiar si dupa moartea mea,chiar de urmele de pasi se duc,raman peisaje,momente ,fiinte si chiar urme fizice pe altii si pe natura care ma vor face sa traiesc chiar si dupa moartea mea. Iar eu am ales ca panza si pictura sa ramana urmele ce ma vor invia din morti in sufletele voastre...

Asa ca da-mi mai multa suferinta si eu o voi transforma in arta,da-mi mai mult chin si iad iar eu iti voi da o pictura pentru ca omul da ce are mai de pret in el. Imi voi culege moartea din picturile si poeziile pe care le-am scris si o voi face publica incepand de azi...ca sa vada toti dar sa nu inteleaga nimeni. Pentru ca arta nu e data sa fie inteleasa decat de cei alesi ,ceilalti vor privi si se vor minuna ca unui zeu falnic si vor desconsidera in acelasi timp ce este in fata lor. 

Eu aleg sa-mi vand sufletul artei ca sa-ti pot da tie tot ce iubesc mai mult pe lumea asta:unicitate,creatie,sentimente,durere,talent si motive...Tu ce alegi sa-mi dai?