Moartea Respira

*Ganduri*

  Nici o vrajitoare nu poate dezlega blestemul de a exista, si nici un inger nu-ti poate promite protectie fata de acesta,si nici un zeu nu-ti poate promite ca nu se va mai repeta. Singura scapare, fiind una aparenta, este insasi naivitatea de care am dorit sa scap pana-n punctul in care am gustat din amarul singuratatii. Era ca o plapuma de spuma alba peste un ocean adanc si intunecat, atat de pura si totusi atat de prefacuta, unduindu-se dupa cum dedesuptul ii dicta, scapandu-i mici fractiuni de gol in care puteai vedea cum adancurile te privesc direct in iris, si totusi o adevarata indulcire divina din partea mintii tale bolnave. O muza la care sa te uiti cand in spatele tau se duce in razboi intreg, un dumnezeu salvator intr-o lunca plina de demoni.

Luna parea din ce in ce mai palida, poate ca-mi simtea suferinta care-mi galopa prin fiinta, sau poate ca s-a speriat de nimicul ce am devenit. Pana si lacrimile mele se simteau mai goale si mai usoare decat pana unui porumbel, unde este incarcatura din acele sfinte exteriorizari elegante?

Plimbari sumbre prin pajisti luminate, acesta este cosmarul oricarui melancolic. Nimic nu se simte mai inutil si mai detasat ca a te plimba in trecut prin campii mirifice. Neposibilitatea de a simti decat muscaturi din trecut intr-un peisaj special separa nebunii de cei normali, si-i inchide pe vecie intr-un ecran mort in jurul unui festival, o oroare devastanta! Traind pentru dorinta de a muri si murind din dorinta trairii, cel ce nu simte viata in moarte nu a simtit vreodata a fi un mort viu. O pulbere de existenta in vanturile pamantului, ceva unduit de dictarea vibratiilor, imposibilitatea de a auzi altceva decat strigate dulci venite din abis. A muri e un privilegiu, o desfacere de blestem si uneori chiar o binecuvantare. Daca poti trai si muri in acelasi timp, deja ai atins apogeul sufletului tau, numai cel ce gusta din sfintenia infernului poate ramane cu piciorul pe pamant si cu sufletul in iad.            

 Am ajuns sa empatizez mai mult cu frica de singuratate decat cu frica de a fi tradata. Prefer de zeci de mii de ori ca inima mea sa fie otravita de pustiul vietii decat de beatitudinea ei. O fericire aparenta nu face cat o suferinta implantata in inima,cum nici o suferinta colectiva nu se compara cu o deprimare in tine insuti. Adevaratele senzatii nu se petrec cu altii, ci cu tine insuti si nu au decat un scop, sa-ti materializeze subconstientul. In meditatie subconstientul iti este dezvaluit intr-o stare neutra,impura, in timp ce in singuratate,acesta e la fel de viu ca orice gand,iar cand simti ca apogeul inimii tale si-a atins cotele suferintei...abia atunci poti spune ca traiesti cu adevarat la persoana I. Pana-n acel punct erai tu si exteriorul,tu si galagia,tu si restul, inhalai esenta nesinguratatii si iti amortea simturile,dar acum ,in singuratate,esti numai tu si gandurile,simturile si instinctele tale. Stand in intunericul camerei ,in sfarsit simti frigul neputintei,ti se ascut simturile, traiesti prin ele,esti una cu ele,felicitari! Acum esti una cu fiinta ta.

Purificarea prin suferinta e singura cale de a vindeca umanitatea. Am plans sufletul meu pana cand mi-am dat seama ca prin el imi declaram individualitatea fata de comun, dar din el n-a mai ramas decat suspinul dulce al regretului. Desi omul este predestinat suferintei, de ce suferinta este blestemata sa fie a omului? Daca sti sa gusti suferinta,devi artist, daca sti sa o gandesti,devi filozof,daca sti sa o cauzezi,devi Diavol. Lumea e plina de limbi de diavoli in cautare de guri de ingeri, dar cu neputinta, caci, chiar de muza divina a coincis intr-un timp cu cea infernala, astazi nu beneficiem decat de o singura tangenta dintre cele doua: dorinta. O creatie faurita de catre zei si folosita de catre demoni, totusi dorinta ramane scopul principal al vietii omului. Putea Dumnezeu sa creeze reguli in imparatia sa,dar tentatia dorintei nu a oprit-o pe Eva sa vrea acel mar. E adevarat ca antagonistul a avut un rol important in decizia Evei, dar cati dintre noi nu am fi vrut acel fruct?

Sentimentul autodistrugerii navaleste in mine, si-mi ingreuneaza inima pe nesimtite. Cine sunt? Sau mai degraba ,ce sunt? Un amalgam de regrete adanc infpite in suflet. Am iubit, si am omorat, ce scop ar mai avea viata de acum incolo?

Si cand in tine navalesc cele mai ascunse frici, imbinate cu rani si regrete... Ce iti mai ramane de facut decat sa crucifici ardoarea dorintei din tine? Caci numai frica iti poate opri dorinta, cum numai dorinta poate opri sfintenia. Iar cu cat te temi mai mult cu atat te apropi de sfintenie mai mult. Cerul ne e promis de cand ne-am nascut, si totusi murim in pamant,o ironie a vietii,nu?