Bunica lui Axel l-a transferat pe băiat în altă școală, departe de Venus cea nebună care trece prin fața mea și nu-i rezist farmecului de a mă avânta în bolile-i mintale din spitaluri fără lumini. Îmi inspira spaimă sau îmi inspira admirație, căci oricum, pentru ea nu conta.
E atât de spontană: câteodată zâmbea, câteodată vrea să împuște pe toată lumea dacă nu îi complimentează ținuta. Nu era o personalitate conturată, iar în același timp era mult prea specială pentru a se contura cum societatea vrea.
După Axel a urmat Suze, care a sfârșit cheală și cu o rană de 5 cm. pe cot, făcută de lama cuțitului cu pricina. Roden, Trevor și Leo de la chimie au ajuns în spital cu rănii adânci pe braț.
Nu știam câte victime urmează să mai aibă, nici nu o puteam opri și nu mă puteam opri să mă îndrăgostesc de ea, viciul meu derutant al agoniei și al satisfacției artistice.
18 aprilie
//A//pauză îndelungată, știu.
CITEȘTI
portraits of gods
Short Story„promite-mi că atunci când mă voi trezi, vei fi tot aici, iar locul meu nu va fi luat." all rights reserved; original @venustic- 2016
