Mai dulce de atât...

#2

Eram nepregătit pentru o conversație. La asta a ajuns conștiința mea după 3 minute de reflecție.

Cum puteam să o abordez? Of , tare prost mai ești! Întreab-o cum o cheamă!

Asta e!

-Poftim? întreabă ea , ridicîndu-și ochii din farfurie

Oh, Doamne. Asta îmi mai trebuia. Să știe că vorbesc singur.

-Nimic. Ăăă ,  cum te cheamă?

Fără "ăăă" nu se putea?  Uite ca nu.

-Chiar mă întrebam cînd o să te hotărăști să mă întrebi.

Eu plasez un zîmbet , stînjenit. 

Oh, haide! Ești bărbat , adună-te!

-Eliana. Mă numesc Eliana. Îmi spune ea luînd o îmbucătură din tort.

-Frumos nume.

Asta e tot ce poți? Dupa atîția ani de practică? Îmi pare rău...Nu mă așteptam!

Hai mai taci!

- Um , nu întrebi numele meu?

-Cred că era evident. Trebuia să te prezinți.

-Așa deci...Îmi pare rău. Sunt Angel.

-Angel? Deci ești un înger?

Mai degrabă opusul.

-Nu în adevăratul sens al cuvîntului. Spun eu , iar ea zîmbește.

După trei sferturi de oră , în care am epuizat orice subiect discutabil ,  ne-am luat rămas bun , ea motivînd că trebuie să plece.

Am rămas la masă să îmi termin tortul , aprofundat în gînduri și extrem de supărat pe mine însămi pentru că am uitat să-i cer Elianei , numărul de telefon , să ținem legătura.

Cum am putut fi atît de prost?

Asta mă întreb și eu. 

Iar tu?

Nu , pentru că ,  teoretic , eu sunt tu.

Am decis să nu-i mai dau ascultare vocii care mă enervase destul pe ziua de azi , și m-am concentrat pe bucățica de tort din farfurie , pe care nu reușisem să o termin.

Cînd să mă ridic de pe scaun și să plec , am văzut ceva alb în buchetul de flori impecabile din vază. M-am întins să iau acel ceva ,  constatînd că este o foaie. Am vrut să o arunc , însă zîmbetul meu s-a lărgit vizibil cînd am citit ce era scris pe bilet :

                                   

                                           - Aceeași oră. Aceeași masă. Te aștept. -

                                                                                                         E.