Mai dulce de atât...

#5

- Sunt tînără , în floarea vîrstei și la fel îmi este și sufletul. Îmi place foarte mult să vin în parc , atunci cănd simt că mă copleșesc amintirile. Ador restaurantul cu torturi.

Am ascultat-o fascinat de delicatețea cu care vorbea , în acelați timp , gîndindu-mă la ce aș putea spune eu.

-Nuștiu cît de tînăr arăt , dar cel puțin mă simt ca un adolescent. Îmi place uneori să fiu singur , dar urăsc să simt acest sentiment. Și de curînd , am început și eu să simpatizez restaurantul. Închei eu descrierea , iar ea se uită în ochii mei atît de pătrunzător , încît mă simțeam pierdut. Pierdut în albastrul senin din ochii ei.

-Haide să mîncăm torturile. Sugerează ea, iar eu aprob.

-Le-am luat la pachet.

-Mi-am dat seama.

Ea savura în liniște fiecare bucățică și eu făceam la fel. Însă o priveam. Stăteam foarte aproape unul de altul , și mi-am permis să o studiez mai bine.

Nu avea ceva deosebit în comparație cu alte femei , dar trăsăturile feței cu siguranță o scoteau în evidență.

Brusc , ea se oprește din mîncat și întoarce capul spre mine, avînd un aer întrebător.

-De ce mă privești așa?

-Nu am un alt mod de a te privi.

Și chiar nu aveam.

-Ești foarte frumoasă! o complimentez eu fără să-mi dau seama.

Ea ridică ochii spre mine.

-Nici tu nu ești chiar urîțel.

Amîndoi am zîmbit. După ce ne-am terminat feliile de tort , am decis să ne plimbăm.

Mergeam agale , neștiind ce să spun. Ea părea pierdută în gînduri, ca și mine de altfel. Ne-am așezat pe o bancă.

-Simți? mă întreabă ea.

-Ce anume?

-Răcoarea dimineții.

-Îți e frig?

Sper ca îi este.

De ce? Ca să îi dai jacheta ta și să faci un gest frumos?

Nu. Ca să te fac pe tine să taci.

-Nu mă refeream la modul fizic, ci la suflet. Simt că aerul rece și-a făcut loc și acolo.

-Atunci mă lași să-l încălzesc?

-Crezi că ai putea? mă întreabă ea , un mic zîmbet apărînd în colțul gurii.

-Nu cred. Știu.