Played me

Un nou început

- Vezi că ai pe pat bluza albă din dantelă și cutia cu bijuteri! mă anunță mătușa din camera cealaltă. Le pui înainte să închizi bagajul, adaugă ea. Ai luat tot, nu-i așa? Spune ea pe un ton poruncitor, clar.
- Da, așa cred, răspund eu sec, uitându-mã pe fereastra din camera mea.
Eram blonduță, cu un ten incredibil de deschis, cu niște ochi verzui-cãprui, și o figură gigașã, dar femininã. Nu eram slabã, nici foarte înaltã, ci arãtam de 19 anișori, cu care mã mândream. Aveam ambiți mari și luptam pentru visele mele, eram una dintre cele mai cunoscute fete din fostul liceu și aveam rezultate foarte bune la învățăturã.

Eram cu gândurile în altă parte, și profund tristă, moartea mamei mi-a zguduit viața și m-a zăpăcit. Deși nu am fost apropiate, am rămas în aer, așa, de la o zi la alta.
Nu-mi termin gândurile, căci apare mătușa bosumflată, observând că ceva nu e în ordine.
Își face ochii mici, mă analizează și pășește în camera mea.
- Știu că îți este greu, cu mutatul și totul, dar trebuie să înțelegi că e necesar să fi tare! încearcă ea să-mi zică.
-Da Tania! Răspund cu indiferențã.

Până la urmă ce știe ea? Nimeni nu știe câte ascude sufletul nostru, atunci când un lucru, ca moartea unui părinte, ne dă viața peste cap. Așa că să mă scutească de discursul ei!
Sunt o fire exterm de liniștită așa că îmi termin bagajul și plec neobservată din casă pentru orã.
Eram nervoasă, iar o plimbare mă detensiona de obicei. Ziua însorită mă enerva și-mi pun ochelarii de soare, mergând pe alee.
Puratam o pereche de pantaloni negri și coverși*, aveam un tricou larg și pãrul îmi era prins în coc. Reflexile soarelui îi auduceau o strălucire de invidiat.
Aud pe cineva în spate și mă întorc speriată, gândidu-mă cine poate fi.
- Bun, deci am nevoie de ajutorul tău, îmi zice el direct, și întizând mâinile în fațã. Era vorba despre David, un fost coleg din liceu.
Acesta era un bărbat înalt și bine făcut, brunet cu niște ochi albaștri, și o privire caldã, părinteascã.
Mă întorc vizibil afectată de cele întâmplate în ultimele săptămâni dar, încerc să-mi maschez durerea. Abia îmi pot stăpâni lacrimile, și încerc din răsputeri să mă destensionez.
- Ce e? întreb eu, încercând să par drăguță.
Se uită la mine din cap până în picioare și tace. Probabil, și-a dat seama că întrebarea lui a picat într-un moment prost.
-Ști ceva? Mă descurc! și se retrage.
- Să ști că...

Auzi la el? Cine se cred și ăsta? M-a lăsat cu vorbele-n gură.
Îmi continui drumul, și după un timp realizez că ar trebui să mă întorc.
Intru în casă și o strig pe mătușa. Vorbisem că la 8 plecăm, așa că ar trebui să apară.
Între timp, îmi pregătesc niște spaghete cu sos. Nici bine nu termin de dus frârculița la gură, că mătușa apare, sperindu-mă la culme.
Mă întorc și iau mătura în mână, pândind.
- Adele , am sosit! strigă ea.
- Femeie, m-ai speriat de moarte! Ce faci? o întreb eu. Apoi las ușor   "arma ".
- Am fost să o hrănesc pe Paula, afirmã ea scuzându-se. Paula este verișioara mea, și are un anișor.
- A, și nu puteai să mă anunți?
- Scuze, sunt tot pe fugă de azi dimineață...
Ofteazã încet.
- E-n ordine! o asigur eu. Și fac semn cu ultimul deget din stânga al palmei drepte.

Seara se lasă ușor, dar sigur peste California, era ora 20:15.
Ieșim cu bagajele și le punem în mașină. Îl observ pe David cum ne privește. El își tunea peluza, aparent vesel și cu chef de treabă.

California era superbă și noaptea. Odată ajunsă, despachez.
Apartamentul erau luxos și parcă prea bun pentru mine. John, tatãl meu l-a ales. Acum e plecat pe o periodã în Europa, din cauza jobului sãu.
În fine, urma să le ordonez a doua zi. Mă bag la un duș bine meritat apoi, mă trântesc în pat obosită. Patul era imens, moale și deodatã eram rãsfãțatã.Ce avea sã-mi aducã aceastã nouă aventurã?

Următorea zi mă prinde în toane bune. Hotărâtă s-o iau de la capat, fac curățenie, aranjez, ordonez.
Perfect! Îmi zic în mintea mea, totul sub controlul meu, așa cum trebuie să fie...