Played me

Recuperarea

În aceeași seară, soarta a decis pentru mine, viteza îmi alina durerea resimțită și simțită.
Am închis ochii pentru un moment, fiindcã oboseala m-a cuprins nemiloasã, crudã și rece. Apoi o curbã apare brusc și îmi e imposibil sã frânez.
M-am izbit de un copac, a urmat sunetul incert al unei ambulanțe și strigătele lui David. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundã.

- Vă rog să mă ajutați! E rănită, vă rog! A avut un accident!
- Calmați-vă, o să se facă bine! îi răspunde o femeie.
Mi-au scos corpul, și l-au așezat pe o targã, ca sã mã poatã duce la spital.

Ciudat sau nu, îmi aminteam cu mama se juca cu mine, cum am luat un 10 în clasa a-V-a, cum mergeam în fiecare dimineață la școală.

Murumur numele iubitului meu, iar fața lui David se crispează și îi dă drumul mânei mele.
Sunt în ambulață, plină de sânge și regrete. Facultatea, lucrul, vacanța plănuită, totul s-a dus pe apa sâmbetei.

După 2 săptămâni

Imaginea iubitului meu, care în fiecare zi mi-a sta alături era de-a dreptul drăguță.
Era trist, profund îngrijorat, urma o recuperare lungã și anevoiasă, cu ședințe de fizioterapie, chemoterapie și alte cele.
Piciorul stâng era fracturat, și după cum am spus, urma să stau o perioadă în pat.
Deodatã, cineva sunã la ușã, iar intuiția îmi spunea cã nu era nimeni altul decât prietenul meu.
- Prostuță mică, ce-ai făcut? Mă întreabă David.
Ține în mânã un buchet de lalele colorate.
- Un mic accident, îi răspund.
Ei bine, adevărul era că puteam să mor, iar lui îi era frică de asta.
- Sunt aici, da? Nu plec nicăieri, mă asigură el. Dacă ai nevoie de ceva doar spune-mi. Apoi mã prinde delicat de mânã.
- Nu, mulțumesc. Mi se părea prea exagerată propunerea lui.
Știu, vrea doar să mă ajute, dar nu mai sunt singură!
MY BOY este familia mea.

Greul abia a început, tot ce-mi doream era să merg, să mă descurc singură. Îmi vroiam viața înapoi, Doamne, cât îmi doream asta.
Sunt sigură 100% că o să fiu bine!
Timpul a trecut pe nesimțite, și m-am videcat depãșind așteptările multor medici. Sã pot pãși, dupã o jumãtate de an, în care am ajuns sã detest propria casã, a fost magic. Deși durerea era la fiecare pas, ambiția mi-a dat forța. Eram ca o fiarã care a fost privată de apă, mâncare și posibilitatea de a se simți liberã. Acum pot decide eu! Pot sã mã duc unde vreau...