Melody Pearl, o fata de 16 ani pleaca in cautarea surorii sale demult pierduta,Rachel, pentru a o salva de oamenii lui Thomas Finch. Intreaga familie Finch ii vaneaza inca din cele mai vechi timpuri pe cei cu anumite abilitati speciale, binecunoscu...
Si-a desfacut bratele din jurul meu. Se uita la mine. Am vazut multe poze cu ea tanara. Batranetea i-a schimbat trasaturile atat de mult. Dar ochii...ochii erau aceeasi. Batranetea n-a reusit niciodata sa-i fure acea nuanta minunata de albastru a ochilor.
-Trebuie sa mergi acasa. E tarziu.
-Stii bine ca nu imi place sa te las singura in locul asta..
-Voi fi bine. Tatal tau te asteapta jos, mai mult ca sigur. Du-te la el. Sa te odihnesti. Si nu-ti mai face griji, momentan nu plec nicaieri. Maine ma gasesti aici la aceeasi ora ca de obicei.
-As putea dormi aici cu tine...
-As fi mai fericita daca ai dormi in patul tau, acasa.
-Fie..daca asta iti doresti.
M-am ridicat din patul incomod de spital pe care bunica era nevoita sa doarma. Nu imi placea sa o las asa.
-Maine la 8 sunt aici. Luam micul dejun impreuna..ca inainte.
-Melody..mai asteapta o secunda te rog
- Sigur..
-Vreau sa te rog ceva. In pod vei gasi o cutie de metal mare si rosie plina cu niste scrisori si notite. Incearca sa tragi un ochi pe acolo.
-Asa am sa fac, promit!Ne vedem maine. Te iubesc!
- Si eu, draga mea.
Am coborat scarile in graba. Asistentele erau deja nemultumite de lungile mele vizite.Tata ma astepta jos in masina. Vorbea la telefon si parea ca are o discutie cat se poate de aprinsa.Cand m-a vazut a tresarit usor si a inchis rapid telefonul.
-Hei, pustoaico..cum a fost? mi-a vorbit el usor agitat
-Bine. Cu cine vorbeai?
- Eu? Ah..un coleg de serviciu
-Pareai cam nervos
- Ah..nu era nimic important stai calma. Ai pofta de o pizza?
-Da. Mi-e o foame de lup. Nu am vrut sa iau din mancarea bunicii. I-am lasat-o ei pe toata. Are nevoie.
Ajunsi acasa am inceput amandoi sa mancam cu pofta pizza si ne-am uitat la o comedie. Mi-am adus aminte de rugamintea bunicii asa ca l-am lasat pe tata sa continue singur. Nu mai intrasem demult in pod. Praful si panzele de paianjen erau pretuntindeni.Zeci de cutii cu lucruri vechi erau aruncate pe podeaua murdara ce scartaia teribil la fiecare pas pe care il faceam. Atatea cutii..dar care o fi cea buna? Ce zicea bunica? Cutie de metal..hm..sunt multe de metal..DAR NUMAI UNA ROSIE!! Asta trebuie sa fie. Cred ca ar trebui sa o sterg putin altfel o sa-mi murdaresc toata camera. Stratul de praf trebuie sa fi fost considerabil caci dupa ce am sters cutia aceasta avea o nuanta mult mai puterinca de rosu si de asemenea am scos la iveala niste litere pe care nici nu le observasem inainte. Scria Le Bleu Miroir. Facusem ceva cursuri de franceza asa ca stiam ca inseamna Oglinda Albastra,dar nu stiam la ce se refera aceste 2 cuvinte. Am deschis cutia. Inauntru erau multe hartiute vechi. Ma rodea curiozitatea asa ca am hotarat sa le citesc pe toate. Majoritatea erau scrisori de dragoste. Dar nu bunicul Pearl era cel cu care bunica mea isi trimitea aceste scrisori. Ma intreb..de ce le-o mai fi pastrat? Ciudat era faptul ca toate erau insemnate cu acelasi semn care se gasea si pe fundul cutiei.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu eram sigura ce ar putea insemna dar aveam ceva banuieli.
Ma plictisisem sa citesc nenumaratele biletele parfumate pline de cuvinte amoroase cand deodata o hartie albastruie mi-a atras atentia. Pe spate avea o harta cu cateva insemnari pe care nu le puteam intelege.Pe partea cealalta era un scris mic si neglijent ce parea a fi fost scris intr-o mare graba. Suspansul crestea din ce in ce mai mult. Ce o fi vrand bunica sa descopar in cutia asta veche?Oare ce secret ar putea ascunde aceasta hartie? O scrisoare de dragoste sigur nu poate fi. M-am dus la birou. Mi-ar fi fost mai usor sa citesc la lumina lampii.Asta daca nu ar fi intrat tata peste mine in camera, desigur.
-Mel, imbraca-te rapid cu ceva gros!
-De ce?
-Mergem undeva.
-La 12 noaptea? am pufnit eu lenesa uitandu-ma la ceasul de pe perete
- Au sunat cei de la spital...
M-am panicat instantaneu. Mi-am tras geaca peste pijamale si m-am aruncat direct in masina. Mi-era teama. Mi-era teama pentru bunica. Sigur patise ceva.
Tata conducea cu 110/h. Parca ar fi zburat pe strazile din Fisher Town. Ajunsi la spital am sarit ca arsa din masina si am inceput sa alerg pe holurile spitalului, nenorocitele de lacrimi nedandu-mi pace.
Ajunsesem la etajul 2 in doar cateva secunde. Bunica era acolo pe o targa. Asistentele o scoteau rapid din salon si strigau alarmate la doctori. Ochii mei si ai bunicii s-au intalnit pentru o fractiune de secunde. Buzele-i incercau sa sopteasca ceva. Tot ce am reusit sa aud a fost "...aleasa! Rezolva problema pentru mine, Melody. Adio..."
Eram disperata. Lacrimile mi se rostogoleau pe obrajii rosii de furie! Nu mi-o puteau lua acum. Nu acum doamne.Am inceput sa ma zbat nebuneste in stransoarea tatei care imi zicea sa ma calmez.N-am apucat sa-mi iau ramas bun dar am strigat cat am putut de tare:
-O sa rezolv tot!! Nu o sa ma opresc niciodata!Nu pana cand nu voi face dreptate!!!
