Rădăcini- Alpha

Fiul lunii

Luna...regina nopţii, regină a luminii în întuneric, ea vegheazã cu mândrie peste tot ținutul şi haita pădurii. Liniștea și fericirea aducerii noului membru în haită a dispărut datoritã vânătorilor blestemați.
Roger îi rupe bluza de culoare arămie a lui Mincus şi lasă rana descoperitã pentru a putea fi tratatã. Se pare că lama cuțitului i-a lăsat o rană destul de adâncă undeva în jurul abdomenului. Sângele îi curge șiroaie, Roger încearcă să îl opreascã apasâdu-i pe rană şi Millo îl ţine de mâna dreaptă în timp ce îl încurajeaza printre lacrimi.
- Mincus, dragul meu soţ, totul va fi bine, trebuie. Eşti cel mai puternic bărbat pe care îl cunosc, acel bărbat care nu se dă înlături de la nimic, acel bărbat care m-a protejat şi încă o face alãturi de haita construitã de el. Mincus, iubitule, fii tare...pentru Arion, fiul nostru, are nevoie de tine, de tatăl lui. Te rog, rămâi cu noi!
Mincus lăcrimează la auzul acestor vorbe sincere spuse de soția lui. Respiraţia sacadată şi plină de durere nu îl opreşte să zâmbească în timp ce îşi mângâie fiul pe frunte.
- Am găsit! Repede, trebuie să îi spăl rana! Pentru mine a fost rănit, e de datoria mea să îl vindec.
Zilla lasă bolul cu apă caldă lângă scaunul pe care e aşezat Mincus, stoarce prosopul de apă şi îl aşează pe rana adânca a liderului. Din cauza durerii îngrozitoare, Mincus începe să urle provocând trezirea animalelor pădurii în toiul nopţii. Pruncul tresare ținând ochii bulbucați şi începe să plângă, un plâns pe care lumina lunii parcă il urmeazã aşezându-se pe rana tatălui său.
Zilla continuã sã îi aplice pasta din ierburi vindecătoare dar se pare că magia lunii e mai puternică şi îl vindecã mai repede. Toţi din acea încãpere se opresc din ce făceau, inclusiv Millo şi Mincus și îl privesc pe Arion.
- Millo, el este! Puiul din profeție! Este fiul nopții, puiul care va aduce pacea pe aceste meleaguri, va fi un înger protector dar şi un demon răzbunător. E cel ce se va alia cu hibrizii şi vampirii în scopul de a nu mai exista vărsare de sânge uman. Deşi, toate astea se vor întâmpla doar după ce va ajunge să fie acceptat de fiica nopţii, o lupoaică pură care din păcate nu s-a născut încă.
- Stai, stai! Unde ai auzit de această profeție?
- Într-o seară rece pe când luna plină stătea mândră pe cer, am avut un vis, ca o premoniţie. Am văzut un băiat cu părul negru şi ochi albaştri ca cerul senin, un pui de vârcolac care alerga prin aceste păduri, apoi în locul lui a apărut o fată minunată, mai mică decât el. O fată cu părul roşu ca macul, ochii căprui şi o inimă mare. Amândoi vor privi luna înainte de culcare, doar că ea nu va şti că e ca noi, va afla mai târziu.
- Zilla, eşti sigură de ce spui? Adicã, pare prea deodată şi ai spus de o alianţă cu vampiri, cum se poate aşa ceva? E imposibil, suntem dușmani de moarte.
- Millo, trebuie să mă crezi având în vedere că vampirii şi vârcolacii de pe alte meleaguri vor fi hibrizi. Totul va fi bine, trebuie doar să o găsească pe fiica nopţii şi totul va fi bine. De astãzi în 28 de ani toate acestea se vor adeveri.
- Fiul meu prieten cu vampiri? Cred că glumești! Îi va sfâşia cu sânge rece.
Mincus abia respiră dar se pare că a auzit totul. Rana adâncă devine din ce în ce mai mică, se regenerează, dar din cauza oboselii, vocea nu îi mai poate răsuna.
- Şi ca să ştii Zilla, lupii puri au dispărut de aproape două secole, e o mare prostie ce spui.
Zilla se ridică din faţa celor doi, îşi ia bolul cu apă, face o plecaciune şi pleacă dar nu înainte de a-i mulţumi lui Mincus pentru tot ajutorul oferit.
- Zilla, eu îţi mulţumesc şi ca să ştii, cât trăiesc în această lume, membrii haitei mele vor fi în siguranţă, chiar dacă mă voi sacrifica. Asta e rolul unui Alpha şi nu vă las.
- Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Arion va moşteni acest lucru. Îţi mulţumesc că mi-ai ajutat soţia.
- Oricând prietene!
Cei doi se îmbrăţişează luându-și rămas bun. Roger închide uşa casei şi Mincus încearcă să se ridice de pe scaunul vechi pentru a se aşeza lângă fiul mult dorit.
Millo îl așează pe Arion pe mijlocul patului, se ridică pentru a-şi ajuta soţul deşi se pare că amândoi sunt slăbiţi.
- Dragul meu, cât suntem împreuna, nimeni şi nimic nu ne va face rău.
Cu greu reuşesc să se deplaseze, Mincus are o mână așezată după gâtul soţiei şi Millo îl ţine de mijloc. Arion începe să plângă, se pare că îi este foame dar mama sa e mult prea slăbită pentru a-i oferi hrană. Aceasta începe să plângă în timp ce îşi ajută soţul, trebuie să găsească o cale. Îl așează pe Mincus pe pat, îl dezbracă de cămaşa ruptă şi plină de sânge şi se așează la locul ei, Arion e între ei doi, plânge, Millo încearcă să îl ajute, să îl facă să nu mai plângă, dar e aproape imposibil. Îşi aşează capul pe pieptul pruncului, e slăbită şi se simte neputincioasă. Cum se poate să nu îşi hrănească propriul pui?
Arion se opreşte din plâns dar o lumină puternică apare de nicăieri.
- Millo, draga mea, privește! Nu pot să cred!
Soţia ridică privirea spre prunc, îşi şterge lacrimile de la ochi şi îşi duce mâinile la gură.
- Deci, tu esti, pe tine v-a trebui să te găsească!