Rădăcini- Alpha

Tristețe

   Noaptea îşi face apariţia, acoperind aproape tot regatul lupilor care se pregătesc de plimbarea obişnuită de seară. Stelele apar una câte una pe cerul  uşor întunecat, luna plină făcându-şi apariţia în faţa tuturor. Toţi o aşteaptă pentru a le arăta copiilor cum trebuie să îşi controleze puterile şi transformarea în timpul lunii pline, când puterile sporesc. Copiii nu se pot transforma până nu împlinesc vârsta de 18 ani, vârsta potrivită la care vor fi capabili să îşi poarte singuri de grijă, să vâneze şi să supravieţuiască în sălbăticie.
    Millo se aşează pe genunchi, lângă trunchiul copacului în care fiul ei îi vorbeşte dar nu îşi ia ochii de la lună.
   - Cine se naşte, mamă?
   - A-Arion, îţi voi povesti când intrăm în casă. Acum, te rog să cobori, te vei răni.
   - Mamă, sunt fiul unui Alpha, ştiu mai multe decât orice copil de vârsta mea, nu mă voi răni, ştiu cum trebuie sǎ cobor într-un timp scurt şi fără să mă rănesc. Acum, vreau să stau să aflu ce se întâmplă.
   Millo îşi priveşte fiul cu lacrimi în ochi, dar nu sunt lacrimi de tristeţe, ci de mândrie, iubire. Ştie că Arion va avea un viitor strălucit.
   Luna plină apare în toată splendoarea ei, lumina puternică împărtășind din puterea sa tuturor licantropilor.
   - Mamă, ce e acest sentiment? Mă simt nerăbdător, inima îmi bate puternic şi...
   - Ce s-a întâmplat, puiul meu?
  - Anastasia!
   - Cine e Anastasia?
Fără să stea pe gânduri, Arion sare pe frunzele uscate şi aleargă prin pădure fără explicaţie.
  - Arion, aşteaptă!  Unde te duci?
   Se pare că Arion e prea concentrat pe ceea ce vrea să afle. Fără să stea prea mult pe gânduri, Millo îşi scoate lupul interior la suprafaţă, îi ia urma fiului său şi aleargă. Se opreşte lângă un arbore mic şi priveşte în jurul său, a alergat destul de mult, deși Arion niciodată nu fusese prin această zonă deoarece este regatul haitei Lord și nu pot călca pe el decât dacă anunță înainte sau sunt invitați.
    În depărtare, observă silueta fiului său cum stă ascuns după un tufiş, pândeşte ceva. Millo merge tiptil şi se aşează lângă Arion, care simte că mama sa e lângă el deşi nu schiţează niciun semn. Mama copilului încearcă să privească printre crengile dese şi uscate ale tufișului, se pare că ceva se întâmplă, amândoi se concentrează pe ce trebuie să audă.
   - Hyla, avem o mică lupoaică, fiica dăruită de puterea lunii, fiica noastră.
   - George, te iubesc!
   - Nu pot trăi fără tine, iubirea mea. Stai, ce se aude?
  Se pare că s-a născut un nou membru a altei haite, o haită apropiată de cea a lui Arion. George îşi ţine fiica în braţe, în timp ce îşi ajută iubita soţie să se ridice de la pământ.
   - George, las-o!  Plânge şi vom fi descoperiţi, te rog!
   -Cum?  Cum să o las?  E fiica mea, fiica unui Alpha, nu pot...
  Hyla începe să plângă în hohote, George la fel. Cum a putut să ia o asemenea hotărâre? George îşi aşează fiica pe muşchiul moale din jurul arborelui,o sărută pe obraz şi pleacă. Toţi din haită se ascund pentru a nu fi văzuţi şi apar doi oameni care se apropie de prunc.
   - Trebuie să îi opresc, nu o pot lua.
   Arion e furios, e în stare să ucidă pentru acel prunc.
   - Nici să nu te gândeşti!
Millo îi astupă gura fiului său cu mâna pentru a nu scoate niciun sunet şi îl trage pe frunze şi crengi uscate.
   - Încetează!
Cuplul de oameni au auzit zgomote şi privesc spre locul unde Arion e cu mama sa. Femeia ţine pruncul în braţe şi bărbatul are o torţã aprinsă şi se apropie de acel loc.
   - Cine e acolo?
Bărbatul e înfricoşat dar se pare că vrea să ţină piept oricărei creaturi, deşi el nu ştie că există aşa ceva în pădure.
  - Ron, cine crezi că ar putea lăsa un prunc abia născut, abandonat la trunchiul unui copac?
  - Nu ştiu, draga mea!  Să mergem acasă până nu apar lupii, am văzut ceva ciudat. Să mergem, te rog!
  Femeia se dezbracă de hanoracul negru şi înveleşte pruncul.
   - Să mergem!
  Cuplul începe să alerge prin pădure până la ieşire. Hyla împreună cu toată haita încep să urle de durere, au pierdut probabil singurul prunc al familiei. Arion are ochii în lacrimi, furia deja a pus stăpânire pe el.
  - Arion, acasă, acum!
Millo e foarte supărată pe fiul său, nu ştie de ce a trebuit să alerge atât de departe de casă. Arion o priveşte îndurerat, e trist, deşi nu înţelege. Băiatul îşi împinge uşor apăsat mama  din calea lui şi aleargă spre casă. Mama sa e pe urmele lui, nu îl poate scăpa din ochi.  Se ridică de la pământ, e puţin dezamăgită de faptul că fiul ei a avut tendinţa de a o răni.
   - Arion, trebuie să mă găseşti!

Bună!  Îmi cer scuze că am postat atât de târziu dar abia acum am găsit timp. Enjoy!  ^_^