A doua zii Alex m-a sunat dis de dimineata.
-Alo!
-Dark? Te-am trezit?
-Nu, sunt treaza de o ora. Ce s-a intamplat?
-Poti sa vi la mine?
-Da, sigur.
-OK. Cam cat de repede poti sa ajungi?
-Pai, ma imbrac si plec acum.
-Ok.
M-am schimbat si inainte sa plec m-am dus sa vad daca Jena a venit acasa. Am deschis usa camerei ei si am vazut patul neatins. Am plecat spre casa lui Alex. Cand am ajuns am batut la usa si el mi-a raspus imediat.
-Hei! Ma bucur ca ai ajuns!
-Hei! Esti bine? S-a intamplat ceva?
-Nu o sa iti vina sa crezi ce am patit aseara!
Aceste cuvinte mi-au dat de inteles ce avea sa urmeze.
-Ce?
Alex m-a invitat in bucatarie. Pe masa erau doua cesti de cafea, o farfurie cu biscuiti si o cutie. M-am asezat pe un scaun si mi-am pus pe spatar geaca.
-Fii atenta! E posibil sa nu crezi din prima ce iti voi spune.
-Nu o mai lungii! Spune direct!
-Aseara am fost atacat de cineva!
-Ce?! m-am prefacut uimita.
-Da. Era o fata imbracata intr-un costum negru cu masca. A incercat sa ma injunghie si cand a vazut ca am prins-o de mana s-a eliberat si a sarit pe geam apoi am vazut-o cum i-au aparut niste aripi negre si a zburat spre centru.
-Deci vrei sa spui ca un inger cu aripi negre te-a atacat? am spus eu putin ironica.
-Nu ma crezi, nu? a spus Alex dezamagit.
-Pai cum vrei sa te cred, Alex? Nu auzi ce baliverne indrugi?
-Nu sunt baliverne Darkness! Pot sa iti dovedesc!
-Cum?
Alex a luat cutia si a deschis-o. Inauntru era ceva invelit intr-o carpa. A dat carpa la o parte si mi-a aratat ce era acolo. Cand am vazut ce era am ramas incremenita. Era pumnalul cu care am incercat sa il ucid. Inima a inceput sa imi bata tot mai tare, am inceput sa transpir de frica, abea ma abtineam sa nu fac un atac de panica. Am incercat sa ma adun si am intrebat:
-Ce e asta?
-Asta este arma cu care a incercat sa ma ucida. Acum ma crezi?
-Eu . . . Cred ca da. Dar daca ai arma de ce nu ai anuntat politia? De ce nu ai dus-o la o sectie ca sa caute amprente?
-Pentru ca am degand sa o prind eu. Si data viitoare voi fii pregatit. Sunt sigur ca tot ea l-a ucis si pe tata.
-Dar poate cu nu ea a fost.
-Atunci de ce a vrut sa ma omoare?
-Eu . . . Nu . . . Nu stiu.
-Asa ma gandeam si eu.
Dupa ce l-am ascultat pe Alex vorbind despre cum o sa se razbune pe misterioasa fata am plecat acasa. Pe drum m-am gandit intr-una cum aproape mi-am omorat prietenul, singurul meu prieten. Cand am ajuns acasa am vazut masina Jenei.
-Jena? Ai venit?
-Da! Sunt aici!
Era in sufrageria. Cand am intrat am sarit in bratele ei.
-Of, Jena! Aseara era sa fac un lucru ingrozitor.
-Stiu. M-a sunat Roxen sa ma felicite. Apropo, am facut putin pe spionul.
Jena mi-a intins un dosar. L-am deschis. Era plin de rapoare medicale si poze de la locul crimei.
-Ce este asta?
-Dosarul mortii tatalui lui Alex. Am facut rost de el. Am facut si alte cateva cercetari si am aflat ca otrava folosita chiar era din stocul nostru, ba chiar din cel mai recent.
-Si ce se va intampla acum?
-Am tras niste sfori si am aranjat sa primesc tutela lui Alex. Astfel il vom putea avea sub supraveghere. Deasemenea m-am oferit sa ma ocup eu de imormantarea tatalui sau.
-Deci Alex va sta la noi?
-Doar in acte. Daca el vrea va putea sa locuiesca in continuare in casa sa. Trebuie sa ii spun eu depre chestia asta?
- Nu. O vai face eu.
-Si ce vom face cu Roxen?
-Nu stiu.
Dupa ce am mai vorbit cu Jena m-am dus in camera mea. Ma intrebam pentru prima oara „De ce?".
