Printre toate atingerile ce îmi defineau corpul ușor și tandru, făcându-mi pielea să devină înfiorată și buzele erau de mult muşcate și însângerate dureros de parcă totul era sub presiune, simțeam o prezență destul de cunoscută ce m-a făcut să mă retrag din patul ce mi-a fost refugiu o noapte în care am visat pași de dans făcuți împreună încet și sigur, ușor ca doi fluturi făcând un balet superb împreună fără ca nimeni să nu observe pașii, ci doar aripile albe și gri ce se învârteau ușor în aer. Când m-am îndepărtat, a ridicat sprânceana confuz începând să mârâie când a simțit prezența stranie.
-Nu o să mă iubești niciodată! Țip plângând și fug de acolo cât de repede auzind oftatul său trist și lacrimi ce loveau podeaua în agonie, când mi-am dat seama că de fapt nu el era vinovat, ci eu.
În mintea mea extrem de complicată, secretul său numit iubire îmi făcea fiecare gând și fior să se simtă intens mai ales datorită faptului că reprezenta un destin superb în fața piedicilor vieții. Știam cât am greșit în fața magiei ce îmi mișca inima de fiecare dată, rănind un suflet curat și senin ce mă învățase să iubesc cele mai mici umbre de fericire.
Privea ploaia intens de parcă cerul plângea odată cu fiecare lacrimă a sa, trăgând din țigară de parcă îmi săruta buzele ușor și sigur ca orice lucru pe care îl îndeplinea cu o perfecțiune știută doar de el. Îl priveam și respiram fumul ușor privind micile cercuri care ajungeau inele în jurul degetelor mele iar singurul lucru pe care știam să îl fac acum după ce i-am rupt piesele reîntregite era să îi sărut obrazul și să îi șoptesc cel mai sincer "îmi pare rău". Știam că răutatea și gelozia din suflet a distrus îngerul ce îl reprezentam odată însă am spus că voi cădea din cauza lor, chiar dacă știam că el e acolo să mă prindă și să mă iubească. Luându-l ușor în brațe pe la spate, era rece din nou din vina mea iar asta mă făcea să îmi doresc ca totul să se termine, tot fiind agonia ușoară a durerii pe care o avea el înăuntrul său din pricina cuvintelor, pe care le-a auzit, mă durea pentru că simțeam că îl doară.
Scuzele nu mai ajutau de mult pentru că din primele mele zile îi făceam răni adânci și dureroase în gândul meu nu voiam decât să nu mai simtă singurătatea și durerea de altă dată, însă tocmai asta am făcut eu acum, am rănit îngerul ce îmi dorea binele încet înneca fiecare lacrimă în fumul negricios ca norii de ploaie. Tot ce vedeam pe chipul său era durerea luminată de fulgerele ce jurau starea sa nervoasă. În clipa următoare fiecare pas ce mă ținea lângă el era cuprins de brațele mari și puternice apropiindu-se de el ușor. Parcă fiecare durere era dusă departe de tot, i-am atins buzele cu degetele și îl priveam în ochii neutri ce dovedeau răceala nepăsării dulci.
