Astăzi este aniversarea noastră. Astăzi am învățat cum să rezist fără tine. Am fugit acum o săptămână din lumea în care eram fericită simțind cum ușor mă prăbușesc. Nu va mai putea să mă ridice, este prea riscant, însă o să capăt puterea să mă ridic singură. Simțeam cum căutarea lui era mereu în centrul orașului încercând să prindă femeia brunetă cu inima frântă care îi caută ochii verzi în disperare. Sincer, ironia face că atunci când visezi o femeie brunetă semnifică dragostea adevărată, sper să mă fi visat și să se fi gândit că dragostea sa adevărată era lângă ea.
O zi de aniversare în care am lăsat trandafirii să moară și razele soarelui să se înnece în întunericul în care trăiam. Știam că suferă, mereu simțeam când ceva era în neregulă cu el. Mereu.
El îmi dăduse iubirea sa, toată iubirea lui, iar eu i-am zis doar adio. Aș merge în timp să îi amintesc cât de bine îmi face zâmbetul său și cât de tare mă doare durerea sa. Poate că pentru prima dată i-aș sări în brațe pentru a-i ura bun venit, dar deja este mult prea târziu să îmi doresc un trecut ce oricum va rămâne un trecut. Șoaptele lui lăsând o obiectivitate de nedescris în sufletul meu, tot ce știam despre ce eram se schimbase atât de rău iar fiecare cântec de chitară se mutase în lacrimi și rânjete dureros de triste. Am încercat să îl cunosc în fiecare zi mai mult, pierzându-mă printre detaliile pe care el le considera atât de potrivite.
"Nu pleca. Iartă-mă, iubito." Aceste cuvinte se pierdeau în mintea mea amintindu-mi să strig ca o nebună acel de ce care mă lăsa să alunec pe podea și să mă sparg, ca o oglindă scăpată din mâna lui. Încă îmi amintesc cum râdea la glumele mele proaste făcând pe supăratul, râzând exact ca un copil așteptând să mă ia în brațe. El nu știa cum era în brațele mele, cum îl vedeam ca pe un Zeu despre care toți întrebau cum l-am putut aduce pe Pământ doar ca să îl distrug, nimeni nu vedea felul în care îl priveam ca pe un erou menit să fie iubit și apreciat așa că am început să cred că dragostea noastră nu era doar dragoste, ci un mod prin care sufletele noastre trăiau unul pentru altul.
Aniversarea noastră era importantă pentru mine pentru că pentru prima dată avusesem curajul să merg la el și să văd dacă e bine, era pentru prima dată când mă topeam sub o privire necunoscută. Încercam mereu să ascund faptul că îl iubeam pentru ce reprezenta, din cauza fricii pe care o aveam în suflet. Iar când apărea începeam să mă înroșesc și să simt cum fiecare cuvânt îmi era înghițit de aerul său impozant ce îmi distrugea scutul tare și îmi prăbușea toate regulile asupra podelei pline de lacrimi însângerate de o înfrângere mult prea simplă.
Această zi era ultima care mă mai lăsa să îmi amintesc de momentele noastre. Să îmi amintesc că noi ne iubeam prin șoapte și să îi simt brațele în jurul meu și doar prin amintiri să îmi las buzele cuprinse de ale sale și pentru a putea să nu mai plec din aceste amintiri, să rămân închisă în această închisoare dulce ce nu mă lasă să uit fiecare detaliu despre cum obișnuiam să ne imaginăm o viață împreună și să îl iubesc în mintea mea așa cum îmi doream și să îi las întrebarea:
"Dacă mă iubeai, de ce ai plecat?"
