Cold Soul

Could Soul

CHAPTER 1

-Nu esti buna de nimic, Hayley! se auzeau tipete din casa de pe coltul strazii, Strada Linistii, ironic, nu?

-Stai toata ziua inchisa in camera asta, nu esti sociabila si ce-i cu hainele astea de satanist? Te-am crescut mai bine de atat, fetito!

Asta se auzea de cateva luni in coace,  de cand familia Storm s-a mutat in cartier, pe aceasta strada. Doamna Storm, Katia Storm, mai exact, iar isi critica fiica, Hayley Storm -o adolescenta de 17 ani, apropiindu-se de varsta de 18; destul de inalta si chiar frumoasa, avand niste ochi de un verde intens, cu un par  de culoare neagra, destul de lung, cu breton- care indura de mai bine de 4 ani, de la divortul parintilor ei, certurile, bataile, injuriile si multe altele, facute de cea care ia dat viata si ar trebuii s-o numeasca mama.

-Dar mama... dar aceasta nu mai apuca sa termine ce are de zis, deoarece palma, rece si ci degete lungi si unghii mari, a mamei sale, facu contac cu obrazul lui Hayley, acesta inrosindu-se si avand acum trei urme de zgarieturi ca de pisica, din care aproape curgea sange.

-Taci! Nu vreau sa mai aud nici o vorba de la tine, copil nerecunoscator! Fie te schimbi si iesi sa socializezi, fie o sa ramai inchisa in camera asta, asa cum iti place tie.

Fata nu mai apuca sa se impotriveasca, deoarece mama acesteia scoase o cheie din buzunarul hainei si, iesind din camera ficei ei, o baga in broasca, iar cu un sunet ascutit, Hayey isi dadu seama ca este prizoniera propriei camere.

Furioasa, si inca cu obrazul rosu, aceasta se duce, se apleaca, pentru a scoate ceva de sub pat. Era o servieta, din piele neagra, prafuita si roasa in colturi; fata o deschise si scoase de acolo cateva foi si mai multe creioane cu tusuri diferite, de la gri, la negru intens, ca parul acesteia. Desena, iubea desenul si muzica, doar asa se putea exprima. Dupa un timp indelungat, a terminat, lasase creioanele jos si se uita la foaia acum murdara de tusul creioanelor ei. Il desenase, pe el, pe tatal ei; singurul care o iubea cu adevarat. Cel de la care a mostenit pasiunea pentru desen. De la divortul de mama ei, nu l-a mai vazut. Se intreba daca nu cumva a uitat-o.

Se opri din admiratia chipului tatalui ei, de pe foaia alba, cand auzi din nou acelasi sunet ascutit care arata ca usa era deschisa. Singura pesoana care ar fi putut-o deschide fiind mama ei. Aceasta venise sa vada daca nu cumva, asa-zisa ei fiica, nu se razgandise. Si, normal, ar fi trebuit ca cineva, considerat normal, sa se fi razgandit. Deoarece, orice persoana normal  ar fi facut asta daca ar fi stat 6 ore inchisa intr-o camera. Dar Hayley nu era normal, nu era orice persoana, era ea, ea insasi. Era speciala, iubea si se sxprima in felul ei si anume prin desen si muzica. Dar mama ei neintelegand-o niciodata.

-Am venit sa vad daca te-ai razgandit, copilo. zise Katia in sictir, spre persoana care trebuia sa-o numeasca fiica.

-Nu, nu ma voi schimba pentru ca ma obligi tu!

Din nou, o noua palma facand contact cu obrazul fetei.

-Gata! M-am saturat! Nu mai suport! Iesi afara! rosteste Hayley cuvintele cu amar si furie, de ar otravii pe oricine le-ar auzii, dand-o afara pe Katia, mama ei "iubitoare".

Avea o cheie de rezerva. Se inchisese pe dinauntru.Aceasta isi lua ponositul ei rucsac negru, punand in acesta un tricou, o pereche de blugi skinny -toate de culoare neagra, iubea mult aceasta culoare, o facea sa se simta ea insasi-, desenele, foile si cateva creioane. Se asigura ca nu uita lucrurile de valoare; telefonul lasandu-l undeva pe birou, -oricum, nesunand-o nimeni, niciodata- isi lua geaca pe ea, mp3-ul, puse rucsacul in spate si deschise fereastra.

Sarise pe fereastra, aterizand cu usurinta in picioare. Cat se bucura ca nu avea camera la etaj, asa putand sa plece mereu dupa bunul ei plac. Dar de data asta se hotarase, nu se va ma intoarece. O lua la fuga, stia unde merge. La lacul din padure, la batranul steja, el fiind mereu acolo, s-o asculte. Stia ca el nu o va dezamagii, niciodata.

Dupa o ora de alergat pe intuneric, ajunsese in safarsit la intrarea in padure. Inaintand usor sper inima acesteia, unde se afla mult iubitul lac. La jumatatea drumului, din tufisuri se auzeau trosnete,        se apropia incet sa vada ce ar putea fi, ce ar putea face acele zgomote. Acolo, langa Stanca Lupului, se afla o silueta, o umbra, a... unui om, dar... nu se deslusea in intuneric. "Umbra" se intoarce brusc spre Hayley, privind-o cu niste ochi de un albastru care sa deslusea in intunericul noptii. Aceasta se sperie, vroind s-o ia la fuga, dar se impiedica de o creanga si cazu; lovindu-se la cap de o piatra.

Incepu sa vada in ceata. Vazuse cum acea "umbra" se apropie de ea, incet si sigur, si o ridica. Negru. Atat a mai putut deslusi Hayley dupa aceea.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bun, deci aceasta poveste a luat nastere din ideea trasnita a lui Every de a posta o poveste, aceea fiind cu Andrew Biersak. Am doar o rugaminte la voi, daca nu va place, injurati-o pe ea, nu pe mie, daca va place... eh! asta e alta treaba. Momentan primul capitol l-al scris eu, Hex'. Sper ca v-am facut curiosi de ceea ce urmeaza in continuare.