Psychopath test

VII. Dawn

     Un nou coleg. Am repetat cuvintele până am ajuns să nu le mai pricep înţelesul, cu sufletul împovărat de gravitaţia situaţiei.

     Eu am fost prima aici.

    Ştiu că l-am văzut căzând, cu ochii daţi peste cap, cu braţele inerte întinse încercând să apuce zguduitoarea, paradoxala, fragila viaţă, care i se scurgea prin venele împrăştiate peste tot pe încheieturi.

     Sânge.

     I-am simţit gustul metalic în gura făcută pungă, creionându-mi groaza. În următoarea clipă fratele meu zăcea fără delicata suflare pe parchetul impregnat de culoarea aprinsă, rubinie a crimei. Zdruncinat de o ultimă convulsie spasmodică, şi-a închis ochii, pierzându-se pe sine. Răcoarea morţii acapara încăperea, imprimând pe pereţii scrijeliţi de ardoarea timpului violentele ciocniri dintre sângele proaspăt şi asprimea cărămidei. Cât era el de mare fusese doborât de o biluţă metalică, blocată în cutia lui toracică violent mistuită de flacăra oţelului fervid.

     Keith mă scruta insistent printre celelalte capete întoarse către locul în care stăteam, încercând să fluiere în vechiul nostru ritm. Privirea în cădere a lui Connor încă îmi dădea senzaţia că eram urmărită,

îgheţând lentoarea timpului pentru a-mi spori violentul debaclu. Mă durea îndărătul ochilor, iar valuri de presiune îmi apăsau ceafa. A trebuit să mă ridic şi să dau iama pe uşă, unde m-am izbit de cineva, dezechilibrându-mă. Necunoscutul m-a apucat de umeri, iar corpul îmi stătea din nou în poziţie dreaptă. Zâmbea tâmp, scărpinându-şi ceafa. Cred că era modul lui de a-şi cere scuze pentru faptul că mai avea puţin şi mă proiecta în perete. Am încercat să îl sfredelesc cu privirea, împroşcând-o cu o furie inteligibilă, dar la el pur şi simplu nu mergea. Mă observa amuzat, cu ochii coloraţi într-un albastru intens plimbându-se peste fiecare linie care mă compunea.

    Cred că oamenii sunt alcătuiţi din linii.

     M-am reîntors în clasă abia după ora prânzului, cu o învoire de la asistenta şcolii tremurându-mi în mână. Keith mototolea o foaie căreia încercase să-i dea formă, scrâşnind furios din dinţi. Mă abţineam cu greu să îmi reţin zâmbetul, dar când şi-a înălţat graţios privirea spre mine, un gest paradoxal cu talazurile spumegânde care îi înghiţeau pupilele, zâmbetul tâmp mi s-a lungit pe toată faţa. Era vizibil încordat, dar s-a destins brusc, ca un suc acidulat căruia i s-a înlăturat capacul.

     - Dawn, vreau să fac cocori, mi-a mărturisit, neputând să-şi ascundă asprimea şi nerăbdarea din voce. Dar nu sunt foarte îndemânatic.

     Am stat câteva clipe să-l analizez. Şuviţe şatene şi blonde îi încadrau fruntea, iar genele îi ascundeau albastrul palid al ochilor. Stătea mereu cu umerii drepţi, însă privirea lui sfredelea asfaltul pentru ca lumea să nu îi simtă durerea ricoşând haotic printre irigaţiile brune ale irişilor. Keith avea un blestem, cel puţin aşa îl considera el, sau o portiţă către adevăr, cum îi spuneam eu, şi anume că el simţea totul atât de puternic, încât intensitatea trăirilor i se citea în ochi. Devenea lichidă şi materială, contopindu-se cu albastrul lui limpede. Nu se înroşea, nu clipea, nu respira. Dar implozia lui afecta şi pe altcineva în afară de propria persoană. Gândul mi-a zburat la băiatul de care m-am ciocnit. Ochii lui sunt altfel. Sunt profunzi, dar nu pot întrece vastitatea oceanului învolburat care îi alcătuieşte pe-ai lui Keith. Totuşi, sentimentele îi sunt camuflate bine după albastrul indigo al irişilor cristalini şi sticloşi, făcându-l să pără mereu indiferent şi impenetrabil.

     - Lasă-te de origami. Nu ţi se potriveşte. Acum spune-mi, cine e noul coleg ?

     - Ăla cu freză de poponar ? a răspuns în zeflemea, concentrat pe cocorul sau mai bine zis pe dihania cu aripi pe care încerca să o finiseze.

     - Da. I-am făcut cu ochiul, iar el şi-a ridicat într-un final capul spre mine, lăsându-mă să fiu răscolită şi ciopârţită de nesiguranţa şi teama care îl măcinau.

                                             * * *

     Nu mă puteam hotărî ce să-i zic. Pura existenţă a lui Leigh Valko mă făcea să mă tem pentru cea a lui Dawn. Am deschis gura să îi vorbesc, dar am închis-o la loc atunci când am văzut cât de speriată era privindu-mă. Amintirile pe care am încercat atâţia ani să le îngrop au reînviat, iar rănile mi s-au redeschis, lăsându-mă delicat în mijlocul vârtejului.

          În clopot de sticlă

         Găsesc solitudinea,

         Vacarmul hărăzirii propriului suflet,

         Izolarea e durerea,

         Haosul plăcerea,

         Moartea alinare.

     Copii fiind, eu şi Leigh împărtăşeam o sadică atracţie pentru tortură. Eram numai un puştan nevinovat. De când l-am văzut prima oară dând foc unei artificii pentru a o lega de coada bietei Sheba, pisica vecinului, am ştiut că e un psihopat. Licărul de beatitudine dăruit de viaţa agonică şi pe sfârşite a creaturii care se zvârcolea în palmele lui murdare mi-a făcut părul măciucă. Rânjetul rece i s-a lăţit şi mai mult atunci când un miorlăit impregnat de durere şi teroare a reverberat printre potecile pustiite ale pădurii, descriind ultima clipă de zbatere a felinei cu blană gri închis ca un fuior de fum. Am visat acei ochi strălucind de sadicism, coloraţi într-un albastru indigo intens, conturaţi de razele pâlpâitoare ale soarelui apunând în linişte. Mă urmăreau lucind în semiîntuneric şi jur că îl puteam simţi râzând sub paleta de negru care îl ascundea. Râsul îi era ca un schelălăit meschin întrerupt rareori de vreun suspin clandestin cauzat de durerea de burtă.

     O umbră s-a strecurat tenace printre grilajele zgâriate şi decolorate ale uşii, muşcând din fasciculele de lumină care o încadrau pe Dawn. M-am ridicat fără să mă gândesc, anticipând mişcarea lui Leigh şi strângându-l de braţ. Degetele mi s-au înfipt în carnea lui, iar cu cealaltă mână mă pregăteam să îl lovesc. A înjurat în barbă, dar rânjea, împresurat de ură. Aveam tot corpul încordat, iar muşchii gambei îmi zvâcneau, gata de un atac.

     - Ace, la fel de precaut ca întotdeauna. Schelălăitul lui tumultuos a înecat încăperea.

     Mi-am îndreptat umerii, privindu-l în ochi.

     - Valko, au găsit cimitirul improvizat pisicilor ?