Psychopath test

X. Leigh

     Mergeam împleticit pe un coridor necunoscut şi pereţii se învârteau şi tavanul sângera sau poate era numai ochiul meu. Mâinile îmi îngheţaseră, umerii îmi cădeau, gura îmi era uscată.

     - Leigh, stai ! nu recunoşteam vocea dar era cristalină şi îngrijorată şi îmi mângâia urechea.

     10 degete subţiri m-au apucat de umeri, 10 cabluri de electricitate m-au alimentat cu un milion de curenţi de energie.

     Dawn

     Abia atunci am observat cât era de frumoasă. Avea ochi verzi, aproape hazel, nuanţa pe care mi-am dorit dintotdeauna s-o am şi o dată chiar am lovit cu pumnul în perete pentru că sunt prea urât iar oamenilor le e scârbă de mine iar eu nu am avut niciodată un prieten. În afară de Ace. Dawn era înaltă şi zveltă şi naivă şi aş fi vrut ca mâinile ei să se odihnească pe chipul meu şi fruntea ei să îşi găsească sălaşul în scobitura umărului meu pentru că era aşa frumoasă iar eu aveam nevoie de cineva frumos pentru a uita cât de oribil puteam fi. M-am surprins holbându-mă la cicatricea care-i ieşea de sub tricou şi îi îmbrăţişa gâtul întinzându-se după ceafă. Aş fi vrut s-o sărut s-o am s-o ştiu aproape fiindcă era aşa de frumoasă în ochii mei hidoşi şi aş fi vrut să ştiu cum ai ei prindeau reflexia umbrei mele

     dar şi-a acoperit jenată cu palma întreg gâtul pe care aş fi vrut să-l simt cu buzele cu degetele împletite în jurul lui

     nu să-l frâng pentru că era prima pe care aş fi ocrotit-o cu preţul vieţii

     şi a zâmbit.

     Mi-a zâmbit. M-am îmbătat cu acel zâmbet putând să-mi hrănească batalioanele de demoni, să mă arunce de pe buza stâncii, să mă zdrobească de fundul rece şi tenebru al prăpastiei.