Psychopath test

VIII. Leigh

     Keith Ace este singura pată neagră în oceanul meu de gânduri albe

     sau mai degrabă invers

     sau ar trebui să râmână aşa. Nu mai sunt sigur de nimic nici măcar de propria reflexie în geamul aburit al băii comune sau de umbra pe care o las pământului sau de propria respiraţie sacadată. 

     Lacrimi mi se loveau cu putere de obraji şi şiroiau fragile iar eu voiam să le frâng şi să le gust şi să le ard. Îmi mângâiau pielea înfiorată şi îmi hrăneau demonii care urlau şi zbierau şi trebuia să-mi acopăr urechile. Trecutul de care am încercat să mă debarasez îşi trimitea sângeroasele tenebre înapoi pe câmpul de luptă arid şi searbăd bântuindu-mi coşmarurile. Un nou şuvoi de amintiri eclipsa realitatea sumbră, iar eu mă pierdeam printre şiruri de imagini aleatorii care apăreau şi dispăreau şi pe care le uitam prea repede. Confortul emanat de pietrele neclintite şi reci de mormânt, de piedestralurile din piatră şi de mausoleurile dinspre periferia cimititului îmi dădeau o delicată familiaritate, liniştindu-mă. Ace întârziase iar la întâlnirea pentru a-i prăda pe ticăloşii de Stevenşi, care probabil sforăiau cu balele curgându-le în colţurile gurii. Îmi imaginam clipa eternă şi vâscoasă derulată cu încetinitorul în care se presupunea că noi le spărgeam uşa şi luam ca ostatic câinele, un ciobănesc mioritic bătrân şi cu ochi umezi, pentru a-i aşeza cu grijă o petardă în gură şi înfăşura cu scotch două artificii în jurul cozii. După ce le dădeam foc, Tigley avea să schelălăie pierdut şi înfricoşat până firul portocaliu de foc atingea pulberea folosită ca rezervă. Un fior plăcut mi-a redat simţurile îngheţate de nemişcarea nopţii.

     O umbră s-a întrupat în stânga mea şi am recunoscut imediat părul zburlit şi ochii sticloşi ai lui Ace. În sfârşit, putea începe distracţia. 

     - Cum adică nu mai poţi ? Ace, am ajuns prea departe. Suntem vârâţi până-n gât în as-...

     - Nu, Valko. Mi-a retezat-o atât de brusc şi brutal încât a trebuit să mă dau un pas în spate pentru a-mi recăpăta echilibrul. El a profitat de confuzia suprimantă pe care mi-o insuflase pentru a veni mai în faţă, îndreptându-se de umeri. Mă fixa din priviri, iar un muşchi al obrazului îi zvâcnea în întuneric. Nu mai fac aşa ceva. E tortură, iar eu nu pot suporta să văd acea milă pe care toţi o cer în ultima lor clipă. Eşti un psihopat, Valko. Dar eu vreau să trec mai departe.

     S-a întors furios să plece şi tremura cu noaptea reflectându-i singurătatea. Era de o paloare cadaverică, iar corpul i se încordase.

     - Oh, Ace. Sărăcuţul de tine. Fantoma frăţiorului încă te mai bântuie ? Încă mai ai funia, Ace ? Mai poţi vedea sângele uscat, javr...

     Pumnul stâng al lui Keith m-a nimerit drept în maxilar, iar presiunea m-a făcut să mă prăbuşesc la pământ, gâfâind. Keith fremăta deasupra mea, lovindu-mă cu pumnii o dată, de două ori, de trei, patru

     ... le-am pierdut numărul. Vedeam furia mocnind în fervori albastre printre irizaţiile zdrenţuite ale ochilor aproape simetrici şi sângele meu care sărea în toate direcţiile roşiatic şi cald dezgolindu-mă. Poate era şi al lui pe acolo. Încheieturile degetelor îi erau palide şi dâre ameţitoare de lichid rubiniu i se scurgeau pe falange. Lumea mea se învârtea, iar puiul pe care l-am mâncat la prânz îmi stătea în gât alături de şuvoaie de cuvinte nerostite. Am scuipat pentru că aveam sânge în gură şi îmi simţeam ochiul stâng umflându-se din cauza croşeului lui Ace. Mereu a fost bun la luptă.

     - E mort, Valko, zbiera printre lacrimi. L-am găsit prea târziu, javră ce eşti ! Ştiai, Valko ! Ştiai. De ce dracu' nu mi-ai spus ?

     Te protejam, Ace. Nu voiam să vezi ce scrisese pentru tine.