Iubire Blestemată

Capitolul 17

                  M-am aranjat și am ieșit din baie, spre bucuria mea am intrat în baia lui Dani. Mi-am luat o pereche de colanți negri și o bustiera roșie. Mi-am prins claia de par alb într-un coc lejer și am coborât la antrenamente. Oi fi eu fata lui Tati însă antrenamentele mă pot ajuta mai ales în situația actuala. Toți copii erau afară luptând, când am pășit în curte toți băieți au început sa îmi arunce priviri, poate nu a fost o idee buna sa ies așa din casa.
                  -Domnișoara ti-am pus în cap sa faci victime astăzi?
                 Vocea lui Dani răsuna în spatele meu. Am zâmbit și m-am întors spre el. Era la bustul gol cu o pereche de pantaloni de trening scurți.
                  -Din câte văd eu nu sunt singura care are ăsta pe lista de priorități.
                  Dani a început sa rada și și-a pus brațul peste umeri mei conducandu-ma spre una dintre arene. Am urcat sus în ringul improvizat și l-am așteptat pe el însă spre marea mea uimire cel ce a urcat în ring nu era Dani ci Ion. Am tras adânc aer în pipt și i-am aruncat o privire dușmănoasă lui Dani care zâmbea de pe marginea ringului.
                  -Ce e asta? Ce cauți aici?
                  Ion îmi zâmbea relaxat și fericit. Și-a scos tricoul , ar trebui sa fiu impresionata sau ce? Îl priveam scârbit chiar nu aveam chef de prostiile lui, mi-au ajuns pentru câteva luni, poate ani..
                  -Văd ca nu am șanse sa înțeleg ceva de la tine decât dacă te forțez. Deci ce spui de un pariu?
                   Of ce enervant e! Știe prea bine ca voi accepta, îmi plac provocările și dacă miza în favoarea mea e profitabila nu am de ce sa spun nu.
                  -Detaliază!
                   Sper sa nu regret! Cel puțin mă voi distra pe seama lui.
                  -Dacă te înving la lupta îmi vei explica tot, absolut totul căci nu pot înțelege din frânturi, e prea complicat.
                   -Și dacă câștig eu?
                  Îl întrerupt zâmbind. Poate o sa iasă ceva bine din toate astea.
                   -Alege? Te las sa îți alegi singura miza!
                  Mi-am muscat buza de jos de fericire. L-am privit în ochi și am zâmbit știam ce vreau de la el.
                   -Dacă câștig vei lasă totul balta, vei uita ca exist, vei uita ca noi ne-am fost și mama și tata si... Pentru celălalt, mă vei trata ca pe una din fetele de aici, ca sa înțelegi, nu vei mai face parte din viața mea și nici eu din a ta, va fi ca și când nu a fost. Ești dispus sa riști? (Zâmbet malefic) Mă scuzi am uitat tu nu ai regrete, nu vei regreta indiferent de ce se va întâmpla, nu?
                  Am văzut cum i s-au încordat mușchi. Pumni ii avea strânși, era nervos. E adevărat, adevărul doare, am aflat și eu ăsta pe pielea mea.
                   -Termină, da-o dracu de lupta, explica-mi, fa-ma sa înțeleg ce trebuie sa fac ca noi sa fim aceiași, nu înțelegi cât de disperat sunt? Nu pot sa te pierd!
                    Îmi țipa toate astea, îl priveam și vedeam cât de supărat era, ochii lui erau ațintiți asupra mea. Privirea lui îmi dădea fiori și mă făcea sa sar peste tot însă nu pot, nu îi pot cere sa facă ce vreau eu.
                   -Ești fericit cu alegerea făcută? Din câte îmi aduc eu aminte când nu ai regrete înseamnă ca ești fericit. Ce mai contează dacă mă pierzi sau nu?
                   Era atent la mine însă îl simțeam cât era de încordat. Dani pe de alta parte ne privea cu atenție, am impresia ca el știe exact ce se întâmplă aici, și se distreaza de minune pe seama noastră.
                   -Ce întrebări? De ce mă întrebi ce știi deja?
                   -Nu, nu știu! Nu mai știu!
                   Îl întrerup și îl privesc la fel de tensionata ca el, băiatul ăsta se joaca rău de tot cu nervi mei și nu știu cât mai pot rezista.
                   -La dracu, ești cea mai importanta persoana din viața mea. Nu înțelegi? Cum as putea sa fiu fericit fără tine?
                   Se apropie periculos de mine. Am din nou lacrimi în ochi, nu e adevărat, dacă era așa nu alegea haita în defavoarea mea, nu mă lasă balta când poate aveam cel mai mult nevoie de el. M-am dat un pas în spate și am tras adânc aer în piept.
                    -Minți! Dacă era așa nu luai decizile astea, nu alegeai haita, mă alegeai pe mine, când ti-am pus condiția ai spus răspunsul fără măcar sa te gândești, cum mă poți minți privindu-ma în ochi? Cum? Nu îți e mila?
                   Pentru prima oară am spus ce aveam de spus nu pe ocolite. Mi-am ridicat ochii plini de lacrimi ce au început sa se scurgă și sa îmi ardă pielea obrajilor, s-a dat înapoi și a lovit cu putere ringul, marginea din lemn s-a făcut zop. Mi-am muscat buza încercând sa îmi stăpânesc lacrimile.
                     -Mai vrei sa lămurești ceva? Spune-mi! Dacă tot suntem la partea de lămuriri ar trebui sa te întreb și eu ceva pe tine nu?
                     Țipam la el. Eram dărâmată, inima mea era făcută cioburi și ăsta din cauza ca țin la un idiot. Vreau sa îl atac vreau sa plângă și el însă știu ca nu îl voi putea rani niciodată, sunt mii de dați în care eu l-am iertat deși poate nu trebuia.
                   -În ce fel Îți sunt "cea mai importanta persoana din viața ta"? Ce loc ocup eu în viața ta de nu poți fi fericit fără mine?
                   El se uita spre mine însă nu îmi răspunde. Se întoarce spre ring și îi mai da câteva picioare. Îmi întorc încet capul și pentru prima oară îmi găsesc curajul sa îl forțez sa îmi răspundă pana la urma asta a făcut și el cu mine nu?
                    -Răspunde-mi! Măcar atât merit și eu!
                    Mi-am șters lacrimile în așteptarea răspunsului. Nu îmi răspundea însă mă privea blând. Regret ce voi spune, chiar o regret însă trebuie sa aflu, trebuie sa știu.
                   -Poate ai dreptate, nu merit nici măcar un cuvânt din partea ta. Nimeni nu se întoarce la a doua alternativa. Îmi doresc sa fi fericit cu alegerile făcute fără mine, căci cu tot ce s-a întâmplat aici, poți sa îți scris în telefon "Astăzi e ziua în care m-ai pierdut, pentru ultima oară". Mi-a ajuns ca tu sa greșești și eu sa te iert nu mai am puterea sa fac asta. Nu am crezut ca voi spune asta niciodată însă cred ca ăsta e sfâșitul povesti noastre, dar ști ce e amuzant ca nici măcar nu știm ce fel de poveste este, mai bine zis a fost.
                    Am coborât din arena. L-am lăsat acolo în spate, poate ca regret ce am zis însă a venit timpul sa pun punct. Trebuie sa recunosc ca i-am iertat prea multe, trebuie sa își dea seama ca nu voi fi mereu acolo când va avea nevoie. Nu vreau sa fiu proasta care sa-l  aștepte, și nici el nu si-ar dori ăsta pentru mine. Eu nu mi-aș dori asta pentru el. Dani era jos și mă privea cu mila. Am trecut pe lângă el nu înainte de al lovi încet cu umărul, îmi doream sa știe ca nu îmi place ce a făcut.
                      -Geo, povestea noastră e unica, nu se încadrează în vr-un tipar anume. Și referitor la sfâșit, știm amndoi ca nu ăsta e sfâșitul, povestea noastră nu are sfâșit.
                     Când i-am auzit vocea picioarele mi s-au împietrit, eram blocată în loc. Am înghiți în sec și am expirat. Mi-am șters lacrimile și cu ultima frânturi de curaj am reușit sa îmi pun gândurile în ordine pentru a-i răspunde.
                     -Cred ca tocmai ai facut-o tu sa aibă. Eu pur și simplu te-am lăsat sa ai parte de fericire alături de noile "persoane importante". Uite un indiciu eu nu fac parte din grupul lor. Te felicit ești un alfa adevărat!
                     Nu am mai continuat schimbul de replici, s-a enervat atât de rău încât s-a transformat și a tulit-o spre pădure. Nu m-am oprit din drum, am intrat în casă și am început sa îmi strâng lucrurile din sufragerie. Am făcut curat ceea ce eu nu fac niciodată. Am mers căutându-mi o camera libera. Spre marea mea uimire mi-am găsit o camera frumoasa la parter care din câte am cercetat eu era nelocuita.
                    Am simțit un miros familiar, Dani se apropia de mine. Chiar aveam nevoie de un sitrangifat el stie sigur dacă camera era ocupata sau nu.
                    -Ce spui? Camera asta e libera?
                    Dani a intrat în camera trântind ușa. Mi-am scăpat lucrurile pe jos și m-am întors spre el. Era îngrijorat și furios.
                     -Ce a fost aia? Am vrut sa va împăcați nu sa îl faci sa plece la mii de km depărtare...
                      Poftim? Cum poate spune așa ceva? O spune așa sa de furios încât parcă ar fi vina mea. Mi-am luat garda și l-am privit nervoasa nu el singurul care poate adopta atitudinea asta.
                    -Sa facă ce vrea! Nu sunt dădaca lui, văd ca sarcina asta o ai tu și ca sa ști alta data întreabă înainte de a mă pune în aceiași camera, loc sau orice alceva, cu el  nu se știe dacă voi mai putea reacționa așa de frumos.
                     Dani și-a dat ochii peste cap și s-a trântit în pat cu mâinile la ceafa. A oftat și mă privea în timp ce eu îmi strângeam lucrurile de pe jos.
                    -Sunteți 2 proști!
                     Mi-am dat ochii peste cap ca răspuns la replica lui. Și am continuat sa îmi așez lucrurile prin cameră.