Iadul îngerilor

IV

     Calmul său, atitudinea sa, acea curajoasă, impenetrabilă stare ca un scut ce voia să o afișeze era doar un tablou, un surogat a ceea ce el reprezenta drept un adevărat prim procuror, un lider aprobator, iar oricât ar fi încercat în fața tânărului avocat nu putea să rămână sub plasticitate, nu putea să nu strunească o empatie cu trauma prin care el trecea, cât vorbele lui aduceau o bănuială spre contestarea lucidității sale.

— De două luni, Scriitorul de două luni are băiatul tău!?

— Nu, acum două luni a început șantajul, răspunse tânărul avocat cât sorbi câteva guri de apa din paharul de plastic... de când mi s-a impus să-l reprezint.

— Impus, de cine? Cristian era șocat. Nu la afirmația tânărului avocat, ci a unei premoniții ce-l ducea din marginea hăului chiar în mijlocul lui din cauza conștientizării unui plan începând cu rândurile Nuvelei până la executarea lui - spera el - dar părea mai departe de moartea lui. Cât de departe... asta îl înfiora.

— Când a fost prins Scriitorul... predat, el inițial hotărâse ca pe toată durata Procesului de Fond să se reprezinte singur, proces ce a ajuns direct în Tribunal sărind peste Judecătorie unde și cum era normal. A refuzat avocat, după ce Procesul de Fond a stabilit sentința de închisoare pe viață, imediat după a apărut familia celui de-al doilea adolescent deshumat. Împreună, reprezentate de Domnul Cezar, au intentat Apelul făcut de familia atât a primului adolescent cât și a celui de-al doilea pe motivul că sentința este prea mică, închisoarea pe viață fiind o raritate în România, era maximul admis de legile Penale, de Constituție.

— Presa a contribuit semnificativ la rejudecarea Scriitorului, ei au condamnat hotărârea ca fiind nemeritată... toți spuneau, voiau același lucru, moartea. Cristian îl completa pe tânăr ca o analiză fără perdea.

— Într-atât încât Apelul a fost transferat la Înalta Curte de Casație și Justiție, fosta Curtea Supremă și nu la Curtea de Apel cum este normal?... Toți o știm că Media a dus la o asemenea viteză procedurală nemaivăzută, atât a desfășurării Apelului, sentința și condamnarea lui istorică... doar fiindcă a fost mediatizat de către presa dovezile, actelor Scriitorului, a fragmentelor Nuvelei lui nepublicată.

— Am fost prezent la întrunirea Magistraților înainte de sentință, ei au acționat pe același mod ca Lăpușneanu - Ce vreți?... Capul lui Moțoc vrem!... relata oarecum scârbit Cristian. A hrănit opinia publică, contribuabili cu exact ceea ce voiau. Am fost șocat să vad sute de oameni în fața Curții citindu-le ura și dorința de sânge, indignarea și bucuria la auzul lipirii scaunului electric de Scriitor. Ce lume scârbită, răzbunătoare, gândea cu voce tare Cristian.

— Empatie?! Băiatul meu este în preajma morții, dacă nu chiar mort și voi... voi îi plângeți de milă Scriitorului, se ridica în picioare tânărul ca un val izbit în stâncă. Nu mai plângea deși urmele lacrimilor le avea pe obraji, urcase un alt nivel spre indignare, nevrotic chiar.

— De ce nu ai spus nimic, eu asta vreau să înțeleg... De ce ai tăcut, ai tăinuit evidente dovezi! Cristian se ridicase la rândul său. Era cu un cap mai înalt decât tânărul ce-și calma nervii. Culpa aruncată se reîntoarse ca un bumerang tot spre el.

— Nu sunt... viteaz de fel, m-am gândit doar la siguranța băiatului. Am primit poze cu fosta soție și Paul, atașată mențiunea că dacă nu ascult de Scriitor... amenințarea nu mai trebuia spusă, o înțelesesem, așa că am tăcut, mi-a spus că dacă-l reprezint nu o să-i facă nimic lui Paul. M-am oferit avocat din oficiu când toți avocații fugeau de Scriitor ca de o paria. Era o paria, un Apel spre partea acuzată ce a ucis, deshumat doi adolescenți, imposibil de câștigat. Când am primit înștiințarea oficială în care am fost acceptat de Scriitor ca oficial avocatul lui, mi-a început coșmarul. Sunt avocat chiar la prima apariție, nu am un onorariu negociabil precum Domnul Cezar ce a cerut daune morale și materiale însăși statului pentru lipsa siguranței publică, Bisericii Ortodoxe, administrației locale, încât Magistrații presați de opinia publică... de... de foamea după bani a Domnului Cezar...