Iadul îngerilor

VIII

Îşi măsură paşii şi cadenţa după el, deşi era micuţ, grabă ce o avea nu ascundea deloc valul nerăbdător şi nevoia de a ajunge cât mai repede spre o soluţionare.

— Imediat ajungem, flutură din mâini Directorul penitenciarului spre unul din gardieni a deschide uşa din grilajalul metalic ce despărţea holul conferindu-le accesul. În spatele uşii de metal este deţinutul ce a mai fost vizitat de colegii tăi.

— Nu sunt colegii mei, sunt consultanţi! Răspunse Dan nervos, direcţionat spre uşa în cauză în spatele căreia avea să-şi găsească răspunsul cu siguranţă, cât de repede şi cum încă nu ştia.

— Fără telefon, fără promisiuni ce-mi implica gardienii, directorul îl prinse de mână pe Dan chiar înainte de a intra în camera semiobscură unde cel numit Buji deja îl aştepta.

— O foaie de hârtie A4 te rog şi repede, Dan parcă nici nu-l auzise pe Director aducându-şi doleanţa sub formă de comandă, făcându-şi intrarea în camera îndeaproape urmărit de gardian.

— Buji este analfabet! Bănuind uzul colii de hârtie drept o viitoare declaraţie, Directorul rămase în faţa uşii metalice fără a primi răspuns reîndreptându-şi grijile spre gardian... Ai grijă ce face, îi şoptise Directorul înainte de a dispărea a-i aduce lui Dan acele coli de hârtie.

Dan se descotorosi de sacou din mers şi-l aşezase pe scaunul gol din faţa aceleiaşi mese metalice sub ochii plictisiţi a lui Buji ce se simţea de o importanţă rară în rândul încarceraţilor.

El avea parte de o a doua vizită într-o zi. Deţinuţii vorbesc între ei, mult, conferindu-i un oarecare vedetism lipit de câteva privilegii imediate din partea părtaşilor la pedepse, cum ar fi câteva ţigări în plus, o masă în plus din pacheţele celor mai slabi de îngeri şi confiscate de bătrânii puşcarii a fi împărţite tot între ei bătrânii şi cei privilegiaţi. Se simţea ca un rock star văzându-l pe micuţul din faţa lui cum îşi suflecă mânecile cămăşii fără a scoate un cuvânt... Pfff, câţiva pumni în faţă, poate la pateu, dar nimic mai mult. Era pregătit.

— Cum îl cheamă? Dan se întoarse spre gardianul ce se oprise în faţa uşii metalice.

— Buji! Răspunse gardianul râzând, văzând un inegal război în devenire între Dan şi mincinosul la cum îl ştia el, veteranul Buji.

— Cine-i, farmacistul" pe aici! Acelaşi Dan deviase privirea de la gardian spre Buji citindu-i arogantă de pe faţă.

— Dulăul, veni răspunsul târziu a gardianului înţelegând aluzia... dealerul, încarceratul cu reţete de pastile şi nu numai a prizonierilor, căci în închisoare puteai comanda nişte pastile mai speciale... bani să ai.

— Ascultă jigodie, se apropiase Dan de Buji.

— Cro... co... dil, cu jumătate de zâmbet Buji îl întrerupse pe Dan.

— Telefon mobil, îi traducea gardianul lui Dan.

— Cum, nu ţi-au dat? Dan se încruntă.

— Crocodil?... Nuuu mânca-ţi-aş... cuvintele lui Buji rămase în suspensie întrerupte de imediatul sunet a unui telefon mobil pus pe masa metalică de chiar Dan, văzându-şi o altă slabă victimă în micuţul din faţa lui ce fără negocieri îi şi aduce ceea ce vroia. Gustă victoria, mai mult o confirmare a importanţei ce o avea... dar parcă un crocodil era prea puţin... Mai vreau şi altceva...

— Stai să terminăm cu crocodilul... Eu ştiu că ţi-au dat crocodil, nu ştiu de când dar ştiu că dacă merg la tine în Harlem, şi-l găsesc... unde, în săpun?