Iadul îngerilor

VII

   Haosul se dezlănțuise, vrajba dintre ei escaladase culmi noi în doar câteva momente în lipsa răspunsurilor, implicit a întrebărilor corecte.

    Cristian nu voia să aștepte un răgaz sau orice alt act din partea lui, la cât îl văzuse de pornit, exact ce nu-și putea imagina, se întâmpla. Orice viitor curs era îndreptat doar spre urgie, de parcă Ares în persoană le sufla impulsul și golea rațiunea în acea zi.

    Pornise spre el cu avânt chiar în momentul în care Glock-ul scos din toc încă nu-și găsise viitoarea țintă în persoana Părintelui, iar înainte de face un alt pas, Dan vigilent, îl țintise înainte de a ajunge la cine-și propuse.

— Cristian, meriți și tu un glonț la fel de mult ca Părintele, Dan cu Glock-ul tremurând nu de frică, ci de nervi pendula țeava pistolului când spre Cristian, când spre Părintele răbufnind... Erați de partea binelui, a dreptății, a judecării criminalilor... Ambii, dar se pare că îmi ascundeți multe, eu umblu prin Hoteluri după Denis când tu, tu!... se apropia Dan de Cristian amenințător, tu stai cu poza nepotului mort în față și nu spui nimic...

— Dan, ascul...

— Taci! urlă Dan, taci Cristian, încă îți pasă mai mult de instituţia asta decât de propria familie, și tu Iuda, devia pistolul spre Părintele, răspunde! Cui i-ai spus de noi, cui i-ai divulgat tot ce Scriitorul știa!

    Părintele nu schița un gest, rămase nemișcat, marcat de oarba vedere a lui Dan în căutarea răspunsurilor imediate, fiind asimilat cu Iuda Iscarioteanul. Dar cum chiar Mântuitorul îl iertase dinainte pe Iuda spunându-i ,,cu un sărut Îl trădezi tu pe Fiul Omului", în acelaşi mod avea să-l ierte și el pe Dan, pentru a doua oară.

— Trădătorilor! Trădătorilor, stau între trădători! țipă Dan ca smintitul învârtindu-se într-un cerc amețitor, luând pe rând în dreptul armei pe Părintele, pe Cristian, chiar și pe Eleonora. Vedea prin fețele lor serioase, vedea cum râd înăuntrul lor de naivitatea lui, de slăbiciunea lui fiind rolul de investigator în cadrul DIC, perindându-se de atâtea ori în prima linie, primul front în război cu criminalii... acum se vedea înconjurat de criminali, aruncat undeva în no man's land ca dispensabil.

    Trebuia să acționeze, să pună capăt cât mai repede deluzoriei lui Dan înainte de un alt dezastru, anticipându-i direcția în care el se învârtea amenințând pe toți din jurul său. Acum era cu arma spre Părintele, urma Eleonora, iar înainte ca Dan să s-ajungă în dreptul lui Eleonora, Cristian se năpustise asupra lui, asupra mânii ce strângea Glock-ul. Nu-și planificase nimic altceva decât să-l dezarmeze, însă Dan căpătase forță suflată de chiar nervi și dorința lui de răzbunare.

    Cristian reuși într-o mișcare să-i imobilizeze mâna ce ținea arma, zărind prima dată surprindere pe chipul lui Dan, imediat după, încruntare, nervi și un impuls de a ieși învingător cu ceea ce-i dicta puterea în acel moment - Glock-ul.

    Lupta începuse. Rămase ambii cu mâna pe Glock pendulându-l în ambele direcții, Cristian părea Goliat, Dan un David, simțind ambii forța fizică crescândă a lui Cristian.

    Părintele înțelese că Dan era căzut prea mult, prea repede de partea necuratului, dar nici nu se mișcase din locul lui lăsându-se în voia sau supravegherea Domnului, în schimb Eleonora își găsi refugiul undeva în mijlocul scaunelor aranjate, trăgând poligraful cu fire cu tot luând distanță de câțiva metri de încleștarea celor doi sub uimirea tânărului avocat ce înlemnise în locul său.

    Ofițerul psiholog sări de calmul afișat la vederea târzie a armei, știind bine că doar intenția de a scoate arma din toc era un drum pe jumătate parcurs spre o crimă premeditată, ne înfăptuită fizic, ci doar în mintea celui ce o scoate, neavând de gând să fie victimă, fugind în colțul sălii redirecționat de pe la jumătatea drumul spre chiar ușă, spre ieșire. Fugise pe hol.